Expresia ”echipamente de protecție” ne duce mai degrabă cu gândul la o cască, pereche de mănuși, ochelari de lucru sau bocanci cu bombeu, ceea ce este corect, dar parțial - categoria este mult mai largă și (poate) include de la dispozitive pentru protejarea auzului și măști respiratorii până la hamuri pentru lucrul la înălțime, îmbrăcăminte rezistentă la substanțe chimice sau veste care măresc vizibilitatea lucrătorului.
Cuprins:
Construcțiile, producția industrială, logistica, agricultura, laboratoarele, mentenanța, sudura, serviciile tehnice și multe alte activități presupun riscuri pe care nu le poți elimina întotdeauna complet prin organizarea locului de muncă. În asemenea situații intervine echipamentul individual de protecție, prescurtat frecvent EIP.
În România, una dintre principalele referințe pentru utilizarea echipamentelor individuale de protecție la locul de muncă este Hotărârea Guvernului nr. 1.048/2006, republicată în 2022. Actul normativ definește echipamentul individual de protecție ca fiind, în esență, echipamentul pe care îl porți sau îl ții pentru a fi protejat împotriva unuia sau mai multor riscuri care ți-ar putea pune în pericol securitatea ori sănătatea la locul de muncă. În aceeași categorie pot intra și anumite accesorii sau elemente suplimentare concepute pentru acest scop.
La nivel european, Regulamentul (UE) 2016/425 folosește o abordare asemănătoare și stabilește cerințele referitoare la proiectarea și fabricarea echipamentelor individuale de protecție introduse pe piața Uniunii Europene. Regulamentul urmărește ca produsele comercializate drept EIP să îndeplinească cerințe esențiale privind sănătatea și securitatea utilizatorului.
Dacă vrei să stabilești dacă un produs se încadrează sau nu în categoria echipamentelor de protecție pune-ți următoarea întrebare: ”a fost proiectat produsul respectiv pentru a reduce expunerea la un risc concret?”. Dacă răspunsul este da, există șanse mari să fie vorba despre un EIP. Dacă are doar rol estetic, de identificare, de confort sau de păstrare a hainelor curate, situația este diferită.
Casca de protecție este cel mai cunoscut exemplu de echipamente de protectie, însă produsele pentru protejarea capului nu se limitează la aceasta, ci include și căști, șepci, cagule și alte tipuri de acoperăminte pentru cap, în funcție de riscul pentru care sunt proiectate. Sunt menționate inclusiv situațiile care implică șocuri mecanice, temperaturi extreme, electricitate sau radiații neionizante, precum radiațiile ultraviolete și infraroșii.
Într-un mediu în care există particule proiectate, praf, stropi de substanțe chimice, scântei, radiații generate de sudură sau alte pericole pentru ochi și față, protecția oculară este indispensabilă! În această categorie se pot încadra ochelarii de protecție, ochelarii etanși, vizierele și diferite ecrane faciale, însă nivelul de protecție diferă în funcție de produs.
Antifoanele externe și dopurile pentru urechi se pot încadra, la rândul lor, în categoria echipamentelor individuale de protecție prezente la ProtectStore (ai nevoie de ele atunci când expunerea la zgomot nu poate fi redusă suficient prin măsuri tehnice sau organizatorice și există un risc pentru auz).
Totuși, echipamentul trebuie selectat în funcție de nivelul și caracteristicile zgomotului, dar și de activitatea efectivă. Dacă izolarea excesivă face dificilă perceperea semnalelor de avertizare sau comunicarea necesară pentru desfășurarea sigură a activității, poate apărea o altă problemă.
În funcție de risc, aici pot intra anumite semimăști filtrante, măști reutilizabile prevăzute cu filtre, aparate de protecție respiratorie și alte sisteme specializate. Diferențele dintre produse sunt importante deoarece un echipament potrivit pentru particule nu este automat potrivit pentru gaze, vapori sau atmosfere cu alte caracteristici periculoase.
Mâinile sunt expuse la o varietate foarte mare de riscuri, iar acest lucru explică diversitatea mănușilor de protecție disponibile. Dacă manipulezi tablă sau materiale cu muchii ascuțite, criteriile relevante sunt diferite de cele aplicabile într-un laborator în care lucrezi cu substanțe chimice. La fel, mănușile pe care le folosești în apropierea unei surse de căldură trebuie să răspundă altor cerințe decât cele utilizate într-un mediu rece.
Faptul că pe ambalaj este menționat ”mănuși de protecție” nu spune împotriva cărui risc și la ce nivel oferă protecție; trebuie să verifici destinația produsului, instrucțiunile producătorului, marcajele și caracteristicile relevante pentru activitatea ta.
În categoria echipamentelor pentru protecția picioarelor poți întâlni bocanci, pantofi, cizme și alte variante de încălțăminte special concepute pentru anumite riscuri profesionale. În funcție de model, acestea pot oferi protecție împotriva impactului, strivirii, perforării tălpii, alunecării, temperaturilor, umezelii sau anumitor riscuri electrice și chimice.
Diferența dintre îmbrăcămintea de lucru și îmbrăcămintea de protecție este esențială. HG nr. 1.048/2006 exclude din definiția EIP îmbrăcămintea de lucru și uniformele obișnuite care nu sunt proiectate în mod special pentru protejarea securității și sănătății lucrătorului.
Prin urmare, dacă porți o cămașă personalizată cu logo-ul firmei sau o salopetă care are doar rolul de a-ți proteja hainele personale de murdărie, aceasta nu trebuie confundată automat cu un EIP. Situația se schimbă atunci când articolul vestimentar este special proiectat pentru protecția împotriva unui risc.
Anexa nr. 2 la aceeași hotărâre menționează, între altele, combinezoane, salopete, pantaloni, jachete, veste, șorțuri, glugi, cagule și alte articole destinate protecției împotriva unor riscuri precum cele mecanice, termice, chimice, biologice, electrice ori asociate anumitor tipuri de radiații.
Vesta de înaltă vizibilitate este exemplul cel mai cunoscut - o poți întâlni pe șantiere, în activități desfășurate în apropierea traficului, în depozite sau în alte spații în care circulă vehicule și utilaje. Rolul său nu este pur decorativ. Prin materialele și elementele sale specifice, produsul urmărește să crească vizibilitatea persoanei care îl poartă.
Legislația românească enumeră mai multe tipuri de EIP asociate protecției împotriva căderilor, printre care hamuri pentru întregul corp, anumite centuri și cordoane pentru poziționare, dispozitive pentru absorbția energiei, opritoare de cădere și diverse elemente de legătură.
Important este să privești aceste elemente ca pe un sistem. Un ham ales corect, dar conectat necorespunzător sau utilizat împreună cu componente incompatibile, nu înseamnă automat că sistemul de protecție este adecvat.
Același principiu este valabil și în alte activități. Dacă porți simultan cască, ochelari, protecție auditivă și mască respiratorie, fiecare componentă trebuie verificată nu numai separat, ci și în combinație cu celelalte. Ochelarii nu ar trebui să afecteze etanșarea respiratorului, iar accesoriile unei căști nu ar trebui să reducă funcția pentru care aceasta a fost proiectată.
Categoria EIP este largă, dar nu nelimitată. Forma republicată a HG nr. 1.048/2006 menționează mai multe excluderi din definiția utilizată pentru echipamentul individual de protecție la locul de muncă. Printre acestea se află îmbrăcămintea de lucru și uniformele obișnuite care nu au fost proiectate special pentru protejarea sănătății și securității lucrătorului. Actul normativ tratează separat și alte categorii specifice, precum anumite echipamente utilizate de serviciile de urgență, armată, poliție, pentru transport rutier, activități sportive sau autoapărare.
La nivelul Regulamentului (UE) 2016/425 există, de asemenea, limite ale domeniului de aplicare. De exemplu, regulamentul nu se aplică anumitor echipamente proiectate special pentru forțele armate sau menținerea ordinii, produselor destinate autoapărării, cu excepțiile prevăzute de text, și anumitor echipamente de uz privat ori supuse altor regimuri.
Pentru tine, regula practică rămâne aceeași: nu porni de la numele obiectului, ci de la funcția lui demonstrabilă de protecție. Două produse care arată aproape identic pot avea încadrări diferite dacă unul este proiectat și evaluat pentru un risc profesional, iar celălalt nu.