Ciocanul și cuiele. Răspuns la critica lui Valeriu Nicolae

 28 comentarii

Scriitorul Bogdan-Alexandru Stănescu explică într-un articol de opinie în Libertatea felul în care și-a construit unul dintre romanele sale premiate, după ce a fost criticat de Valeriu Nicolae că folosește o descriere generalizatoare și brutală a romilor. 

E o vorbă (ca orice „vorbă”, a devenit clișeu, așadar acoperă și o porțiune largă de adevăr) care spune că atunci când ai un ciocan în mână, vezi în jurul tău un ocean de cuie.

Sau, ca să intrăm într-o zonă unde se întâlnesc logica și psihologia, există termenul „bias”, care determină o inflexibilitate cognitivă, o prejudecată atât de puternică încât poate determina modificarea percepției, deci a realității unui individ.

Nu aș fi vrut să scriu acest scurt text, nici să-l adresez unui om pe care-l admir de la distanță, pentru lucrurile vizibile pe care le face. Și sunt convins că multe dintre lucrurile pe care le face rămân invizibile.

Domnul Valeriu Nicolae vede în romanul meu din 2017, Copilăria lui Kaspar Hauser, un asemenea cui, deși își ia nenumărate precauții în încercarea de nu fi asimilat corectitudinii politice.

Prin urmare ezită și, în cele din urmă, mă extrage din găleata rasismului, îndreptând discuția spre o interpretare, din fericire pentru mine eronată, care însă decolează de la text și se reduce la impactul devastator pe care l-a avut asupra lui lectura primelor cinci capitole.

Ar fi vorba despre modul grotesc în care sunt prezentate personajele „țigani” în contrast evident cu naratorul, un tip cult, sensibil etc.

Nu pot îndruma tipul de lectură al fiecărui cititor. La fel, îmi asum din start faptul că orice voi scrie și cam orice se scrie în categoria literaturii „adevărate” va răni sensibilitatea cuiva. E inevitabil: venim, fiecare dintre noi, cu un bagaj emoțional care are nevoie de o maturitate serioasă pentru a fi ignorat în contact cu emoțiile și sensibilitățile celorlalți. 

Iar un roman este, până la urmă, o lume. În care te invit, dar nu-ți garantez nicio secundă că-ți va fi bine acolo.

Ceea ce mă duce la o grămadă de alte „biasuri” de care s-a lovit cartea respectivă: aș porni de la faptul că a fost declarată din start „autobiografică”, lucru care m-a nemulțumit încă de la publicare.

Dar, cum există o cutumă ca scriitorul să nu răspundă cronicarilor literari, am tăcut. Ce e autobiografia, ce înseamnă autobiografic sau autoficțional? Înseamnă că-ți asumi de la început veridicitatea lucrurilor pe care le descrii.

Aici ar fi două tabere:

  1. Totul este autobiografie, chiar și atunci când descrii un măr. 
  2. Totul este ficțiune, pentru că percepția ta este maculată de atât de multe elemente exterioare și interioare, încât nimic din realitate nu mai ajunge în pagină. 

Nu sunt partizanul niciuneia dintre aceste viziuni naratologice radicale: știu ce anume este real, dar știu și că fac eforturi enorme să introduc în texte deformări, exagerări, cârje stilistice care să spună ceva despre conștiința (și chiar inconștientul) unui anumit personaj.

Romanul meu a fost catalogat drept „pur autobiografic”, fără ca cineva să-și pună întrebarea dacă nu cumva nu e cazul să așezăm cărțile în categorii mai mici, subsumate celei de „ficțiune”. Care, în mod uluitor, le și anulează.

În finalul cărții, personajul meu omoară pe cineva – din câte știu, nu am făcut așa ceva. Personajul meu e divorțat, a fost internat la dezalcoolizare și e agent literar. Nu mi s-a întâmplat nimic din cele de mai devreme.

Atunci de ce ne bazăm pe primele capitole pentru a pune eticheta „autobiografiei”? Pentru că nimic nu poate fi verificat! Dar, cum ar spune americanii, „you are missing the fuckin’ point!”

În cazul acestui roman este vorba despre un narator care-și expune viața într-un monolog interior de multe ori întrerupt de fâșii din realitate pe care le resimte ca pe niște lovituri de șiș. E un copil crescut de o mamă singură, într-un cartier muncitoresc. Toată familia extinsă este un adevărat circ ambulant: un unchi violent și alcoolic, o mătușă intrigantă și urâtă, o bunică tiranică, un tată vitreg histrion, barbugiu, bețiv, „curvar”. 

Ăsta e mediul în care crește acest copil și care-l aruncă în frumoșii ani 90, când în sud-estul Europei s-a dezlănțuit Iadul pe pământ și când îți trebuia piele de crocodil ca să supraviețuiești.

Blocul în care crește alături de mamă e un bloc al ITB-ului, al șoferilor de transport în comun, un microunivers în care societatea multilateral dezvoltată aduna oameni din toate categoriile sociale, oameni de toate felurile și „rasele”, lăsându-i să se descurce. Devine personajul meu rasist? Da și nu. Devine foarte sensibil la violență, în orice mod s-ar dezlănțui ea asupra lui.

Era unul dintre puținii „români” dintr-un bloc de „țigani”? Nu, erau foarte mulți „români” acolo, dar erau bine integrați în acel microclimat al violenței.

Toată lumea bătea, toată lumea înjura, apelativul „țigane” era aruncat te miri cui (și conținea și un element afectiv), cu toții eram copii lăsați cu zilele în spatele blocului, în timp ce părinții munceau în fabrici și uzine sau conduceau autobuze și camioane.

Deci, este Bobiță rasist? Da, pentru că își caută o delimitare și o categorie protectoare. Este limbajul „jignitor” îndreptat exclusiv împotriva țiganilor? Nu, în niciun caz.

Am explicat în nenumărate rânduri că am vrut să arăt, cumva à la Rousseau, cum un copil este deformat de societatea în care trăiește și că „elevarea” lui este doar superficială, funcțională social, totuși o persona.

Bobiță, pe care Valeriu Nicolae îl descrie drept inteligent, cult și sensibil, un intelectual, iese din Berceni, dar poartă acel Berceni al anilor 80-90 întotdeauna în el, la fel cum își poartă familia. Împreună alcătuiesc pivnița lui Kaspar Hauser, din care încearcă să scape. Ce se întâmplă însă când scapă? Devine un inadaptat, violent la rândul lui (există scene în care-și bate iubita, drept care am fost atacat și de pe poziții feministe), bețiv, un ratat care-și încheie viața comițând violența supremă.

Aș vrea să-i mai atrag atenția lui Valeriu Nicolaie că există un personaj în carte care se numește Suraj și care devine un erou solar, într-o bătaie în care se angajează chiar de partea naratorului.

Aș vrea să-i atrag atenția că-n cartea asta există popi bețivi, politicieni români execrabili, corupți, pitici, o învățătoare sadică și că, într-un final, personajul negativ până la Dumnezeu (lucru sesizat de puțini comentatori) este Tătuțu, tatăl vitreg, care se dovedește o jigodie. Și este un român.

Scriu aceste lucruri la Sinaia, unde am ajuns în mod miraculos pentru două săptămâni ca să scriu o nouă carte, un roman în care personajul principal este „minoritar” într-o țară care este România.

Încerc să descriu momentul în care în grupul de copii cu care aleargă pe lângă lacul Fundeni, unul dintre ei îi spune „cioară” și să surprind exact situația în care un copil își dă seama că e „altfel”, dar și mecanismele la care apelează pentru a umple cu ceva fisura care se mărește în el.

Trebuie să recunosc că, spre deosebire de 2016, când scriam la Kaspar și mi-era evident că pentru a descrie un mediu trebuie să folosești limbajul mediului și felul în care limbajul naște violența și intră în sufletul unui copil, acum mi-a tremurat mâna. 

Nu pentru că n-aș fi fost sigur pe ce scriu, ci pentru că am început inconștient să mă feresc de toate posibilele ciocane care dau în literatură fără prea mult discernământ. 

Acum e cazul să abordez și elefantul din cameră: am fost eu, autorul, în unele dintre situațiile pe care le descriu? Fără îndoială. Am folosit în copilărie și-n adolescență acel limbaj, chiar cel ce-i vizează pe țigani? Categoric.

Dar apele se despart la un moment dat: în punctul în care acele ape se despart, mă despart și eu de personajul meu. Așa cum am scris mai sus, nu mă suprapun anilor de maturitate ai personajului Bobiță, care nu e unul pozitiv în această carte „rasistă” și „misogină”.

Dar, dacă m-aș fi delimitat în carte, dacă aș fi explicat lucrurile așa cum o fac acum, atunci ea n-ar mai fi fost literatură, ci cel mult un eseu cu exemple.

Iar eu vreau să scriu literatură, asta e scăparea mea din realitate. Literatura și realitatea, dacă tot am început cu un elefant, sunt ca-n parabola celor șase orbi care pipăie acest animal despre care n-au habar: fiecare dintre ei va atinge o altă parte a pachidermului și-l va construi în minte în consecință.

În încheiere, aș vrea să-i spun domnului Valeriu Nicolae că nu am crezut nici o clipă în „realitatea” din spatele legendei lui Kaspar Hauser, sau că aș fi asimilat-o din ignoranță celei despre copiii „crescuți de lupi”.

Una e să mă acuzi eronat de rasism, alta de ignoranță: am contopit asumat două toposuri legendare, pentru a spune povestea unui copil crescut în melting pot-ul cartierului muncitoresc comunist, care era deopotrivă pivniță și ascunzătoare a haitei de lupi. Care lupi erau români și țigani. Țigani și români.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (28)
  • Avatar comentarii

    flamingo 24.08.2023, 16:18

    Mai există cenzură pentru vreun "agent literar " ? Nu cred . Critica are rolul ei de a valida sau invalida o " opera de arta " .

  • Avatar comentarii

    Andrissima 24.08.2023, 17:13

    ?

  • Avatar comentarii

    Andrissima 24.08.2023, 17:37

    ????

  • Avatar comentarii

    IulianS 24.08.2023, 17:41

    Combinatia de limbaj, vehementa, teama, dezgust nu minte. Chiar dacă v-a tremurat mana, lăsați impresia ca nu v-a tremurat îndeajuns, ca e multa traire personală și putina ficțiune. E un pic ca în experimentul cu electroșocuri în care maneta e împinsă neașteptat de mult. Fiecare cu maneta lui...

  • Avatar comentarii

    IrinaPB 24.08.2023, 18:25

    Mi-ar fi rușine să debitez asemenea critici la adresa cărții. Păi haideți să nu mai citim, să nu mai scriem, să nu mai pictăm, să fie totul doar despre halucinații plăcute și vesele, politic acceptate, în urma prostiei și drogurilor ,,recreative”. Actul creativ nu e urât sau hidos, ci a arată, în acest caz, bucăți ficționale inspirate din realitate, iar atributele din urmă sunt tocmai reprezentative oamenilor care proiectează ceea ce simt în subconștient. Cu alte cuvinte, descrierea e obiectivă și chiar dacă pare dizgrațioasă, pentru că realitatea nu e o telenovelă, e frumoasă pentru că e descriptivă. Pentru că e vie. Estetica urâtului e savuroasă doar pentru cei care o înțeleg. Și până la urmă, un ton gâjâit seamănă cu sunet de pasăre. O piele închisă, murdară de jeg, sărăcie și tristețe este ,,tuciurie”. Putem găsi sublimul în estetica urâtului, doar în cazul în care devenim complet neutri față de subiect. Nu mai scoateți idei din context; veți ajunge să vă închideți neamurile pe motiv că au râs la un banc cu țigani.

ALTE ȘTIRI
Nicușor Dan a atacat la CCR legea care permite primăriilor să dea 1 million euro pe cluburilor private. Foto: Hepta
8 oct.
Nicușor Dan a atacat la CCR legea care permite primăriilor să dea 1.000.000 de euro cluburilor private
Luca Niculescu este optimist după discuțiile cu PSD, PNL și USR. Foto: Dumitru Angelescu / Libertatea
8 oct.
Mesajul lui Luca Niculescu după discuțiile cu PSD, PNL și UDMR. Premierul desemnat a tras concluzia primei zile de negocieri
MONDEN
Sarah și Anca Serea
ExclusivInterviu
8 oct.
Anca Serea, detalii neștiute despre instalarea fiicei sale la Milano: „A fost temerea mea numărul 1. Jumătate de an ne-am chinuit”
Carla's Dreams la Munchen | sursa foto: Instagram
8 oct.
Carla's Dreams a reapărut după un an. Anunțul făcut la începutul lunii octombrie: „Mai e”
POLITIC
Dragos Pislaru, ministrul Investitiilor si Proiectelor Europene. Foto: Hepta
8 oct.
Dragoş Pîslaru continuă cearta cu partidul lui Grindeanu: „Din păcate pentru PSD, propaganda nu mai funcţionează”
Luca Niculescu la sediul PNL, în prima zi de negocieri pentru viitorul Guvern. Foto: Dumitru Angelescu / Libertatea
8 oct.
Răspunsul premierului desemnat Luca Niculescu, întrebat dacă își depune mandatul în caz că nu strânge o majoritate înainte să ajungă în Parlament
Ultimele știri
8 oct.
Ce chirie se cere pe o garsonieră de 11 mp în Cluj-Napoca: „Este cochetă și utilată”
8 oct.
Ambasadoarea SUA care s-a întâlnit cu Sorin Grindeanu la un restaurant din București este anchetată de Departamentul de Stat din SUA. Liderul PSD: "N-am făcut trădare de țară"
8 oct.
Marco Rubio a plecat de la Atena cu un acord de 4 miliarde de dolari. Ce s-au angajat să cumpere grecii
8 oct.
Un jurnalist american a vizitat România și a rămas impresionat de un restaurant tradițional din București: „Cele mai bune murături din viața mea”
TRENDING
Analiză
8 oct.
Calculul care îl trimite pe Cătălin Cherecheș înapoi la pușcărie. De ce reîncarcerarea este inevitabilă, indiferent de decizia Curții de Apel Cluj
8 oct.
Premiul Nobel pentru Literatură 2026 îi revine scriitoarei Anne Carson, una dintre cele mai rafinate autoare din literatura contemporană
8 oct.
Horoscop 9 octombrie 2026. Racii ar fi bine să judece la rece și de mai multe ori orice decizie dură legată de soarta unui parteneriat sau a unei colaborări
8 oct.
Tragerile loto din 8 octombrie 2026. Report de peste 2,4 milioane de euro la Loto 6 din 49
priveliște asupra Gornergrat, Zermatt și stațiunii de schi Matterhorn din Elveția, cu transportul asigurat de telescaun
8 oct.
Se deschide sezonul de schi 2026-2027. Oferta de cazare din Alpi, Dolomiți și alte regiuni montane de top se extinde considerabil prin lansarea unor noi hoteluri
Trenul Venice Simplon Orient Express sosește la gara Bakirkoy, după o călătorie de 5 zile, în Istanbul, Turcia
8 oct.
Orient Express adaugă o nouă oprire de lux în Europa. Cât va costa o călătorie spre Monte Carlo în celebrul tren retro
Pilot de avion în cabina aeronavei
8 oct.
Regula „cabinei sterile” în aviație: ce înseamnă codul secret folosit de piloți la decolare și aterizare
Murături asortate la borcan
8 oct.
Ce legume se pun la murat împreună? Combinații pentru borcane delicioase
O femeie cu părul castaniu deschis stă pe o bancă de lemn într-o saună, cu ochii închiși, înfășurată într-un prosop alb
8 oct.
Saunele, noul trend în materie de vacanțe în sezonul rece. Unde găsești cele mai spectaculoase băi de abur din lume, de feribotul din Finlanda până la oul din aur din Suedia
Scorțișoară în cafea
7 oct.
De ce e bine să pui scorţişoară în cafea? Ce efect are
De ce cade părul toamna
7 oct.
De ce cade părul mai mult toamna și când ar trebui să te îngrijorezi
Crenguțe de vișin în borcanul cu murături
6 oct.
De ce se pun frunze sau crenguţe de vişin la murături - secretul bunicilor
Castraveți bulgărești
2 oct.
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
La percheziții au fost descoperiți peste 400 de litri de combustibil
8 oct.
Angajați CFR din Argeș, acuzați că furau motorină și încasau bani pentru ore fictive în weekend
Un polițist local
8 oct.
Cum a anulat șeful Poliției Locale Constanța amenzi de peste 100.000 de lei. Directorul a fost trimis în judecată de DNA
Rareș Bogdan a fost audiat ca martor la DNA Iași în dosarul omului de afaceri Fănel Bogos. Fotografie de arhivă: Profimedia
8 oct.
Rareș Bogdan s-a enervat pe Ilie Bolojan după ce a fost audiat la DNA în dosarul lui Fănel Bogos
antrenament-rezervisti-s-47
ExclusivReportaj
8 oct.
MApN a plimbat rezerviștii cu autocarele pentru o poză a ministrului cu rachetele antidronă: „Să fi fost de mai multe zile antrenamentul! Nu o fugă, într-o singură zi”
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...
Arhiva foto
6 oct.
Acea zi din octombrie
fermier-roman-tractor
5 oct.
Programul de clemență din care fermierul lipsește