Sfânta Parascheva și COVIDu’ moralist: cei care îi iau peste picior pe pelerinii de la Iași se înghesuiau ei înșiși la Vama Veche sau la cluburile din Olimp
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Pentru cetățeanul conectat, bine îmbrăcat, cât de cât bine plătit și ceva mai bine educat, cultul moaștelor Sfintei Parascheva de la Iași este și un prilej să-și arate superioritatea față de concetățenii cu noroc mai puțin și cu școală mai puțină.
Cuprins:
Vă amintiți probabil melodia aia deosebit de proastă, a trupei Taxi, în care ni se explică importanța bisericuței mici de lemn la care se închină vedetele mari, oamenii educați și cu bani, prin opoziție cu Catedrala Neamului, la care s-ar închina sărăcanii.
Sigur, e interpretarea mea. Taxi nu o zice direct, însă eu am radar ideologic de ultimă generație.
“Dumnezeu preferă lemnul, lemnul și spațiile mici”
Apărea acolo o viziune imobiliară asupra divinității. Taxi împreună cu vedetele invitate să participe în videoclip, de la Andreea Esca până la Mircea Cărtărescu, enunțau următoarea axiomă: “eu cred că Dumnezeu preferă lemnul, lemnul și spațiile mici”. Părea o reclamă la un complex rezidențial mai de Militari așa, fără lemn neapărat, dar cu multe spații strâmte și scumpe.
Dar mai reieșea ceva, afirmarea orgolioasă a educației și nivelului de spiritualitate ridicat la care ajung unii prin comparație cu ceilalți.
Și în marea bătălie anuală în care se râde în hohote de “ăia de la moaște” se activează dorința de diferențiere a unui popor civilizat de un popor primitiv, nu prea evoluat, care nu înțelege ce e bine pentru el.
COVID-ul are efectul ăsta moralist, tot felul de oameni se simt îndreptățiți să dea lecții și să tot explice de ce nu e bine să te îngrămădești la moaște, dar uită să explice de ce e OK să plătești un salariu minim pe 3 nopți în Vamă ca să te înghesui pe “spații mici”.
Zilele astea, televiziunile au salivat pe lângă un posibil scandal la “Sfânta”. Au fost și niște îmbrânceli cu jandarmii, a ieșit ceva îmbulzeală, dar chiar nu a fost mai mult decât furtună într-un pahar cu apă.
Să nu uităm cât de bună a fost organizarea Bisericii și a oamenilor de Paște
E clar că anul ăsta și clerul, și mulți credincioși au fost frustrați de un tip de socializare, importantă pentru ei și economic, și spiritual.
Tot clar e că de Paște am avut una dintre cele mai bune organizări a unui eveniment de amploare, oamenii au fost cât se poate de disciplinați.
Mai e clar și că dramele provocate de COVID nu sunt conștientizate de foarte mulți, dar mai ales de aceia care conduc, deși tendința e ca și de la Guvern, și de la Președinție să vină lecții de bună purtare pentru poporul nedisciplinat.
Cine sunt agitatorii de la Iași?
În chestiunea cu pelerinajul, nu e greu să afli ce era în capul celor mai mulți. Ăia de prin Guvern petrec împreună, vedem îndemn la alegeri, vedem diverse evenimente publice cu somități politice, deci e posibil și pelerinajul nostru.
Nu e greu să pricepi nici de unde vin agitatorii credincioșilor. Sigur, pentru unii, și ei agitatori isterici, uneori plătiți din bani publici, cei care agită spiritele în curtea Mitropoliei Iașilor sunt plătiți de Putin sau de alte forțe obscure (am auzit o emisiune la Radio România Actualități, în care din două în două fraze explicația pentru tot ce se întâmplă era ceva de genul “agenturili”, de data asta rusești).
Le e mult mai greu să înțeleagă că nici nu se născuse Selly și diverse zone de margine, de radicalizați ortodocși, erau deja super-influenceri pe net, în rețele de socializare etc.
Acești agitați nu au, de fapt, putere de reprezentare reală, dar pot înflăcăra spirite pe facebook mai repede decât mulți influenceri de vând creme și energizante. Dar între agitatori și oameni e o mare diferență.
Nu avem numai inocenți. Nu sunt inocenți nici în partidul Taxi, ăștia cu spațiile mici, elegante, din lemn, nici în “partidul” Catedrala Neamului, partid de mase infiltrat de tot soiul de narcisiști ai camerei și ai lumânării. Narcisiști care vor să se vadă la televizor cum sparg cordonul de jandarmi și cum o eliberează pe Sfânta.
Ateii și bunicile lor
Sunt ateu. Nu mi-a dat niciodată prin cap să stau să-i explic superior bunicii, care mă ducea în fiecare duminică la biserică în copilărie, care e chestia cu ateismul meu. Cred că Dumnezeu nu există, dar asta nu presupune că ar trebui să fim proști grămadă.
Nu înseamnă nici că trebuie să copleșim credincioșii cu extraordinara noastră știință, nici să ne batem bunicile la cap cu felul în care vedem noi lumea.
Culmea e că România are oricum dintre cele mai mici procente de atei din UE. Nici educații, nici păturile care se simt super-superioare nu se pot lăuda cu cine știe ce emancipare.
Prefer credința senină a bunicii
Ei propun doar altfel de versiuni de credință, unele mai habotnice decât le-ar plăcea să creadă. S-au înmulțit exemplele și de credință de tip self-help, mai corporatistă așa, cu medici care fac training religios ca să știe cum să refuze un avort la stat doar ca să-l facă pe bani mulți în privat.
Bancheri care își rezolvă comisioanele abuzive cu spovedanie, vedete TV care descoperă zeii mântuitori după ce se ofilește celebritatea etc.
Prefer de o mie de ori credința senină a bunicii credinței moraliste și agresive a oportuniștilor din spațiile mici din clădirile de birouri.
Când intri într-un spital public, mulțimea de icoane de pe pereți funcționează ca un avertisment: avem jumătate din bugetul alocat în medie în UE pentru acest sector, deci Dumnezeu cu mila și cu bacteriile lui.
Femeia bogată care le-a dat totul săracilor
Avem deci o masă mare rurală și semiurbană, fără mare speranță, venită să atingă rămășițele unei femei bogate care le-a dat totul săracilor acum 1.000 de ani (despre Cuvioasa Parascheva vorbim). Avem și o masă de deștepți care țin să le facă morală celor din prima categorie, să-i învețe credința așa cum trebuie, fără moaște, mai discretă, fără cutia milei, ci cu un card al milei, fără Catedrală, ci cu bisericuță de lemn mică în vârf de munte, unde scapi câte un weekend cu mașina scumpă de la firmă.
În interstițiul dintre cele două lumi cresc tot felul de bălării radicalizate, sub pulpana credinței cresc și vietăți care trăiesc din clickuri pe net mai ceva decât influencerii adolescenți, dar cu idei moștenite periculoase, cu reflexe de extremă dreapta cât se poate de clare.
Tot în interstițiul acesta cresc și radicalismul, și disprețul periculos pentru oricine nu e destul de educat sau capabil să se adapteze noilor cerințe europene ale închinăciunii.
Marx a folosit în tinerețe celebra sintagmă a religiei ca “opium pentru popor”. Nu era acolo dispreț, omul vorbea despre opium ca anestezic (foarte utilizat în secolul XIX), așa cum o lămurea bine într-un eseu Ion Ianoși.
Se pare că avem un conflict între lumile care folosesc religia ca anestezic pentru suferință și lumile care folosesc acest “opium” de plăcere, pentru plăcuta iluzie a superiorității.
