Un economist critică ideile din ultima carte a renumitului Thomas Piketty: „Promite dreptate economică fără cost în societate”
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Noul volum al economistului francez Thomas Piketty, „O scurtă istorie a egalității”, descrie măsurile aparent necesare pentru atingerea egalității economice globale. Economistul Mark Thornton de la Institutul Mises îl acuză pe autor că face „ecou comunismului”. Duelul lor de idei oglindește una dintre luptele fundamentale ale momentului în întreaga lume.
Thomas Piketty este un economist francez specializat în economia sectorului public, în special inegalitatea economică, și istoria economiei. Una dintre teoriile lui de bază este că randamentul capitalului în țările dezvoltate e mai mare decât rata de creștere economică, și asta duce la mărirea inegalității economice. Printre altele, capitalul câștigă întotdeauna, pe termen lung, mai mult decât munca, punând lumea într-un conflict istoric de durată, susține Piketty.
Teoriile lui Piketty sunt atacate de dreapta gândirii occidentale, care consideră că prin eforturile sale de a analiza secole de statistici despre inegalitate economică a reușit să „submineze cazul egalitarist cu slabe argumente empirice, analitice și etice”.
„O scurtă istorie a egalității”
Ultimul volum al lui Piketty, „O scurtă istorie a egalității”, începe prin a documenta creșterea calității vieții în raport cu inegalitatea economică în istoria contemporană. Face referințe la contribuția rețelei de sclavi și colonialismului la averea Europei și Americii și la eficiența taxelor pe venit de 80-90% în America lui Reagan. Însă acest ultim exemplu este cauza unor controverse, considerând că majoritatea cercetării neagă existența acestei taxe.
Autorul continuă prin a prezenta măsurile ce vor crea o societate egală, credințe pentru care economistul Mark Thornton îl respinge, calificându-l drept un marxist înflăcărat. Publicația care găzduiește articolul lui Mark Thornton este Institutul Mises. Are o bună reputație în zona dreptei intelectuale, fiind numit după renumitul economist și istoric Ludwig von Mises. Pe de altă parte, stânga îl dezaprobă pe Thornton, el fiind numit de economistul austriac Steve Horwitz „un pumn fascist într-o mănușă libertariană”.
Când un reporter al New York Times a cerut un tur al institutului în 2014, Rockwell, fondatorul Mises, i-a cerut să plece, spunându-i că face „parte din regim”. Ei bine, nu ne este clar care este regimul ce pândește la ușa Institutului Mises. Probabil reporterul s-a simțit ca și cum orice este la stânga față de extrema dreaptă e un semnal de alarmă în pereții acestui institut.
De pe acest fundament ideologic, Thornton numește ideile din cartea „O scurtă istorie a egalității” drept „credințe pe care le împărtășesc intelligentsia și alți dealeri de idei de mâna a doua care ignoră faptele”.
Manifesto-ul lui Piketty are la bază ideea că inegalitatea în proprietate privată este rădăcina nedreptăților în societate. În acest sens, el susține măsuri prin care angajații unei firme ar avea un vot în problema direcției în care se mișcă afacerea, similar cu modelul german.
El duce ideea mai departe, fiind un susținător al taxării progresive și, mai ales, pe cele mai înalte venituri, taxare de 80-90%.
Unul dintre contraatacurile la adresa ideilor lui Piketty e legat de faptul că aceste restricții pe piață reduc valoarea totală produsă în societate. Ceea ce economiștii numesc dimensiunea plăcintei. În acest caz, feliile însele vor fi mai mici, chiar dacă aparent mai echitabil tăiate.
Piketty răspunde, în general, că totul funcționează conform planului: el anticipează o piață unde dominante sunt întreprinderile private mici, precum restaurante, hoteluri, consultanțe. Restul serviciilor, cele la scară largă, pot fi oferite de stat sau de ONG-uri. Nu, Thornton, nu e vorba de comunism - e vorba de un „socialism participativ”.
La rându-i, Thornton îl acuză pe Piketty că „ignoră faptele și se aliază cu ideea social-democrată că se pot obține rezultate cu ajutorul unei varietăți de sisteme de vot și de opțiuni politice privind natura sistemelor de proprietate, astfel încât capitalismul nu mai este necesar”.
<strong>„Capitalismul a îmbunătățit condițiile de muncă, i-a afectat pe cei bogați și puternici în sens comparativ”, spune Thornton, autorul criticii. Mai simplu: săracii au avut mai mult de câștigat față de punctul inițial de plecare, al sărăciei lucii. </strong>
În anumite contexte istorice, cifrele sunt incontestabil de partea lui Thornton. Vreme de sute de ani, regula s-a aplicat, cu excepții normale la o economie planetară de aceste dimensiuni. În ultimele decenii, „oboseala democrației” are și această latură a vulnerabilității economice. De aceea, fetele și băieții care lucrează în fabricile marilor producători de haine și accesorii de lux în Asia de Sud-Est, deseori mai mici de 15 ani, se vor afla în dezacord. Pentru ei, piața e doar o instanță în care absența statului facilitează exploatarea muncitorului sub capitalismul scos de sub control.
Argumentul clasic împotriva acestui exemplu este că, în absența giganticelor corporații, condițiile de muncă ar suferi într-un mod mult mai puțin „acceptabil” după standardele Occidentului, la mila statului și a baronilor locali. Pentru gândirea de stânga, această retorică nu reprezintă însă ceva mai mult decât o scuză cu jumătate de gură făcută din dorința de a continua comercializarea pantofilor Nike la prețul din prezent, fără a fi nevoit să dai ochii cu oamenii ascunși în fabrici la un ocean distanță.
Financial Times a descoperit erori în datele cărții
O critică validă la adresa lui Piketty atacă inferențele pe care le face, pe baza statisticilor eronate colectate de el. O investigație condusă de Financial Times a scos la iveală numeroase date inexplicabile și erori în cifrele care stau la baza unora dintre graficele-cheie ale cărții.
Acestea sunt suficient de grave pentru a submina afirmația profesorului Piketty potrivit căreia ponderea bogăției deținute de cei mai bogați din societate a crescut și că „motivul pentru care bogăția nu este astăzi distribuită la fel de inegal ca în trecut este pur și simplu faptul că nu a trecut suficient timp din 1945”.
