Brava lume nouă între beneficiari și victime. Cât suntem de pregătiți în fața revoluției tehnologice deja prezente?
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Inteligență artificială (IA), realitate augmentată, economie digitală, robotizare: decorul tehnologic al secolului 21 este clar instalat pe scena mondială. Noi ocupăm locurile din sala de spectacol: unii văd totul în direct, din primele rânduri, alții se mulțumesc cu pozițiile din fundul sălii sau din lojele laterale, unde sunetul și imaginea ajung mai greu.
Dincolo de ocupațiile noastre profesionale și de rutina zilnică a fiecăruia, suntem tot mai convinși că acestea sunt temele centrale, inevitabile, cu impactul cel mai serios, deci am început să facem eforturi de adaptare, fie cu gândul de a „profita” de aceste mutații majore, fie cu ambiția modestă, dar legitimă, de a le supraviețui. Chiar și cei care nu se află în sală – pentru că scriu scenarii, regizează sau joacă nemijlocit – se confruntă cu necunoscutul și își propun să-l domesticească. Theatrum mundi, vechea metaforă barocă, stă mai mult ca oricând sub semnul clarobscurului.
Pentru moment, interacționăm tot mai mult cu modelele lingvistice mari (LLM) de tipul ChatGPT și suratele sale. Această primă formă tot mai populară de “asistent digital” se hrănește din uriașul material accesibil gratuit pe internet și operează cu miliarde de parametri.
Se anticipează că foarte curând vor exista acorduri între proprietarii de LLM și cei ai bazelor de date științifice private. Deja un LLM depășește rezultatul mediu la care poate ajunge omul obișnuit, indiferent de specializarea lui profesională. Când se va produce joncțiunea dintre LLM și băncile cu articole care sintetizează știința cea mai avansată, distanța dintre universitățile bogate și cele sărace va crește exponențial. Cercetarea științifică de vârf va deveni considerabil mai eficientă, dar și dependentă de infrastructura IA, iar profesorii cei mai buni vor fi aceea capabili să înțeleagă ce știe și ce nu știe o inteligență artificială.
E deja clar că ei nu vor mai preda cursuri într-o alma mater definită ca „templul al cunoașterii”, ci vor deveni „curatori epistemici”, adică niște călăuze prin labirintul surselor și nu simpli transmițători de informație. Până la urmă, absolventul de universitate va fi cineva capabil să pună întrebările cele mai adecvate unei IA și să-i traseze sarcinile complexe capabile să producă rezultate (modele conceptuale) cât mai pertinente, exploatând optimal aplicarea lor experimentală.
Statele și polii geopolitici (SUA, UE, China) se vor lupta pentru IA închise cât mai performante. Și din acest unghi, ce pot face statele-membre UE pe cont propriu e zero față de șansa lor de a acționa prin politici coordonate. Presupun că, în pofida mișcărilor „suveraniste” centrifuge – în care vedem doar politizarea fricilor colective iraționale față de complexitatea tehnologică – guvernele locale din UE vor fi literalmente obligate să accelereze, inclusiv prin schimbarea tratatelor, proiectul federalizării pan-europene. Rămâne doar să vedem dacă SUA se va rupe de noi și noi de America, sau dacă va exista un ethos politic liberal menit să coaguleze evoluția IA pe falia dintre regimurile democratice și cele autoritare.
În funcție de aceste variante, vom ști în linii mari și dacă revoluția IA va duce la un salt cognitiv favorabil omului și libertății, sau la o distopie în care neo-fascismele și Dark MAGA se vor alinia cu autocrațiile asiatice conduse de China (cu Federația Rusă pe post de vasal). E un alt fel de a întreba dacă lupta pentru supremație în domeniul IA va fi pașnică sau va provoca o conflagrație mondială. Chiar și în prima variantă, tehno-optimistă, e deja previzibil că separația dintre super-puterile IA și restul (mai sărac) al lumii devine din păcate inevitabilă.
Unde se vor situa de pildă statele africane (cu excepția poate a Africii de Sud) și lumea arabă (cu excepția petro-monarhiilor din Golf) în lumea dominată de AI de la orizontul lui 2035? Nu știm ce consecințe va avea despărțirea digitală dintre actorii statali care pot interoga întreaga cunoaștere umană și cei care vor avea acces doar la AI publice (transparente, dar limitate la un sumar cognitiv corect). Dată fiind criza vizibilă a multilateralismului – manifestată prin estomparea galopantă a organismelor din sistemul ONU – e greu de crezut că aceste riscuri vor putea fi gestionate în cadrul instituțional de la New York.
E posibil ca rațiunea (pur și simplu) să prevaleze, dată fiind interdependența dintre cei care posedă/extrag materiile prime, cei care pot finanța infrastructura, cei care produc energia necesară pentru funcționarea acelei infrastructuri și cei care urmăresc beneficiile economice aferente (în domeniul militar, dar și în aplicațiile civile, de la medicină, până la robotizarea producției).
Între timp, datoria noastră, individuală, precum și în politicile educaționale, ține de imperativul de a ne pregăti intelectual pentru noul decor tehnologic, pentru ca revoluția rapidă și tăcută prin care trecem să nu ne depășească devastator.
