Mergi direct la conținut »
Ziua Dobrogei, o sărbătoare a cantinelor în aer liber, ca pe vremea lui Mazăre
Opinii Libertatea > Opinii > Ziua Dobrogei, o sărbătoare a cantinelor în aer liber, ca pe vremea lui Mazăre

Ziua Dobrogei, o sărbătoare a cantinelor în aer liber, ca pe vremea lui Mazăre

Constanța și Tulcea sunt cele mai noi regiuni ale României pentru că, până acum 141 de ani, Dobrogea era o bucată din Imperiul Otoman și nu era legată în vreun fel de principatele românești.

Opinie de
Andreea Pavel
Toate articolele autorului

Stând la cozi de câteva zeci de metri, lângă o orgă din care ieșea strâmb muzica lui Gheorghe Gheorghiu și căutând un loc liber pe borduri, așa au petrecut sute de constănțeni Ziua Dobrogei.

În 2019, Primăria Constanța încă mai continuă un obicei înrădăcinat în urmă cu două decenii de Radu Mazăre, care a instaurat moda cantinelor în aer liber, acolo unde fostul edil, purtând un fes cât zece pensii, mânca fasole cu cârnați alături de bătrâni.

Așa a câștigat Radu Mazăre alegerile la Constanța începând cu anul 2000 și le câștiga în continuare dacă nu avea de dat socoteală într-o celulă, câțiva ani buni de-acum încolo.

Fostul primar și-a fidelizat puternic cu diplome, garoafe, fasole, un pui, un litru cu ulei sau câteva sute de lei cuplurile ajunse la nunta de aur, sau bătrânii care împlineau o vârstă rotundă, ori pensionarii cu venituri mici.

A luat pe persoană fizică bucata de electorat vulnerabil care nici acum nu înțelege unde e primarul lor și când se întoarce. Pe ceilalți, tinerii, i-a antamat cu cluburile construite pe terenuri retrocedate ilegal și care se vor întoarce la oraș.

La primar nou, obiceiuri vechi

La aproape 20 de ani de la începuturile captivării electoratului vulnerabil, primăria condusă de Decebal Făgădău continuă să împartă mâncare pe stradă cu diferite ocazii. Joi, spre exemplu, a fost Ziua Dobrogei și s-au împlinit 141 de ani de când Constanța și Tulcea au devenit regiuni românești.

O bună ocazie, iată, pentru ca Primăria Constanța să instaleze din nou ”autoserviri” în aer liber, în patru parcuri din oraș, în apropierea cluburilor de pensionari. O porție de tochitură, un castravete murat și o plăcintă, lângă un pahar de suc, un adevărat ospăț din partea primăriei care așa a înțeles că trebuie procedat în continuare.

Cei mai mulți dintre cei care formau cozile habar n-aveau cu ce ocazie urmează să primească o porție de mâncare. Dar nu mai conta asta, atât timp cât înțeleseseră ce e cel mai important, de fapt: că primăria le dă.

O istorie nedorită, dar cu final fericit

După un război pentru Independență, lung și multe vieți sfârșite pe front, în schimbul sudului Basarabiei, românii primesc două felii otomane sărace și puternic ruralizate, unde românii sunt minoritari și minoritățile sunt numeroase și pestrițe. Era 14 noiembrie 1878 când Principele Carol I intra cu armata în Dobrogea otomană.  

De la educația și obiceiurile populației, la modernitatea locurilor și până la climă, temperaturi și mâncăruri, totul diferea în Constanța și Tulcea de la sfârșitul secolului al XIX-lea. Hainele pe care oamenii le purtau erau altele, casele lor arătau diferit, iar briza, viscolul și reflexia soarelui în mare și Dunăre le creionaseră în alte culori și linii tenul și privirile.

Societatea și majoritatea clasei politice s-au opus primirii Dobrogei în granițele României. Se temeau mai ales din cauza numărului mare de minorități din Dobrogea otomană și de posibilele episoade revanșarde ale Bulgariei și Rusiei și erau sceptici în privința integrării acestora în corpul român al țării lor. Sărăcia locurilor, lipsa de emancipare a populației și instituțiile otomane înapoiate lor erau alte motive pentru care românii se opuneau primirii Dobrogei în schimbul județelor Cahul, Ismail și Bolgrad (astăzi în Republica Moldova și Ucraina). Oamenii și locurile din Dobrogea erau considerate ”sălbatici” și ”sălbăticii” de către românii din Moldova și Țara Românească.

Însă tatăl lui Carol I împreună cu acesta au privit strategic și înțelept viitorul unei țări care, prin Constanța și Tulcea, urma să aibă acces la Marea Neagră și brațele Dunării.

Așa a ajuns atunci Dobrogea românească: cu respingere, neîncredere și frică de viitor. Dar astăzi vă puteți închipui cum ar fi dacă România s-ar termina pe autostradă, undeva pe la kilometrul 170?

Close
Închide
  Close