Cât de greu este să faci bine: Am fost luați de proști de o mulțime de ori
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
De peste zece ani lucrează alături de alți voluntari pentru ajutorarea copiilor din cea mai vulnerabilă zonă din București - Aleea Livezilor, Ferentari, zisă și Aleea Drogurilor. Într-un articol pentru cititorii Libertatea, Valeriu Nicolae vorbește despre problemele cu care se confruntă oamenii care vor să facă bine.
„Ești cerșetoare? De ce lucrezi pentru organizația aia?”. Glasul mustește de dispreț. Cel care întreabă e un fost domn securist, am aflat, acum pensionar bogat. Stă într-un bloc, într-una dintre cele mai bune zone ale Bucureștiului.
A. rămâne câteva momente încremenită. Apoi se dezmeticește, zâmbește și îi răspunde haios și politicos. Am mai învățat ceva de la ea.
A. e o femeie care nu ezită să intre la orice oră în blocurile cele mai nenorocite din Ferentari, de fiecare dată când e nevoie. A fost înjurată de nenumărate ori în ghetou, scuipată, amenințată, căci a face bine în zonele în care lucrăm noi nu este deloc simplu.
Ajutorul pe care îl dăm noi e complicat. Sună simplu, dar nu este deloc așa. Anul acesta vom avea peste 200 de copii, dintre cei aproape 400 care sunt în programele noastre, care au fost în taberele pe care le organizăm noi. La mare, la munte sau aici, la Casa Bună.
Am avut parte de toate. Infecții, tăieturi, WC-uri înfundate, dușuri stricate, uși blocate, urgențe medicale, alergii. Pe toate a trebuit să le rezolvăm noi.
La un control oftalmologic, după ce am pus atropină în ochii unui copil, am fost amenințat cu tăierea, căci tatăl era convins că facem experimente pe copilul lui. Scandal de fiecare dată când o intervenție stomatologică complicată a dus la dureri. Scandal când tații, de obicei fie dependenți, fie foști pușcăriași, își amintesc brusc de copilul lor și de faptul că ar trebui și ei ajutați.
Scandal când împărțim rechizite și alimente doar familiilor ai căror copii stau disciplinat în programul nostru. „Dar copiii mei nu mănâncă? Ei nu se duc la școală?”.
Șobolani, purici, ploșnițe, păduchi și multă agresivitate
Desigur că nu suntem întrebați atât de politicos, ci agresiv, dar ăsta e mesajul. Trebuie să stai calm și să răspunzi. Să explici că nu sunt fonduri europene, că nu sunt de la primărie, că nu suntem plătiți să facem asta, că avem un plan strict și foarte multe responsabilități. Și că dacă o să facă un minim efort de a-și susține copiii să stea în programul nostru, o să îi ajutăm și pe ei. Nu imediat, ci la fel ca la toți ceilalți, după ce au dovedit că vor să învețe.
Șobolani, purici, ploșnițe, păduchi și multă, multă agresivitate. Copii care nu au mai nimic și care nu au deloc disciplina de a aștepta, de a strânge, de a acumula încet cunoștințe și lucruri. Copii furioși care au făcut alți copii, pe care nu sunt deloc capabili să îi educe.
Am fost luați de proști de o mulțime de ori. Ni s-au furat lucruri și am fost mințiți de nenumărate ori. Zeci de weekenduri în care muncești. Toate astea sunt lucrurile care nu se văd. Pe care nu le povestim, nu de alta, dar acum știm cum să le rezolvăm. Noi spunem că a face bine e molipsitor, dar știm și că a face bine e complicat, durează și nu vine deloc cu certificat de sfințenie.
Merită. Pentru că în fiecare an, copiii care rămân în programele noastre sunt mai bine. Și familiile lor sunt mai bine. Merită, pentru că suntem din ce în ce mai mulți în comunitatea asta.
Un deceniu de voluntariat
Sunt mulți, mulți oameni care fac posibilă Casa Bună/Casele Bune. Oameni care sunt mai buni decât mine și care mă inspiră. Eu sunt doar cel mai cunoscut dintre ei. Casa Bună este un ONG înființat acum mai bine de doi ani, construit pe un grup mare de voluntari care aveau grijă de undeva de peste o sută de copii din zona ghetoului de pe Aleea Drogurilor din Ferentari.
Voluntariat făceam de vreo alți zece ani împreună. Ajutam cu meditații, haine, spitalizare, controale oftalmologice, controale stomatologice, mâncare când era nevoie, rechizite, computere, internet, reparații IT, reparații electrice, reparații la casă, încălțăminte, mobilă și tot ce mai era nevoie și puteam.
O făceam la Școala nr. 136 pentru că credeam că e cel mai bine să folosim resursele existente cât mai bine. Sala de sport ne-a fost de mare ajutor acolo. Am și dotat-o cu ce era nevoie la început. Am fost amenințați că vom fi dați afară exact acum trei ani, pentru că așa a vrut fostul primar PSD de la sectorul 5 Daniel Florea, împreună cu o organizație chipurile „civică” pe care o controla și care avea nevoie să toace niște bani publici.
S-au aruncat pe fereastră câteva milioane bune din banul public pentru a face exact ceea ce făceam noi acolo gratis.
Daniel Florea este acum deputat PSD. A trecut în CV toate cele trei încercări de a deveni doctor, deși nu a reușit niciodată să termine doctoratele. E ca și cum ai trece că ești șofer pentru că ai stat în dreapta conducătorului auto de foarte multe ori. La fel a trecut și un master la SNSPA, și el fără diplomă.
„Acțiunea” primăriei a durat câteva luni și au renunțat. Noi am continuat, am cumpărat o casă care, cu ajutorul multor oameni, a devenit Casa Bună. Acum ajungem la peste 400 de copii. Facem mai mult și mai bine decât ceea ce făceam înainte. Avem gânduri mari, să facem o grădiniță și o sală de sport. Ne-am apucat să construim și o tabără cu observator astronomic împreună cu Bikers for Humanity într-un loc minunat, unde sunt mulți dintre copiii noștri. Pentru că vrem să facem bine din ce în ce mai bine.
