Ravagiile sectei georgiste au afectat grav interesele României. Ce așteptăm de la Sf. Sinod după alegerile prezidențiale din 2025
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
La apusul târziu al Evului Mediu, abia formatele Țări Române erau prea fragile pentru ca domnitorii lor să nu aibă mereu nevoie de suzerani. Ungaria, Polonia și Imperiul Otoman au jucat acest rol. Nu făceam excepție.
Toată Europa era un sistem de alianțe monarhice pe baze matrimoniale, dar și de loialități cu geometrie variabilă. Până la renașterea modern-iluministă a Rusiei lui Petru cel Mare, voievozii din Moldova și Valahia au jucat acel joc diplomatic, prelungind la scară mică modelul bazileilor bizantini. Odată cu Rusia cezaropapistă, plină de arhitecți italieni și ingineri germani, țarii au preluat rolul de protectori ai creștinătății ortodoxe din Balcani, Caucaz și Levant.
Solidaritatea confesională acoperea de fapt o politică de expansiune și dominație, pe care aveam s-o resimțim și noi: Moscova lansase deja minciuna ocupației „eliberatoare”, aplicată în viitoarea Românie de 11 ori, până în 1945, când Armata Roșie, salvată de Hitler grației iernii siberiene și masivului ajutor militar american, se instala la București, impunându-ne regimul comunist timp de aproape cinci decenii.
Am făcut această scurtă introducere pentru a spune că influența Ortodoxiei rusești în România a fost multă vreme practic inevitabilă. Așa cum franceza Coanei Chirița ne-a sosit prin ofițerimea rusă din vremea Regulamentelor Organice, Moscova Ortodoxiei „de stat” (totalitar) își spunea cuvântul în Mitropolia Moldovei și cea a Ungrovlahiei, stoarse de elita de pradă fanariotă (pe care abia Alexandru Ioan Cuza avea să o exproprieze). Mai ales în Moldova de dinaintea anexării Basarabiei, Renașterea filocalică programată teologic de la Kiev avea să țină locul Renașterii italiene, deci occidentale.
Dată fiind Marea Schismă, evoluția spirituală și politică a românilor în zorii modernității a fost modelată pe model slav, cu excepția Transilvaniei, Banatului și Bucovinei, unde habsburgii și Uniația, ca și proximitatea Reformei protestante, au produs un flux invers, de sorginte apuseană.
Trebuie așadar să înțelegem dificultățile BOR. În comunism, supunerea statului față de URSS a dus și la o deplină aliniere între Patriarhia Română și Moscova. Singura disidență a constat în participarea BOR nu doar la ruseasca „luptă pentru pace”, ci și la occidentala „mișcare ecumenică”, începând cu anii ’60. Comuniunea panortodoxă de după prăbușirea URSS a început să scârțâie din cauza naționalismelor înviate, chiar dacă Bisericile bulgară și sârbă au rămas proruse.
De partea ei, Patriarhia Moscovei s-a pliat pe dinamica postsovietică, primind rolul de a înlocui prin ortodoxismul imperial și „nuclear” asumat de Putin vechea ideologie oficială marxist-leninistă. Putin a mizat pe faptul că popoarele cu majorități ortodoxe (din Ucraina până în România, Republica Moldova și Bulgaria) vor rămâne „spiritual” în sfera de influență a Moscovei.
De ce s-au raliat o bună parte dintre ierarhii și clerul BOR la recenta sminteală provocată de Călin Georgescu, Simion și AUR? Pentru că au văzut că liberalismul și „globalizarea” accelerează secularizarea societății. Pentru că ortodoxismul putinist s-a suprapus formal și conjunctural cu lupta lui Trump/MAGA împotriva nebuniei „woke”.
Pentru că seria neagră „pandemie-război” se preta la instrumentalizarea fricilor colective, hrănite irațional din teorii ale conspirației. Pentru că AUR părea să fie noul PSD, la fel de generos financiar cu BOR, așa cum carapacea lui neolegionară promitea o țară sub regim autoritar, cu un creștinism statal „obligatoriu”. Nu-ți trebuie multă minte pentru a denunța acest calcul ca proiect radical opus interesului României de a evolua în continuare ca stat democratic, bine ancorat în UE și NATO.
Din păcate, sprijinul „sectei filetiste” conduse de Teodosie de la Constanța pentru partidul extremist a fost, pe lângă manipulările digitale și interferențele rusești documentate în dosarul de trădare națională deschis pe numele lui Călin Georgescu, un factor îngrozitor de „eficient” în propulsarea lui Simion ca finalist al cursei prezidențiale din 2025.
În acest condiții, comunicatul prin care Patriarhia Română își reitera deplina „neutralitate” politică nu poate fi luat în serios. Da, BOR trebuie să rămână neutră politic, dar numai după ce va fi găzduit - la următoarele reuniuni ale Sfântului Sinod - o dezbatere sinceră și transparentă despre felul în care are datoria de a sprijini democrația și de a condamna fără echivoc filetismul și extremismul izolaționist.
BOR are această datorie față de fiii săi duhovnicești nu doar pentru că a înflorit material, odată cu România, de când a căzut comunismul și am devenit membri UE și NATO. Și nici pentru că și cei 6,3 milioane de alegători ai noului președinte Nicușor Dan sunt, în cea mai mare parte, ortodocși.
Sau pentru că basarabenii au votat masiv pentru România occidentală, singura garanție pentru viitoarea lor integrare în UE și reunirea de facto cu țara mamă. Sau, în fine, pentru că diaspora ortodoxă din vestul continentului nostru are nevoie de protecția unei Uniuni Europene puternice. Nu. Principalul motiv pentru care cerem această clarificare fără echivoc ține de fidelitatea BOR față de învățătura Mântuitorului Iisus Hristos, al cărui mesaj se adresează întregii umanități și respinge atât tribalismul, cât și falsul mesianism sincretist, de genul celui propovăduit de Georgescu.
Foto: Facebook
golesco 26.05.2025, 16:59
Ce spune IA despre o parte din articol: Prin contopirea unor categorizări stricte – cea a filetismului, ca problemă doctrinară, și cea a extremismului izolaționist, ca o chestiune politică – Baconski ajunge să comită o eroare conceptuală care poate conduce la așteptări nerealiste față de BOR. În loc să ofere un cadru clar de discuție în care instituția religioasă să-și reafirme misiunea spirituală și morală, autorul încurajează o intervenție în sfera politică, ceea ce poate conduce la o politizare excesivă a mesajului religios. Această abordare poate diminua credibilitatea BOR în ochii credincioșilor care nu doresc ca spiritualitatea să fie subsumată unor bătălii ideologice. Autorul se expune ca un critic ideologic militant, care nu reușește să ofere o analiză nuanțată și coerentă, ci, dimpotrivă, încearcă să transfuzeze așteptări contradictorii și să impună o moralitate absolutizantă peste o realitate mult mai complexă.
parpalache 28.05.2025, 10:02
Doar nu aveai alte așteptari!