Nu sunt progresist sau conservator. Sunt mai degrabă suporter al libertății de exprimare, în sensul în care a spus-o cândva Radu Cosașu, fără pretenția de a fi citat în vreun studiu: ”să fii suporter înseamnă să suporți”.

A suporta nu e nici un eroism. 

Suport să văd că The New York Times, pentru care aș merge la chioșc cu o oră înainte, ca la ”Sportul” pe vremuri, s-a dezis de publicarea unui articol de opinie după ce aceasta nu a convenit publicului său și unui număr însemnat de oameni din redacție. 

Suport să văd că judecățile de valoare au devenit prea periculoase, chiar și când ele aparțin unui om ales prin vot și ale cărui decizii pot schimba viața semenilor. 

Dacă s-ar fi ajuns la vot în privința armatei, oare NYT nu i-ar fi cerut senatorului Tom Cotton să-și explice opțiunea? Și dacă e legitim să-i cer opinia, care e diferența față a-i afla părerea senatorului republican dinainte, într-o dezbatere publică, câtă vreme tema există și e presantă?

Dar suport ideea că nu pot înțelege tot.

Wendy Kaminer spunea undeva că dacă am permite să se audă într-o societate doar punctele de vedere rezonabile, în jur s-ar lăsa o liniște de ne-ar țiui urechile. Ce facem, eliminăm opiniile legale, pentru că le apreciem drept iraționale? 

În acest climat, Horia Roman Patapievici riscă atunci când apare cu articolul de azi, din ziare.com.

”Controlul exercitat asupra conștiințelor de corectitudinea politică”

Patapievici susține că asistăm la ”triumful unei agende ideologice radicale, impuse unei însemnate părți din opinia publică ca fiind moralmente lipsită de alternativă și fiind practic făcută să fie fără alternativă prin controlul exercitat asupra conștiințelor de corectitudinea politică”.

Sunt de acord cu Horia Roman Patapievici? Mai degrabă nu. Înainte de a deveni țapul ispășitor, ”corectitudinea politică” a fost unul dintre fermenții schimbărilor uluitoare pe teritoriul drepturilor omului. 

Ad placeholder

Să ne ascultăm unii pe alții mai ales atunci când nu suntem de acord

Lucruri esențiale și necesare, de la dreptul la vot și până la participarea civică, s-au câștigat într-un interval de timp accelerat. Sute de ani, precum la noi romii, populații întregi au fost înrobite. 

Apoi, în câteva generații, lucrurile s-au schimbat, printre altele pentru că oamenii au început să se gândească la semenii lor cu empatie, punând nevoile și durerile altora în matricea din care se nasc propriile comportamente și decizii. 

Dar, pentru că mi se pare esențial să ne ascultăm unii pe alții mai ales când nu suntem de acord, recomand articolul lui Horia Roman Patapievici. Așa cum l-am recomandat și pe cel al lui Corneliu Ban, aflat pe celălalt versant al lumii ideilor. 

Dimineața zilei de 22 decembrie 1989 l-a găsit pe Horia Roman Patapievici plin de sânge la Jilava, de unde nu ar mai fi ieșit probabil niciodată dacă Revoluția Română nu devenea o știre pe care mapamondul a aflat-o, cu tulburare.

Au trecut 30 de ani și suport orice, mai puțin ideea că jurnalismul a devenit despre ce credem noi, nu despre ce aflăm.

Citeşte şi:

Peste 4.500 de prădători sexuali, trimişi la „muncă în folosul comunităţii” în preajma copiilor. Deputata Oana Bîzgan: „Nu avem cum să trimitem pedocriminalii și violatorii paznici la școală!”

Ministerul Sănătății recunoaște că nu are habar cum s-a transmis noul coronavirus în familiile și spitalele din România

Mario Mutu locuieşte în Italia cu mama lui şi face 18 ani anul acesta. Iată cât de mult a crescut fiul cel mare al lui Adi Mutu și cât de frumos este!
PARTENERI - GSP.RO
Mario Mutu locuieşte în Italia cu mama lui şi face 18 ani anul acesta. Iată cât de mult a crescut fiul cel mare al lui Adi Mutu și cât de frumos este!
Horoscop 7 iulie 2020. Berbecii simt nevoia să se apropie de cei mai speciali dintre prietenii lor
HOROSCOP
Horoscop 7 iulie 2020. Berbecii simt nevoia să se apropie de cei mai speciali dintre prietenii lor
RECOMANDĂRI