Sunt din „generația Untold”. Cum am văzut un film despre discotecile comuniste și cozile la alimente
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Am 21 de ani, deci fac parte din Generația Z (da, aia care stă toată ziua cu telefonul în mână, chiar și la cinema și face coadă la festivalurile din țară) și am fost să văd cum se distrau oamenii în discotecile comuniste, adică la documentarul „Playback”, care rulează încă în cinematografe. Pe timpul filmului nu mi-am verificat telefonul de prea multe ori, dar mi-am pierdut atenția pe alocuri. Mi-a readus-o Sorin Lupașcu, protagonistul filmului, făcându-mă gelos pe poveștile din Ring, poate cel mai cunoscut club din Costinești chiar și azi.
Cuprins:
Pe Steve Aoki l-am văzut prima dată în 2019 la primul festival la care am fost, Untold. Mai văzusem pe YouTube sau la televizor că un DJ aruncă cu torturi în oameni, dar nu am crezut că dorința unora de fi bombardați cu o prăjitură e atât de mare. Până i-am văzut cu tricouri, pancarte și strigăte „Cake me!” („Dă cu tort în mine”). Iar cei din primele rânduri de la reprezentațiile lui Aoki primesc blaturi cu frișcă în față spre finalul concertului. Cineva mi-a zis că e chiar gustoasă crema.
Toți DJ-ii sunt pe mese
În ‘80 însă, când cozile la alimente puse cap la cap ar fi putut face înconjurul graniței României, iar rația lunară a unui român era de 100 de grame de unt, 1 kg de zahăr, 1 litru de ulei şi 1 kg de făină, nimeni nu arunca cu prăjituri în discoteci.
Din poveștile pe care le-am auzit și din imaginile arhivei TVR, coproducător al acestui film, să ai un tort pe vremea aceea se întâmpla doar la cele mai mari sărbători. Și totuși, tinerii generației Baby Boom păreau să se distreze și să uite pentru câteva ore că regimul comunist e cu ochii pe ei. Își aminteau însă când televiziunea era acolo și trebuiau să spună cât de încântați sunt că ziua următoarea trebuie să meargă la cooperativă să lucreze.
Mult diferit de sincroanele luate azi de televiziuni prin cluburi, când tinerii își salută mamele, poate chiar clătinându-se puțin.
Deci să ne înțelegem: Sorin Lupașcu nu arunca cu torturi în mulțime. Făcea totuși ceva ce fac și DJ-ii de azi pe la petreceri și festivaluri - se urca pe masă.
Filmul l-am văzut la evenimentul de lansare la Cinemateca Eforie. Strada Eforie, pe care se află cinematograful a făcut treabă bună să mă introducă în tematica evenimentului. Aflată în reabilitare, cu o conductă din care curgea apă permanent, strada era plină de noroi.
Atmosferă disco, de la decor, până la miros
Și înăuntru, decorul te trimitea în urmă cu cel puțin 20 de ani, cam câți am și eu. Paiete, baloane și neoane în alb și albastru duceau mult înspre o nuntă din anii 2000. Sau un disco al anilor ‘80 pentru cei ce știu cum era. Numai dozele de Aqua Carpatica și etichetele artsy de vin trădau epoca. Poate și ținutele unora care n-au respectat codul vestimentar de disco. „Ține-mă de blăniță”, îi spune o doamnă partenerului ei când intră în mulțimea de la intrarea din cinematograf. Ea sigur era din decorul vremurilor dinainte să mă nasc, când doamnele făceau credit pe câteva luni ca să-și cumpere o blană naturală.
Alte ținute din jur: bluze mulate și lungi, sclipici, bentițe și pantalonii evazați. Deși nu acolo a fost petrecerea de după film, atmosfera de petrecere a existat. „DISCO BTT INTRARE”, scria pe o pancartă.
Parcă și mirosul era unul specific. Nu era mirosul din cluburile din Herăstrău, îmbibate în parfum arăbesc sau dupeuri (replici mai ieftine a unor colonii scumpe). Cineva sigur purta Maison Margiela Replica - By the fireplace sau Jazz in the Club.
Peștele de pe televizor
Vedeta decorului a fost peștele de sticlă, pus pe un televizor poate de aceeași vârstă cu el. A fost aproape la fel de fotografiat ca locurile de făcut poze de la festivaluri. Mă refer la acelea ale brandurilor, unde fiecare încearcă să aibă ceva mai luminos, cu un mesaj mai pe gustul sutelor de mii de participanți, unii care merg mai mult pentru încă un highlight pe Instagram cu numele festivalului și anul.
Revenim. Filmul documentar îl are în centru pe DJ-ul Sorin Lupașcu, „DJ din prima generație din România”, cum scrie la el pe site. Mai precis, urmărește povestea proiectului multimedia despre discotecile comuniste Disco BTT, unde marea surpriză sunt petrecerile date de Lupașcu, în spiritul anilor ‘80.
Prin poveste, sunt inserate cadre din arhivele TVR de la discotecile comuniste. Însuși termenul „discotecă” și-a pierdut actualitatea printre Gen Z. „Te duci la discotecă?”, mă întreba tatăl meu prin liceu. „Nu, mă duc în club”, îi spuneam. Deși nu cred că este vreo diferență.
Poate diferența ar fi că la discotecă niciunul dintre petrecăreți nu filmau. Nu era niciun blitz pornit, cum se întâmplă acum când toată lumea le ridică-n aer.
Hands up, baby, hands up - la fel din ‘80
Discoteca Ring din Costinești, 1983. DJ-ul este Sorin Lupașcu. Sursa foto: contul lui de YouTube
Secvențele alese pentru film nu m-au făcut totuși să-mi doresc să fiu și eu acolo, poate și din cauza decorului rudimentar sau a costumelor oversized purtate de băieți, nu intenționat că așa era trendul, ci fiindcă astea erau hainele pe care le găseau atunci.
Cadrele gros-plan cu expresia facială a lui Sorin Lupașcu care povestește despre petrecerile din Costinești trezesc însă emoție și în cei care n-au trăit prin discotecile comuniste. Aceasta e amplificată de melodiile care, spune Lupașcu în film, ne fac să credem că am rămas tineri pentru că pe ele lumea se distrează la fel, fie că e ‘84, ‘94, 2004 sau 2014. Poate la fel va fi și-n 2024. E vorba de Hands Up de Ottawan, Aș vrea să zbor ca un condor de Anda Călugăreanu sau Yes Sir, I Can Boogie de Baccara.
Cam așa e filmat tot filmul, cu planuri detaliu, mai puțin secvențele din arhivă a căror dimensiune de 1 la 1 făcea ca primele secunde de trecere de la 16:9, cum era filmat restul filmului, să deruteze spectatorul.
Mii de persoane în Ring, zeci de mii la Beach Please
Grafica filmului nu e neapărat în concordanță cu atmosfera pe care vrea să o creeze, culorile fiind prea vii, iar designul scrisorilor reinterpretate pe care Lupașcu le primea de la fani, arată mult a ceva făcut pentru serialul 13 Reasons Why.
Când DJ-ul discotecilor comuniste povestește chiar din Costinești, unde a mers cu echipa de filmare în 1 mai 2020, se creează o paralelă între două vremuri sensibile pentru români: epoca ceaușistă și pandemia de COVID-19 care a lăsat toate cluburile și localurile goale pentru multe luni.
În alte vremuri, povestește DJ-ul, în Ring, un club din Costinești, ar fi fost 2-3.000 de oameni de 1 mai. Chiar dacă în primăvara lui 2020 totul era pustiu, sute de mii de oameni se strâng pe litoral în această perioadă an de an, fie pentru Vama Veche, fie pentru festivalul Beach Please.
Povestea filmului sigur trezește nostalgie în cei ce au trecut acum de 40 de ani și se distrau prin discoteci, dar nu cred că cei din Generația Z sunt geloși pe era fără TikTok, pe cenzura impusă în artă sau pe lipsa manifestului „Cake me”. Filmul merită însă văzut pentru a cunoaște istoria unor perioade în care distracția era constrânsă de „România socialistă”, cum e prezentat în arhivele TVR. În capitalism, distracția e constrânsă mai mult de gândul cum faci față la mahmureala de a doua zi.
Playback este realizat de compania de distribuție Zbang Film, produs de Claudiu Mitcu, prin Parada Film, în coproducție cu Televiziunea Română. Imaginea filmului este semnată de Andrei Oană și Mișu Ionescu, montajul e realizat de Cătălin Cristuțiu, iar sound design-ul de Alin Zăbrăuțeanu, Dumitru Alexandru și Dragoș Cătărău. Filmul poate fi văzut în octombrie și noiembrie în cinematografe din București, Piatra Neamț, Cluj Napoca, Botoșani, Vatra Dornei sau Constanța. Programul poate fi consultat pe pagina filmului.
![Război pe salarii la Antena 1! Cât primește Irina Fodor la Asia Express și ce scrie în contractul secret al lui Radu Vâlcan [GALERIE FOTO]](https://images.libertatea.ro/1/XyXk9ljaHR0cHM6Ly9hcGktd2lkZ2V0cy5yaW5naWVyLnJvL3N0b3JhZ2UvdXBsb2Fkcy9hcnRpY2xlL3RRZ0Jkb1Z2dnhxZmNPMm9uRmpJbmpKczhCN0ttVFR5OUxFS2pWaFUuanBnkZMFzQHgzQEw3gABoTEE)
![Aici se duc banii din televiziune! Intrați în vila de lux cu 7 camere a familiei Fodor: Au un măslin uriaș în curte și bucătărie de 22 mp [30 FOTO]](https://images.libertatea.ro/1/Ldyk9ljaHR0cHM6Ly9hcGktd2lkZ2V0cy5yaW5naWVyLnJvL3N0b3JhZ2UvdXBsb2Fkcy9hcnRpY2xlL2E2OWFNRk9WcHd0TUJLZEs1UWtzbm9DVE9zdW9Tb0V5MDZIdUowWGQuanBnkZMFzQHgzQEw3gABoTEE)
dante69 11.11.2023, 17:51
Sa nu creada cumva cineva ca daca mananci mai mult si de toate, daca te imbraci mai la moda, daca ai distractii mai multe și mai variate, daca mergi in vacanțe exotice, atunci ești neapărat mai fericit decât cei in alte vremuri care nu aveau acces la toate astea.
MAMIRA 11.11.2023, 18:54
"În capitalism, distracția e constrânsă mai mult de gândul cum faci față la mahmureala de a doua zi." sa fim sinceri asta cand ai o perspectiva asigurata asa cum vad ca sunt amagiti tinerii de astazi. Dar viata nu e o discoteca dupa o anumita varsta....Cinemateca de pe Eforie a fost si preferata mea in studentie(anii 80),era si un pian pe scena. Ca unul care am trait doua sisteme...parerea mea...socialismul e un model de societate evoluata doar ca noi nu am avut timp sa evoluam...
Mircea_1958 11.11.2023, 21:24
..da, epoca de aur.. Multe constrângeri, multe lipsuri.. Lumea se distra totuși. Discoteci, baruri de noapte, mai veneau prin A.R.I.A. și concerte din vest. Aveam sportivi și artiști foarte buni. Un Steaua-Dinamo pe vremuri era meci la nivelul CL de astăzi.Mari actori, mari muzicieni. Dar, cu toată nostalgia, nu m-aș întoarce la ce-am trăit atunci. Ce e acum era de neimaginat pe atunci.
Mircea_1958 11.11.2023, 21:26
Așa că bag un "Yesterday", de pe vinyl-ul din '65, că sună altfel decât mp3-ul descărcat de pe Youtube.. Baftă la gagici..
MihaiC. 12.11.2023, 09:33
Părerea unui tânăr gelat, voi ăștia din genZ daca lăsați telefoanele din mana nu știți nici să mergeți la wc dar sa vă distrați....