Concretizarea unui vis secular. Va reuși noua catedrală patriarhală să le redea românilor sentimentul unui destin comun?

 4 comentarii
Catedrala Mantuirii Neamului din Bucuresti, miercuri, 1 octombrie 2025. Catedrala Mantuirii Neamului va fi sfintita duminica, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al Constantinopolului si de Patriarhul Daniel al Bisericii Ortodoxe Romane. ALEXANDRA PANDREA / GMN / MEDIAFAX FOTO

La 26 octombrie 2025, pe fondul centenarului Patriarhiei Române, va fi sfințită noua catedrală patriarhală din București. De fapt, va fi sfințită a doua oară, într-un stadiu aproape finalizat al lucrărilor de construcție și decorare, după ce - într-o iarnă de acum câțiva ani, în fața unor șiruri de scaune cu invitați zgribuliți - fusese sfințit imensul iconostas al giganticului edificiu. 

E de notorietate faptul că actualul Întâistătător al BOR, PF Patriarh Daniel (care și-a sărbătorit recent „majoratul” în respectiva demnitate) a făcut din finalizarea catedralei naționale principalul său obiectiv. Putem fi siguri că lucrările ar mai fi trenat ani (dacă nu decenii) fără tenacitatea Patriarhului Daniel, pentru că suntem în țara meșterului Manole, nu? O țară marcată, cum spunea cândva Mircea Martin, de „complexul începutului continuu”. Un teritoriu unde „zidul neisprăvit ” e mai curând norma, decât excepția.

Nu trebuie să căutăm neapărat vinovați, într-o țară în care bunii noștri regi și-au dorit fervent catedrala națională, numai că finanțele precare, criza economică, războiul mondial și apoi dictatura comunistă au zădărnicit o asemenea (legitimă) aspirație.

Desigur că, dacă s-ar fi putut încheia prin anii 1930, fructificând talentul arhitecților de elită care au formalizat stilul neo-românesc, biserica paradigmatică a României Mari ar fi fost de mult un reper al Europei Centrale și de Est (și e aproape cert că nici măcar Dej sau Ceaușescu n-ar fi avut curajul să o demoleze, spre deosebire de Stalin, care a dinamitat în aceiași ani 1930 catedrala Mântuitorului din Moscova, reconstruită de Putin). Nici comuniștii bulgari nu au îndrăznit să demoleze catedrala neobizantină Alexandr Nevski din Sofia, ridicată între 1904 și 1912, după planurile arhitectului rus Pomeranțev. Iată că vecinii noștri din sudul Dunării ne-au luat-o înainte cu un veac... 

Trecută printr-o gestație postcomunistă dificilă, expusă mai multor schimbări de amplasament și după anularea primului concurs de proiecte, câștigat de profesorul Augustin Ioan, catedrala națională a luat în final forma dorită de un colectiv de proiectare condus de băcăuanul Constantin Amâiei (care practică, înțeleg, și avocatura). 

Ea se va profila, într-un stil sui generis, greu de încadrat morfologic, alături de cel mai costisitor și tragic „reprezentativ” edificiu din perioada dictaturii marxist-leniniste, uriaș-zdrobitoarea Casă (ceaușistă) a Poporului, convertită, așa cum știm, în sediu al Parlamentului național.

Încheind grandios cronologia milenară a construcției de catedrale europene, catedrala națională de la București revine așadar și la vechea îngemănare spațială și simbolică dintre sediul central al puterii seculare și acela al puterii spirituale, deși teologia politică a „simfoniei” bizantine dintre Imperiu & Sacerdoțiu (emblematic reprezentată prin vulturul bicefal) a fost de mult abolită de principiul modern și democratic al statului laic, aconfesional. 

Se spune că noua catedrală va fi cea mai mare biserică ortodoxă din lume. Va avea și cel mai mare clopot din lume (față de care „le gros Bourdon” de la Notre Dame din Paris va părea un clopoțel de judecător). Datele încărcate pe site-ul oficial al Patriarhiei sunt impresionante: 120 m înălțime, suprafața utilă: 36.897 de metri pătrați, 17.800 mp de pictură în mozaic, capacitate interioară de 5.000 persoane. Edificiul principal va fi flancat de complexul unor clădiri anexe, precum Casa „Sfântul Apostol Ioan” (destinată Sfântului Sinod al BOR), dar și cele patru porticuri, menite să ancoreze colonada care delimitează esplanada catedralei, inspirată de colonada lui Bernini din fața bazilicii Sfântul Petru din Roma. 

Totul a costat 270 de milioane de euro, din care 90% au fost asigurate de guvernele ultimilor 15 ani, care au validat astfel cultul eroilor (prin jerfta cărora s-a realizat România Mare, la 1918) deodată cu dreptul BOR (larg majoritară) de a-și desfășura vocația într-un edificiu „central” deopotrivă tradițional și demn de cel mai ambițios viitor. 

Cât este de acordată noua catedrală cu moștenirea sofianică a arhitecturii sacre bizantine (și apoi brâncovenești sau neo-românești) rămâne o chestiune deschisă, însă amploarea epifanică a „câmpiilor” de mozaic aurit unde se desfășoară (tricolor!) programul iconografic executat de echipa lui Daniel Codrescu trezește o unanimă admirație. 

Nici mozaicurile semiariene de la Ravenna, cele ale bazilicii normande din Montreale, lângă Palermo, sau chiar acelea (arhetipale) din Aghia Sophia, iarăși prefăcută în moschee pe malul neo-otomanist al Bosforului, nu par să rivalizeze (cel puțin cantitativ) cu această împlinire artistică voit copleșitoare.

Din păcate, momentul istoric al sfințirii noii catedrale patriarhale „pică” într-un context regional, geopolitic, economico-financiar și social deosebit de tensionat: la granița noastră răsăriteană se consumă, de aproape patru ani, un război inter-ortodox pe cât de absurd și nelegiuit, pe atât de distrugător și sângeros.

Stabilitatea democrațiiilor euro-americane este subminată dinăuntru de războiul cultural dintre progresiști și conservatori și, din afară, de revizionismul agresiv al unor regimuri dictatoriale dornice să reîmpartă planeta în sfere de influență etanșe. Societatea românească este divizată între un electorat „suveranist” (care face din erezia filetistă un argument antioccidental, cu rezonanțe putiniste) și o clasă de mijloc liberală, supusă unor noi biruri, în absența (cel puțin deocamdată) a reformelor pe care statul ar trebui să și le aplice lui însuși, pentru a evita falimentul. 

Se vor putea reculege și împăca aceste două ipostaze ale României contemporane sub bolțile materne ale noii catedrale patriarhale? Să sperăm că da, spre mai marea slavă a lui Dumnezeu...

Foto: Hepta

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (4)
  • Avatar comentarii

    D.I. 13.10.2025, 08:09

    270 milioane de euro? Si copiii de la tara au W.C.-urile in curtea scolii? Iar in spitale mor pacienti de infectii spitalicesti?

    • Avatar comentarii

      Prodromos 14.10.2025, 21:13

      Hodoronca-zdronca! Ce-o avea laleaua cu Patriarhia?!

    • Avatar comentarii

      Prodromos 14.10.2025, 21:27

      In masura in care zidurile catedrei eclesiale se vor vedea ca binecuvantarea trinitara a muceniciei si martirului sfintilor canonizati recent si a sfintilor necanonizati decent, reasemanati Creatorului si semanati Imparatiei lui Dumnezeu - altfel spus, ca biserica in Biserica lui Hristos Intrupat, Crucificat, Inviat si Inaltat - da. Va fi si este inca!

  • Avatar comentarii

    SpDan 13.10.2025, 09:22

    Doar Daca Ce E Sus este și Jos

  • Avatar comentarii

    Realist2023 13.10.2025, 11:02

    "Sentimentul comun" este acela ca "preafericitii" si-au facut pe bani publici un castel de neam prost, devenind fix exponentii unui pacat capital: mandria ! Palate pe Pamant in numele povestilor despre Cer ! Mai arata ca suntem in urma Occidentului cu sute de ani, ca numai atunci isi faceau catolicii asemenea palate ...

  • Avatar comentarii

    journo 20.10.2025, 12:42

    Ca ateu zic: aferim! Nu trebuia inceputa, dar bine ca e gata. 270 de milioane nici nu e asa mult, in citeva decenii se scot banii din turism. Si sa nu ne miram de superlative, ca doar am facut si cel mai mare cirnat din lume. Plus ca se compenseaza: cea mai mica catedrala greco-catolica din lume tot la Bucuresti e.

ALTE ȘTIRI
Doi români care înșelau turiști cu alba-neagra la Fontana di Trevi au încercat să mituiască polițiștii. Sursă foto: Getty Images
17:46
Doi români care înșelau turiști cu alba-neagra la Fontana di Trevi au încercat să mituiască polițiștii: ce amendă au primit
Nicuşor Dan a semnat decretul pentru acreditarea Theodorei-Magdalena Mircea ca ambasador al României în Cuba și alte state din Caraibe. Foto: Profimedia
16:19
Nicușor Dan a semnat primul decret de acreditare a unui ambasador în străinătate de când a devenit președinte
MONDEN
Răzvan Bănică | Foto: Instagram
Exclusiv
17:45
Încă o vedetă de la Antena 1 a trecut la PRO TV. În ce producție apare din septembrie
Denisa Macovei prezinta rubrica 5 Știri by Libertatea Monden
Exclusiv
17:19
5 Știri by Libertatea- Monden: Cum a slăbit Oana Roman 15 kilograme în șase luni/ Andra și Cătălin Măruță scot din buzunar 38.000 de euro pe an pentru educația copiilor
POLITIC
Laura Vicol, inculpată în dosarul Nordis, este avocata unuia dintre membrii grupării Potra în procesul în care el și Călin Georgescu sunt acuzați de tentativă de lovitură de stat. Foto: Profimedia
17:15
Laura Vicol, inculpată în dosarul Nordis, este avocata unuia dintre membrii grupării Potra în procesul în care el și Călin Georgescu sunt acuzați de tentativă de lovitură de stat
Dominic Fritz a fost ales președintele USR în iunie 2025. Foto: Cristian Otopeanu / Libertatea
15:17
Dominic Fritz confirmă ruptura Nicușor Dan - USR după ce președintele a promulgat legea ANI prin care Fritz pierde primăria Timișoara
Ultimele știri
18:18
Accident tragic în Polonia, unde un tren de pasageri și o betonieră au intrat în coliziune. Cel puțin un mort și mai mulți răniți
17:59
Peste 500.000.000 de găini au trăit în cuști, în UE, după ce Comisia Europeană a promis că le interzice. Care este situația în România
ReportajExclusiv
17:58
Primele 6 minute din procesul în care Călin Georgescu și Horaţiu Potra sunt inculpaţi pentru tentativă de lovitură de stat. Ce s-a întâmplat în sala de judecată
17:54
Un angajat care a lucrat 10 ani la același loc de muncă a fost concediat după ce și-a luat concediu de paternitate
TRENDING
ReportajExclusiv
07:00
Vasluianul care l-a refuzat pe oaspetele Călin Georgescu își explică decizia: „Greșesc cei de sus. România nu e în campanie electorală”
08:25
Călin Georgescu și Horațiu Potra ajung în fața instanței. Începe procesul pe fond în dosarul de lovitură de stat
08:23
Mașinile diesel Euro 5 nu mai au voie să circule de la 1 octombrie 2026 în anumite orașe din Italia. Care sunt excepțiile
9 sept. 2025
Sfânta Ana - Tradiții și superstiții. Ce semnificație are numele Ana
Un tânăr cu doar opt clase a reușit să fure 245.000.000 de dolari în bitcoin și a făcut cheltuieli nebunești. Sursă foto: Profimedia.
17:10
Un tânăr cu doar opt clase a reușit să fure 245.000.000 de dolari în bitcoin și a făcut cheltuieli nebunești. Metoda prin care a păcălit victima
Un bărbat orb a băut patru sticle de vin apoi s-a urcat la volan și a condus 240 de kilometri. Sursă foto: Getty Images.
16:14
Un bărbat orb a băut patru sticle de vin apoi s-a urcat la volan și a condus 240 de kilometri: „O persoană aflată în criză”
Un șofer din Germania a condus cu 150 km/h spre un muncitor în construcții și a fost oprit doar după ce pneurile i-au explodat. Sursă foto: Profimedia.
15:23
Un șofer care a condus cu 150 km/h direct spre un muncitor în construcții, oprit abia când a ajuns la jante. Ce pedeapsă a primit în Germania
ciuperci
14:38
5 greșeli majore pe care le faci când gătești ciuperci: cum le distrugi gustul și substanțele nutritive fără să știi
medicament minune care inlocuieste operatia pe inima Foto Envato
13:54
Vor să dea statul în judecată pentru a rămâne în viață: Medicamentul-minune care înlocuiește operația pe inimă, blocat la Guvern
De ce iese zacusca amară și cum o repari - Sursă foto: Shutterstock
17 aug.
De ce iese zacusca amară și cum o repari
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin. Sursă foto: Shuttrstock
22 aug.
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare. Sursă foto: Shutterstock
26 aug.
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă. Sursă foto: Shutterstock
29 aug.
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă
Ulrich Siegmund (centru), șeful AfD în Saxonia Anhalt, sărbătorind victoria alături de liderii federali ai AfD Alice Weidel (stânga) și Tino Chrupalla (dreapta) Foto: Profimedia
Exclusiv
16:00
Profesorul Șerban Costa, medic în capitala landului câștigat de AfD: „Vor, de exemplu, să dea afară toți străinii din landul Saxonia-Anhalt. Între 15 și 20% din toți medicii sunt străini”
Sistemul medical din România primește o investiție de peste 390 de milioane de lei prin PNRR. Sursă foto: Facebook/Ministerul Sănătății.
15:45
Aproape 400 de milioane de lei pentru două investiții majore în sănătate, finanțate prin PNRR
Un bărbat care realizează un atac cibernetic, stă la laptop și poartă un hanorac negru. Se vede cum tastează o parolă și un nume de utilizator
15:30
Cum au făcut hoții credit de nevoi personale în valoare de 110.000 lei, fără consimțământul unei femei: povești de groază din lumea fraudelor bancare
Prim-plan cu un aparat electronic de plată a parcării, alimentat cu panou solar, amplasat pe marginea unei străzi cu mașini parcate.
15:08
540 de locuri de parcare, amenajate în Sectorul 1 București: lista străzilor
Arhiva foto
12:35
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală