Divorțul mi s-a tras de la un mărțișor
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Nu o să uit niciodată ziua de 1 martie de acum doi ani, iar din acest motiv nici nu cred că voi mai primi vreodată cu plăcere un mărțișor în viața mea. și asta numai din cauza fostului meu soț, un bărbat cu grave probleme psihice.
Nu am știut niciodată că Matei, soțul meu, era gelos până în ziua în care mi-a cerut divorțul. Brusc și fără vreun motiv aparent, m-am trezit aruncată în stradă împreună cu cele două fiice ale noastre, cu toate amintirile și momentele petrecute împreună, cu tot ce a însemnat căsnicia noastră.
Sunt o persoană stabilă și îmi place să am siguranța locului de muncă. După ce am născut-o pe Cati, fata cea mică, m-am angajat gestionară la o firmă producătoare de mobilă. Colegi aveam mai mult bărbați, printre care și Ionel, un bun tâmplar, mai tânăr cu 15 ani decât mine. îl priveam ca pe copilul meu.
în fiecare zi îmi vedeam de treaba mea. Cu bărbații vor-beam numai când trebuia să întreb ceva despre marfă. în rest, stăteam în biroul meu micuț, la calculatorul de lângă fereastră, cu ochii îngropați în mormane de hârtii și cifre. Din când în când, îmi mai ridicam privirea către cana de cafea pe care o țineam în dreapta mea. Erau zile întregi când uitam chiar și să mănânc.
Seara, ajungeam acasă extenuată. Trăgeam de mine să îmi termin și treburile în gospodărie, pentru ca, atunci când ajungea Matei de la muncă, să se poată odihni. Bărbatul meu nu contribuia cu nimic la treburile casei. Era învățat să fie servit, să i se spele farfuria, să-i dau cu ce să se îmbrace. Nici măcar un cui nu era în stare să bată. Eu eram stâlpul casei. De dragul fetelor, am încercat să le fac pe toate singură.
în urmă cu doi ani, de 1 martie, am primit de la colegii de serviciu mărțișoare și câteva zambile parfumate. Le-am pus pe toate într-o pungă și nu le-am desfăcut până am ajuns acasă, seara. Nu avusesem timp peste zi să mă gândesc la asemenea fleacuri.
Nu am dat importanță unui mărțișor care se afla într-un plic, primit de la Ionel. Când am intrat în casă, sur-priză: Matei venise mai devreme. Nu îmi luase nici flori, nici vreun mărțișor. Nu prea făcea asemenea gesturi. Le-am dat fetelor punga cu mărțișoarele pe care le primisem, să își aleagă ce le plăcea.
Când a văzut, Matei parcă a turbat. Era gelos din fire, dar, având în vedere că primeam în fiecare an mărțișoare, nu mă așteptam să reacționeze așa.
— Ce, ai primit mărțișoare? și cine a cheltuit atâția bani să îți umple ție punga asta? Ia să văd eu!
A înșfăcat punga de la Cati și le-a răsturnat. Plicul acela alb, pe care nu îl desfăcusem, a căzut pe covor. Matei l-a ridicat și l-a deschis.
— Ce avem noi aici? Aha! 0 felicitare! Deci de-asta îmi ești, nenorocito!
— Matei, ce te-a apucat?
Nu înțelegeam de ce reacționa în felul acela. Era doar un mărțișor. Matei a continuat să mă insulte.
— Nu ți-e rușine să vii cu ăsta de la amant acasă, la fete? Le mai pui și să aleagă mărțișoare! Ești o curvă!
— Matei, cum îndrăznești să vorbești așa? E doar un mărțișor!
— Ăsta e doar un mărțișor? a țipat el, isteric.
Mi-a aruncat felicitarea în formă de inimioară, pe care era lipit un colier. Dedesubt scria de mână: „0 primăvară minunată, ca tine!".
— Cine ți-a dat ăsta, Veronica? De unde știe el că ești minunată? înseamnă că te-a încercat!
— Matei, ești nebun! Cum poți să spui una ca asta? E doar un mărțișor, un mesaj de primăvară. După ce că nu ești în stare să-mi oferi și tu unul, mai ești și gelos!
S-a apropiat de mine și mi-a dat o palmă peste față. Am încercat să mă apăr, dar m-a apucat de păr și m-a izbit de perete. M-am lovit cu arcada de tocul ușii. Imediat s-a umflat și s-a învinețit. Fetele erau îngrozite. Plângeau și îl rugau să înceteze.
Matei a continuat spectacolul:
— Să ieși din casa mea, curvo, și să nu te mai întorci! Ia-ți și plozii cu tine! Cine știe cu cine i-ai făcut și m-ai păcălit pe mine să ți-i cresc!
— Matei, cum poți să vorbești așa despre copiii tăi? l-am întrebat. Tu nu îți dai seama că fetele te vor urî?
— Să mă urască! Nu am nevoie de iubirea lor! Ieșiți din casa mea și să nu vă mai întoarceți!
Am împachetat în grabă câteva haine pentru mine, câteva pentru Elena și Cati. L-am sunat pe fratele meu și l-am rugat să vină să ne ia cu mașina. Când a ajuns, Matei nu a vrut să îl lase să intre în casă. Ne-a aruncat gențile pe scara blocului, ne-a luat de mâini și ne-a împins afară. Apoi, a închis ușa în spatele nostru.
Dorel, fratele meu, era șocat. I-am povestit pe scurt toată peripeția.
— Sora mea, bărbatul ăsta al tău întotdeauna a fost nebun. Eu ți-am spus de când l-am văzut prima dată, dar tu te-ai încăpățânat să te măriți cu el! Uite ce a făcut! A speriat fetele astea. Uită-te la ele cum tremură! Lasă, că îl aranjez eu!
— Dorele, lasă-l în pace că e nebun! Nu are rost să ne punem cu el. Tot ce vreau e să se termine cât mai repede divorțul și să ne lase în pace. Trebuie să găsim un avocat bun!
— Stai liniștită, surioară, că mă ocup eu de tot, a mai zis Dorel.
Ne-a dus pe mine și pe fete acasă, la părinți. A doua zi, a trebuit să mă duc la serviciu cu ochiul umflat. Colegii își dădeau coate. șeful a venit la mine și m-a întrebat ce s-a întâmplat. I-am povestit, plângând, toată peripeția.
— Veronica, tată, stai liniștită, nu te consuma! Eu țin la tine ca la copilul meu. 0 să fiu alături de tine, nu te las! îți dau bani pentru avocat, să te scape de nemernicul ăla. Am eu un prieten. Nu a pierdut niciun proces până acum!
șeful m-a sfătuit să vorbesc și cu Ionel, ca să știe, în cazul în care apărea Matei pe la firmă. L-am ascultat și l-am rugat pe Ionel să meargă până afară să vorbim. I-am povestit prin ce trecusem și de ce aveam ochiul umflat.
— Nici nu știu ce să zic, Veronica. îmi pare rău... Dacă știam, nu îți aduceam niciun mărțișor!
— Nu e vina ta, Ionele, că e nebun! Putea să se lege de oricare alt mărțișor.
— Oricum, ăsta nu e bărbat, e animal! Cum să te porți așa cu o femeie?
Ionel m-a îmbrățișat și m-a asigurat de sprijinul său. Mi-a spus că avea chiar un apartament liber în care puteam să mă mut cu fetele până se clarifica situația. I-am mulțumit din suflet. Omul cu care trăisem atâția ani mă alungase ca pe un câine, iar oamenii ăia cu care mă vedeam în treacăt, la serviciu, îmi ofereau atâta ajutor. De nicăieri, în clipa aia a apărut Matei cu un cuțit în mână. L-a îndreptat către Ionel.
— Deci tu ești amantul nevestei mele! Hai să vedem acum dacă mai ești bărbat!
— Matei, încetează! Ionel e doar un copil! Nu vezi că e puțin mai mare decât Elena?
Matei înainta cu cuțitul. Am început să țip. Câțiva colegi m-au auzit la timp și l-au înconjurat. L-au imobilizat și i-au luat cuțitul din mână. L-au ținut strâns până a venit Poliția. A fost arestat pentru 24 de ore.
îmi era frică să merg pe stradă. Mă uitam tot timpul în spate. Mă temeam pentru fete. I-am ascuns fratelui meu episodul din firmă. știam că era un tip agresiv și, dacă ar fi aflat, s-ar fi înfuriat. Numai că Ionel se simțea vinovat după întâmplarea aceea cu mărțișorul și insista în fiecare zi să mă ducă până acasă. într-o zi, Dorel era acasă când am ajuns. L-a invitat pe Ionel la o bere. și așa a aflat.
Nu știu cum s-au petrecut lucrurile mai departe pentru că niciunul dintre ei nu a vrut să îmi spună. Cert este că, după câteva zile, am aflat că Matei avusese un accident și era în spital, în stare critică.
A stat vreo două luni internat. în urma accidentului, a rămas în cărucior cu rotile. Dorel nu a recunoscut niciodată că ar fi avut vreo legătură cu necazul lui Matei, dar eu nu îl cred. îmi pare rău pentru omul cu care mi-am petrecut 12 ani din viață. Trebuie totuși să recunosc că sunt liniștită acum, deoarece nu ne mai poate face rău mie și fetelor. Viața merge înainte cu bune și rele. Lucrez la aceeași firmă, colegii îmi sunt ca niște frați. Iată cum s-a schimbat viața mea ca urmare a unui mărțișor primit de 1 martie!
Povestea de viață prezentată în acest material este ficțională. Unele întâmplări sunt inspirate din viața reală, dar numele personajelor și anumite aspecte au fost modificate.
