Papa Francisc a înţeles profund cuvintele acestea, dezbrăcându-se de odăjdiile scumpe ale puterii, ce te fac să te crezi etern, a înţeles încă de pe vremea când, arhiepiscop de Buenos Aires, circula cu metroul şi îşi pingelea pantofii. Şi când – „muritor şi călător” – şi-a comandat un sicriu de lemn.

Spre deosebire de predecesorul său, Benedict al XVI-lea, Francisc – chiar dacă suferind – n-a coborât de pe cruce. De pe crucea pontificatului pe care a fost pironit din ziua în care, întrebat în conclav, imediat după alegere: Quo nomine vis vocari? („Pe ce nume vrei să fii strigat?”), a răspuns uimindu-şi confraţii: Franciscus. Un iezuit cu numele Sfântului Francisc din Assisi (Il Poverello, „Sărăcuţul”), pe care Dante îl invocă în Cântul al XI-lea al Paradisului.

După ce şi-a ales numele, în timp ce, în Camera Lacrimilor îşi îmbrăca noile veşminte, la ora 19:06, în acea zi ploioasă de 13 martie 2013, fumul alb s-a ridicat pe hornul Capelei Sixtine. Ploaia a dispărut, alungată de dangătul clopotelor.

Între Suveranul Pontif care a ieşit la balcon în urmă cu treisprezece ani, dându-şi prima binecuvântare mulţimii adunate în Piaţă, oraşului şi lumii, şi Papa adus în balcon în Duminica Paştelui pentru binecuvântare, având orele numărate, vremurile s-au schimbat dramatic.

O femeie ține în mână o poză cu cardinalul argentinian Jorge Mario Bergoglio după ce acesta a fost ales noul Papă, la Catedrala Mitropolitană din Buenos Aires, pe 13 martie 2013. Foto: Profimedia
O femeie ține în mână o poză cu cardinalul argentinian Jorge Mario Bergoglio după ce acesta a fost ales noul Papă, la Catedrala Mitropolitană din Buenos Aires, pe 13 martie 2013. Foto: Profimedia

Pe 13 martie 2013, refuzase să-şi pună pe umeri capa de catifea roşie brodată cu blană de hermină. La trei zile a tulburat apele Curiei Romane, declarând „Îmi doresc o Biserică săracă, pentru săraci”. 

I-a scos pe episcopi din luxul solipsist al palatelor lor. Până la ultimul telefon pe care l-a dat în Gaza, în seara de 20 aprilie (doar 30 de secunde, între cele din urmă respirări), s-a străduit să facă din romano-catolicism o „Biserică de campanie” şi s-o aşeze în tranşeele durerilor lumii.

A fost un Mare Papă cel care ne-a încredinţat că „Dumnezeu ne iubeşte până la sfârşit, fără să ţină cont de consecinţe”.

Foto: Profimedia

Abonați-vă la COMPULSIV! Carte, film, muzică, politică și social media - filtrate rapid de un consumator compulsiv - Costi Rogozanu.
ABONEAZĂ-TE Cristi Rogozanu
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentarii (1)
Avatar comentarii

BOEMIAN 25.04.2025, 00:03

Da, ce-ai scris e aproape adevărat, dar majoritatea credincioșilor vor un papă tradițional nu un Soroșist. Așa că, in pofida faptului ca o mare majoritate a cardinalul care vor vota a fost numită de Franciscus, ei nu vor alege un papă progresist care va duce la distrugerea bisericii catolice

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.