România pe toboganul idiocrației. De ce trebuie să le spunem partidelor că nu mai suportăm miniștri incompetenți
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Deși olimpianul patron al acestui regres, dl Iohannis, a declarat (cu o candidă sinceritate) că România este un „stat eșuat”, ți-e greu să te acomodezi cu o asemenea concluzie. Între timp, ne întrebăm cum Dumnezeu poate un ministru cu studii tardive, precare și diverse pete albe în CV să conducă totuși ditamai structura unei administrații centrale.
Există destui cetățeni care-și văd de viață fără să se gândească prea des la cine populează executivul și la ce se petrece acolo, la București. Oricât ar fi de autonomi, ei înjură, desigur, „autoritățile”, de vreme ce acestea, prost reprezentate uman, fac întruna boacăne, nu-și țin promisiunile electorale și mint, dacă nu cumva deturnează fraudulos resursele publice, printr-o rețea de clienți bine pregătiți pentru acest sport.
Există, cu siguranță, la fel de numeroși cetățeni care suferă din cauza cufundării clasei politice în ceea ce se anunță a fi o mediocritate sistemică, de durată. Indiferent de istoricul tău electoral, ai vrea să vezi în guvernul țării experți onești, dublați de manageri eficienți. În lipsa unei lumi ideale, românul a fixat jos bara compromisului, conform proverbialului bilanț de mandat: „a furat, dar a și făcut!” În ultimii zece ani, degradarea standardelor de selecție a cadrelor de partid – dintre care se recrutează și listele guvernamentale – a devenit o evidență tot mai tristă. E deja folclor urban convingerea că, până și în tulburații ani '90, partidele erau mai exigente și selective: nu ajungea ministru chiar oricine!
Deși olimpianul patron al acestui regres, dl Iohannis, a declarat (cu o candidă sinceritate) că România este un „stat eșuat”, ți-e greu să te acomodezi cu o asemenea concluzie. Între timp, ne întrebăm cum Dumnezeu poate un ministru cu studii tardive, precare și diverse pete albe în CV să conducă totuși ditamai structura unei administrații centrale. Răspunsul e că mulți dintre miniștri sunt numiți doar ca să semneze acte („ca primarul”) și, eventual, să joace rolul de țap ispășitor, de îndată ce mizeriile din fișa secretă a postului ies întâmplător la iveală.
Aparatele din subordine - de la pletora consilierilor de cabinet, până în măruntaiele direcțiilor dominate de cenușii figuri inamovibile – pregătesc toate documentele din mapa ministerială, își trimit robotic șeful vremelnic la ședințe de guvern unde n-are nimic de spus și așteaptă ziua când respectivul gigel bătut în cap va fi înlocuit de urmașul lui, poate și mai netot. Adevărata deviză a României – „merge și așa!” – își găsește aici suprema întruchipare.
Cazul recent demisionatului ministru Budăi mi se pare reprezentativ. Omul s-a bucurat de o inexplicabilă și nejustificată ascensiune, aterizând la Ministerul Muncii doar pentru a face figurație, dar mai ales pentru a răspunde comenzilor de tipul „rupe contractul de colaborare cu Centrul de Resurse Juridice”. N-avem chef ca un nenorocit de ONG să-și bage nasul în afacerile noastre cu bătrâni lăsați fără pensie, casă, medicamente, hrană decentă, așternuturi curate și apă, plini de escare purulente și desfigurați de brutalitățile verbale sau fizice la care sunt supuși, în vreme ce noi raportăm electoral, pe un evlavios fundal de icoane, vibranta noastră filantropie!
Conchid: un ministru de paie nu e periculos în sine (căci ministerul funcționează pe pilot automat), cât pentru că - needucat și complet supus celor care l-au propulsat unde neam de neamul lui nu visa să ajungă – va executa manevre ilegale, cu impact social negativ și daune greu de remediat.
Din acest unghi, avem nevoie de o trezire colectivă imediată și de o crescută presiune asupra conducerii partidelor politice, pentru ca „validarea” unui ministru să nu se mai facă la foc automat, pe marginea unei mese la restaurant, ci cu un minimum de bun-simț valoric și de responsabilitate față de electorat.
Faimosul „sprijin politic” pentru cineva e o condiție democratic necesară, dar nu și suficientă la nivelul rezultatelor pe care avem dreptul să le pretindem, ca societate liberă. Cartelizarea partidelor mainstream nu trebuie să genereze majorități parlamentare toxic-iresponsabile, doar pentru că, dacă nu le votăm (orice tâmpenii ar comite), cădem în brațele nedorite ale așa-ziselor formațiuni „antisistem”.
Pesemne că guvernul d-lui Marcel Ciolacu va rezista până în 2024, anul tuturor alegerilor, însă domnia sa ar putea fi încă de pe acum mult mai atent la calitatea umană și profesională a celor pe care-i numește, de la secretarii de stat și consulii generali, până la șefii agențiilor naționale și prefecți. Ideea că poți defila cu agramați incompetenți doar pentru că mediile urbane educate vor vota oricum altceva e greșită atât la nivel tactic, cât și pe planul strategiei de țară.
Foto: Hepta
laurlaur2180 17.07.2023, 12:31
Totul e politic. Nu se alege niciunul pe meritocratie.
Mircea_1958 17.07.2023, 14:30
..pe vremuri, ilustrul Grigore Moisil trăgea o concluzie șugubeață, valabilă și azi, referitoare la puterile lui zero : "O nulitate ridicată la putere rămâne tot o nulitate"...
Graziela 17.07.2023, 16:11
Se pune pret pe abilitatile politice si nu pe competente profesionale!
Frumosul1 18.07.2023, 01:31
Poate cei din eșalonul 2 al partidelor politice tinerii să poată fi mai lipsiți de încrengăturile politice ale dinozaurilor din partide
nicoleta1 20.07.2023, 16:00
Pentru ca Romania sa nu mai fie un stat esuat trebuiesc pusi ministri alesi pe baza de competenta cu studii in domeniu nu sa ajunga ministru orisicine