Viața ca o păcănea. De ce nu-i ajută Guvernul direct pe angajații restaurantelor sau celorlalte industrii afectate?
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Amenințarea unor noi restricții cauzate de explozia COVID duce la un sentiment de revoltă generală. O revoltă care ar trebui luată la bani mărunți, pentru că își are vinovații și naivii săi.
Cuprins:
Să se închidă teatrele și cinematografele. Ba să se închidă păcănelele. În examenele școlărești poți să iei câteva puncte bune în barem dacă aberezi pe marginea motivului ”vieții ca teatru”, fie că e Eminescu, fie că e Caragiale, îi dai cu ”viața ca teatru” și scoți ceva punctaj.
O industrie care trebuie limitată drastic
Viața ca o păcănea e o figură de stil mai puternică: îți atrage tot timpul atenția că doar din viciu se mai întreține o brumă de buget (vezi și taxa pe țigări care merge la sănătate).
La păcănele stai singur pe un scăunel, dai în butoane și aștepți potul. Individualismul într-o singură fotografie.
Teatrul, cinema-ul sunt forme de distracție socială la care de fapt nu mai ajungeau oricum prea mulți oameni.
Culmea, din fondurile viciului sărăcimii se întrețin și astfel de forme de socializare artistică pentru păturile sociale ”alese”. Tocmai de aia trebuie regândite forme de recâștigare a publicului și abandonarea teatrului ca ”distanțare socială snoabă”. Și tocmai de aia mai trebuie opriți din aberații și marii ”investitori” în păcănele, o industrie care trebuie limitată drastic, nu lăsată să sugă de vlagă satul și cartierul.
Patronul care aruncă cu angajații în guvern
Aberația e că vedem în stradă angajați coordonați de patron. Ies în stradă pentru businessul din care culeg și ei niște firimituri, nu cer direct lucruri pentru ei.
Un tip din ”industria păcănele” mă înjura zilele trecute pe facebook că nu înțeleg că și angajații din pariuri&păcănele au copii. Sigur că au nevoie de salarii ca noi toți, cu sau fără copii, întrebarea mea e care e limita patronului român în folosirea mijloacelor emoționale.
Că, altfel, treaba cu copiii nu funcționează când le zici că salariile sunt mici iar marja lor de profit depășește cu mult media europeană.
Asta e viața ca o păcănea, când ești un individ în bătaia vântului. Când nici măcar nu mai poți protesta pentru tine și interesele tale, trebuie să-ți aranjeze patronul un protest. Ciprian Șiulea a numit-o de ani de zile cum trebuie: spălarea pe creier individualistă.
Vreți ”emoțional”?
Pentru patronii horeca & păcănele (îi văd în aceeași oală zilele astea) am o singură întrebare: vreți ”emoțional”?
Vreți să încep să vorbesc despre cum trăiește industria pariurilor din sărăcie, cum se ocupă de monetizarea unor societăți de indivizi plătiți prost și care nu mai văd în viitor decât o combinație între 5 egaluri și trei meciuri cu sub 10 cornere?
Peste tot în lume industria jocurilor de noroc este sub asediul guvernelor, pentru că produce dependență de joc și nevoie economică la cele mai vulnerabile segmente ale oamenilor. Numai la noi are fizionomie de eroină.
Sau poate vreți să încep cu taxele? Vă amintiți cum ieșeau în stradă oamenii de bine să lupte cu ”taxa pe lăcomie”, o taxa slab făcută, dar totuși o tentative pe vremea lui Dragnea de a mai taxa totuși și marile venituri. Dar am înfrânt, s-a revenit asupra măsurii taxării, piața jocurilor de noroc, de peste 1miliard de euro, a fost scutită de niște taxe pe măsură, pe măsura viciului măcar.
Când spunem ”Colectiv” nu e vorba și despre industria Horeca?!
Am un un blocaj când văd oameni folosiți ca să le reprezinte unora interesele, m-am săturat să-I aud pe Mihăescu de la Vacanța Mare și alți mari reprezentanți ai patronilor explicând ei cum ”le dau să mănânce la oameni”.
Apropo, că văd că peste tot e folosit argumentul suprem ”Colectiv”, îi îndemn pe respectivii filozofi să se gândească și la vina ”horeca” în toată tragedia. Avem o industrie care scoate bani constant și din nesiguranța noastră, din investiții precare care disprețuiesc clienții.
De ce nu cerem altceva?
De ce nu cerem susținere directă pentru angajații rămași fără joburi din astfel de închideri? Atenție bani direcți către angajați, nu șmenuri prin intermediul patronului cum s-a făcut în martie când, am văzut șomaj tehnic cu duiumul în construcții, asta în timp ce rata ridicării blocurilor a crescut. Furt curat tolerat și subvenționat de guvern.
Au crescut salariile muncitorilor în construcții? Nu, a crescut munca la negru.
În Statele Unite, care sub Trump numai de socialism nu pot fi suspectate, ajutorul merge direct la orice om și-a pierdut slujba.
La noi avem deci un paradox: industria horeca, cunoscută pentru gradul de evaziune și exploatare intensivă, cu foarte puține drepturi pentru angajați, reușește să-și scoată angajații în stradă ca să-i reprezinte pe patroni.
E și motivul pentru care prin multe ziare extrem de populare din SUA nu l-am văzut niciodată citat atât de des ca anul ăsta pe Antonio Gramsci, în încercarea de a explica cum poți să unești sub o singură pălărie și minoritatea latino, și muncitori rămași fără job, și rasiști, neonaziști, și multe alte categorii care au ajuns să se închine la un miliardar precum Trump.
În momente de criză, da, ne spunea Gramsci pot apărea alianțe între grupuri care au interese divergente dar care apără interesele deja dominante.
Așa ajung și angajații să apere patroni care îi zdrobesc. Așa ajung angajați cu nemulțumiri justificate în aceeași barcă cu tot soiul de sociopați fasciști.
De ce Spania și UK pot să lupte cu privații și noi nu?
Pandemia ne-a dresat bine, ce să zic. Vrem să muncim indiferent de riscuri, e mai înfricoșătoarea perspectiva șomajului decât un virus periculos. Se aud mai tare vocile patronilor de restaurante decât voci care cer testare gratuită pentru angajați.
Nu se aud deloc vocile care se întreabă de ce se pot naționaliza temporar clinici private în Spania și aici nu. Englezii se gândesc să ”naționalizeze” licența Remdesivir, noi ne plângem că nu avem. Ce facem dacă depășim numărul de paturi necesare pentru îngrijire și terapie intensivă?
Iohannis poate ieși să ne spună liniștit că alegerile n-au nicio vină în răspândirea virusului. O fi numai de la școli și de la înghesuiala din cinema pentru vizionarea noului film al lui Cristi Puiu.
Ciudățenia și mai mare e că ai o reacție de masă care își arată unele vârfuri aberante deja prin toată Europa (Qanon și celelalte minunății), dar ai și o anchilozare democratică totală.
Ai o problemă globală, dar lupta cu COVID e națională, priviți puțin la lipsa de coordonare UE.
La noi, deși gestionează aiurea criza, liberalii n-au probleme cu alegerile. Cei nemulțumiți de PNL trec oricum la USR. PSD se complace în denunț tabloid și în lupta cu ”botnița”, fără o critică articulată anti-putere. Iar la orizont avem un tsunami de imprevizibil politic, nemulțumire de masă, conspirație, indivizi incapabili să-și revendice pe bune drepturile, cetățeni care nu se mai simt reprezentați de democrația parlamentară deloc. Un cocktail superinflamabil.
![A aruncat toate hainele la 60 de ani! Salma Hayek s-a scăldat goală pușcă în ocean: «60 și recunoscătoare» [15 FOTO]](https://images.libertatea.ro/1/rkek9ljaHR0cHM6Ly9hcGktd2lkZ2V0cy5yaW5naWVyLnJvL3N0b3JhZ2UvdXBsb2Fkcy9hcnRpY2xlL055dEY3MU9FaHlrVFpONU54dkdhdVZ1Z3dkZlJKcU5XNjNQQkdhM2kuanBnkZMFzQHgzQEw3gABoTEE)
