Românii și președinții, eterna și fascinanta poveste

În chestiunea președintelui, e și moftangiu românul. Vrea un președinte care să dea bine în vitrină. Ce rămâne după președinții ăștia? Dumnezeu cu mila! Cine mai stă să adune cioburile? Cine ne-a lucrat aici înainte?

Se duce o luptă politică violentă pentru Cotroceni. Cine ajunge acolo devine un simbol, poate da o direcție, poate oferi garanții de respectare a Constituției, se poate implica, poate deveni un exemplu, poate defini o epocă. Sau ne poate nenoroci (cum ar fi făcut alde Georgescu sau Șoșoacă).

În diferite feluri, toți președinții anteriori ai României au ratat munca în folosul cetățeanului.

După Iohannis rămâne o listă lungă de călătorii costisitoare și inutile. În mod normal, o asemenea risipă a banului public n-ar trebui să rămână nepedepsită.

În mod românesc, Iohannis va îmbătrâni bine-mersi și nu va fi deranjat nici de umbra amintirii zilelor de altădată când îi aruncau africanii portretul în apă.

După Băsescu a rămas Udrea în pușcărie. Și o salbă de oportunități ratate. Băsescu a fost președintele care a avut cele mai multe șanse să reformeze structural România. A reușit să le rateze cu lejeritate, într-o hăhăială cu tușe uneori sinistre.

Recomandări

Omisiuni și inexactități în declarațiile de avere ale unei angajate APIA și ale soțului ei, un lider local AUR. Politicianul a trecut greșit de 13 ori prenumele nevestei sale

Fostul turnător Petrov a lăsat moștenire sistemul securistoid pe care l-a perfecționat, din indolență cronică, dulapul zburător care a fost Iohannis.

Iohannis a reușit să întineze până și nobilele idealuri ale covorului cu care zbura peste mări și oceane și orașe Aladdin.

Și chiar și așa, Băsescu a fost cel mai bun președinte al românilor. Și asta spune totul despre istoria noastră.  

După Iliescu a rămas o țară înapoiată, care și-a ratat reforma, a pedalat în golul rămas după prăbușirea formală a comunismului. Au rămas morții de la mineriade și revoluție. Și a mai rămas și integritatea teritorială a statului român (dar și șansa ratată a unificării cu Basarabia). A rămas integrarea în NATO și a rămas temelia integrării noastre norocoase în Uniunea Europeană.

Iliescu nu și-a dezvoltat un cult al personalității ca Nicolae Ceaușescu, dar nici nu se poate spune că a fost un președinte convins de valorile democrației.

Iliescu a fost un comunist întârziat. Ar fi putut să conducă Republica Socialistă România în anii 80, cu puțin noroc, și poate ultimul deceniu de comunism n-ar fi fost atât de întunecat, n-ar fi fost marcat de atâta foame, frică și frig.

Sub Iliescu, România a rămas tot subdezvoltată, cu un picior și jumătate în trecut și jumătate de pas în viitorul care oricum avea să aducă enorm de multă nedreptate și beneficii mai mari pentru capital decât pentru oameni.

Recomandări

Decizia luată de Ministerul Culturii după ancheta Libertatea privind biletele revândute de la Castelul Peleș: „Vom înainta raportul către organele judiciare”

Pe scurt, cum Năstase și-a ratat și viața politică și moartea (când cu găurica glonțului), Iliescu a ratat și comunismul, și capitalismul.

De pe urma lui Constantinescu rămâne sentimentul insuportabil al impotenței politice. Constantinescu a luat decizii importante pentru România și timpul i-a dat dreptate.

Pe plan extern, a fost un președinte bun (aici, și Băsescu sau Iohannis și chiar Iliescu au ceva merite).

Pe plan intern, Constantinescu a lăsat în urmă o țară aproape falimentară, gata să se întoarcă în brațele lui tătuca Ilici.

Primul președinte al românilor – Ceaușescu – a sfârșit cu un sac de gloanțe înăuntru. Și oricât ne-am uita la această crimă tot nu putem spune că n-a fost meritat. A fost!

Cine va ajunge la Cotroceni? Să trăim noi să vedem ce îi rămâne în urmă… 

Urmărește-ne pe Google News