Ruleta scenariilor geopolitice. De ce sondarea viitorului e mai puțin exactă ca oricând
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Trăim într-o lume bizară. În democrații, partidele care reprezentau categorii sociale distincte și profesau doctrine politice limpezi nu se mai deosebesc esențial, iar electoratele sunt capricioase, irascibile și sceptice, preferând votul de protest sau absența de la urne.
În dictaturi, tiranii îmbătrânesc urât și o iau razna, speriați încă de valul Primăverii Arabe (de acum zece ani). Atunci, revoluții declanșate prin Twitter au măturat diverși despoți anacronici, fără să instaureze, totuși, libertatea. Lumea e globalizată, adică interconectată pe toate planurile, dar gândirea tribală, naționalismul și protecționismul economic revin în forță, dovedind limitele triumfalismului neo-liberal. Cea mai prosperă și mobilă generație occidentală e și cea mai depresivă, vulnerabilă și nemulțumită din istoria recentă.
Lista contradicțiilor și a paradoxurilor e desigur mai lungă. De pildă, în plin elan ecologist, inspirați de ambiția unei economii post-hidrocarburi, suntem forțați, ca europeni cel puțin, să redeschidem minele de cărbune…
Avem la granițele României - care sunt acum și cele ale UE și NATO - un război cald, hidos, fără reguli și fără rezultate clare, însă asta nu-i împiedică pe cei ca noi, protejați de forța colectivă a Occidentului, să-și urmeze fără prea multe scrupule programul de vacanță.
Ne plângem de apariția „idiocrației”, de mediocritatea liderilor și de atmosfera intoxicată cu știri false, fără să vedem că, grație evoluțiilor din știință și tehnologie, copiii noștri vor funcționa în societăți pe care, probabil, nu le putem nici măcar imagina.
Abia ce se banalizaseră și în estul postcomunist profețiile despre inevitabilul „declin” al civilizației occidentale, și vedem că pomenita „forță colectivă” a statelor NATO cunoaște de fapt o creștere spectaculoasă: declarată, mai ieri, în „moarte cerebrală”, Alianța Nord Atlantică se extinde rapid, primește bugete mai mari și devine mai pregnantă strategic decât era în momentele critice ale Războiului Rece.
Din cauza războiului declanșat de Rusia, ne obișnuim tot mai mult cu ideea că secolul XXI va fi scena unei confruntări epice între acest Occident revigorat și puterile asiatice revizioniste. Asta nu înseamnă că avem dreptate. Orice e posibil, de vreme ce nu știm din ce e făcut viitorul. Singura noastră certitudine e aceea că orice s-ar întâmpla, nu putem rămâne deoparte, pentru că ne aflăm în era interdependențelor absolute. Bursa scenariilor geopolitice lucrează la foc continuu.
Un diplomat european îmi spunea deunăzi că, după el, declinul SUA ca hegemon al lumii libere va avea loc cel mult în 2050, iar China de la sfârșitul acestui secol va fi creștină, întrucât o mare putere nu se poate sprijini doar pe materialism, iar confucianismul nu are o tradiție capabilă să umple respectivul gol de sens istoric și metafizic. Se vede că de speculații pretins vizionare nu ducem lipsă!
Mă aventurez și eu doar în previziunea că marile confruntări nu vor mai avea adversari care reprezintă paradigme monolitice. Nici măcar opoziția dintre regimurile autoritare și cele liberale nu mai rezistă într-o societate internațională dominată de „ghiveciul” postmodern. E la fel de posibil ca democrațiile să devină iliberale sub pretextul că sunt existențial agresate de dictaturile revanșarde, tot așa cum nimeni nu poate exclude apariția unor elemente democratice până și în Coreea de Nord.
Poate cineva anticipa cu precizie matematică dinamica din Africa și America Latină în următoarele decenii? Ideea că studiezi premisele istorice și trăsăturile structurale prezente pentru a ști cum anume se vor transforma cele două „continente uitate” e cel puțin naivă, dacă nu înșelătoare. Când Africa va avea 2,5 miliarde de locuitori vor putea toți emigra în Occident, sau vor găsi resursele intelectuale și economice pentru a nu mai stagna în războaie civile, provocate de elite corupte și vor face din propriile lor teritorii - doldora de resurse strategice - baza terestră a unui posibil (și nu prea îndepărtat) Secol African?
Stocul acesta de ipoteze deschise ne recomandă revizuirea smerită a propriilor mitologii, pregătirea psihologică pentru răsturnarea - nu neapărat convulsivă - a ierarhiilor actuale și adoptarea unui nou umanism global, emancipat de pretenții culturale mesianice.
La urma-urmelor, adevăratul triumf al civilizației euro-americane se măsoară prin șansa ca orice individ din specia homo sapiens să devină cândva liber, creativ, solidar și moderat, oricât de puțin am crede acum într-un asemenea, probabil prea optimist, „sfârșit al istoriei”.
