Cum a schimbat spălătoria self-service viața oamenilor din marile orașe

Comentează
Arhiva foto

Ieși de la muncă după o zi plină și acasă te așteaptă alte sarcini de îndeplinit. Pe lângă curățenia obișnuită, te epuizează faptul că intri în baie și găsești coșul plin de rufe murdare. Deja mintea ta intră pe modul “panică” și începi să calculezi cât timp ai la dispoziție până când toată lumea se întoarce acasă și masa trebuie să fie gata.

În loc să treci prin aceste stări, ai acum la dispoziție soluții care îți fac viața mai ușoară. Să locuiești într-un oraș mare înseamnă să alergi dintr-o parte în alta, să mai stai și bară la bară, dar și să ai opțiuni accesibile care să simplifice anumite lucruri.

Spălătorie haine în orașul tău

Uite ce am descoperit recent și credem că este o variantă excelentă pentru un om ocupat ca tine: Laundromat este o spălătorie de haine self-service, care îți permite să faci orice altceva în loc să îți pierzi timpul cu această activitate.

În primul rând, trebuie să intri pe site și să descoperi cea mai apropiată locație Laundromat, iar apoi să mergi cu toate hainele pe care le vrei curate într-un timp scurt. Nu trebuie să îți faci griji cu privire la detergenți, deoarece conceptul este gândit în așa fel încât tu să nu ai astfel de gânduri. Mașinile de spălat sunt dozate cu detergenți și balsam de calitate.

În plus, tot procesul este foarte simplu. Alegi mașina potrivită pentru cantitatea de haine pe care o ai, selectezi programul de spălare, iar în aproximativ o oră pleci acasă cu hainele curate și uscate. Acest tip de laundry este genul de soluție care se potrivește ritmului din orașele mari, unde fiecare oră contează și unde timpul liber a devenit un lux.

Cum s-a schimbat stilul de viață în marile orașe

Tot mai mulți oameni aleg o spălătorie haine de tip self-service pentru că programul unei zile obișnuite arată complet diferit față de acum câțiva ani. Dimineața începe foarte devreme, traficul îți consumă energie, minute sau chiar ore bune, agenda se umple rapid, iar seara apare mereu senzația că mai există încă zece lucruri de făcut înainte să poți sta liniștit.

În tot acest ritm, spălatul hainelor ajunge să te streseze deoarece este un timp pe care l-ai putea folosi pentru lucruri care îți aduc stare de bine, în loc să te enerveze. Poate ai avut și tu seri în care ai pornit mașina de spălat aproape de miezul nopții, doar pentru că atunci ai găsit puțin timp liber. Sau weekenduri în care ai împărțit ziua între spălat, întins haine, schimbat ture și așteptat să se termine programul. De acum, nu mai trebuie să faci asta.

Conceptul de laundromat a devenit parte din rutina urbană

Conceptul de laundromat a apărut tocmai din nevoia aceasta confort. În multe orașe europene, spălătoriile self-service fac deja parte din rutina oamenilor de ani buni. Acum, soluția aceasta începe să fie tot mai populară și în România, mai ales pentru persoanele care vor să își organizeze timpul mai bine și să scape de grija spălatului acasă.

La Laundromat, mașinile profesionale pot spăla și usca până la 20 kg de haine într-un timp scurt, până la 60 minute. Pentru cineva care locuiește într-un apartament și încearcă să gestioneze rapid toate responsabilitățile unei săptămâni aglomerate, diferența se simte imediat.

Un serviciu de laundry modern înseamnă timp câștigat, organizare mai bună și mai puțin stres în fiecare săptămână.

Ce poți face în timp ce hainele sunt la spălat

În timpul în care hainele sunt la spălat sau la uscat, poți să faci cumpărături, să răspunzi la câteva mailuri, să bei o cafea în liniște sau pur și simplu să ieși la o plimbare.

În loc să stai acasă și să verifici constant dacă s-a terminat programul mașinii, ai parte de o zi relaxantă și nu îți mai reorganizezi tot programul în jurul rufelor.

Pentru mulți oameni, exact acesta este marele avantaj al unei spălătorii de haine self-service: senzația că recuperează timp. O oră în plus poate însemna o cină liniștită cu familia, o ieșire în oraș, timp pentru sport sau pur și simplu câteva momente pentru tine.

Laundry self-service pentru studenți și persoane ocupate

Spălătoriile self-service sunt foarte utile și pentru studenți, persoane care locuiesc cu chirie sau oameni care se mută frecvent. În multe garsoniere și apartamente mici, mașina de spălat ocupă spațiu important, iar uscarea hainelor transformă rapid camera într-un loc aglomerat.

În schimb, un laundromat rezolvă tot procesul într-o singură vizită. Hainele sunt spălate și uscate rapid, iar tu îți poți continua programul fără întreruperi.

Nu mai vorbim de familii. Oricine are copii știe cât de repede se adună hainele murdare și cât de greu este să ții pasul cu toate. Într-o singură spălare poți spăla volume mari de haine, iar faptul că acestea ies deja uscate schimbă complet modul în care îți organizezi ziua.

Spălătorie haine pentru articole voluminoase

Foarte mulți oameni folosesc o spălătorie haine și pentru lucrurile voluminoase care nu încap într-o mașină obișnuită de apartament. Pilote, pături, huse pentru saltea, perdele sau haine groase de sezon pot fi spălate mult mai ușor în mașini profesionale. În plus, uscarea corectă ajută hainele și textilele să își păstreze mai bine forma și textura.

Un alt detaliu important ține de flexibilitate. Majoritatea spălătoriilor self-service au program extins, iar unele locații sunt deschise de dimineața foarte devreme până târziu în noapte. Pentru cineva care termină munca după ora 17, acest lucru e un beneficiu incredibil.

În ultimii ani, oamenii au început să acorde mai multă atenție modului în care își folosesc timpul. Tot mai multe activități repetitive sunt simplificate prin servicii moderne care oferă confort și rapiditate. Exact din acest motiv, conceptul de laundry self-service continuă să se dezvolte în marile orașe.

Poate părea un lucru mic la început, însă atunci când elimini o grijă din rutina săptămânală, observi rapid cât de mult se schimbă atmosfera de acasă. Ai mai mult timp pentru tine, mai puțin stres și mai multă energie pentru lucrurile care contează în viața de zi cu zi.

Într-un oraș în care ești permanent pe fugă și unde fiecare minut pare deja ocupat cu ceva, o soluție simplă și eficientă pentru spălatul hainelor ajunge să fie unul dintre acele lucruri care îți fac viața considerabil ușoară.

Foto: Laundromat

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Un autobuz STB, în timp ce stă în stație la Piața Universității
8 sept.
Tribunalul București a aprobat cererea de intrare în insolvență a STB. Ciprian Ciucu a cerut acest lucru încă din iulie
Testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematica
8 sept.
Reacția lui Nicușor Dan când a aflat că testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematică
MONDEN
Radu Isac şi Eduard Hordilă la Asia Express 2026 | Foto: Antena 1
8 sept.
Cine este Radu Isac de la Asia Express 2026. Concurentul face echipă cu Eduard Hordilă
Bernie Ecclestone | Foto: Getty Images
8 sept.
Motivul pentru care Bernie Ecclestone a fost reținut la 95 de ani, imediat după ce a coborât din avionul său privat
POLITIC
Petre Pârvu, primarul PSD din Zimnicea, riscă să rămână fără funcție după 26 de ani Sursă foto: Liber în Teleorman.
8 sept.
Petre Pârvu, cel mai longeviv primar PSD din Teleorman, riscă să-și piardă mandatul după 26 de ani din cauza noii legi ANI
consultari-cotroceni-psd-nicusor-dan-formare-guvern8
8 sept.
Saga noului premier. Nicușor Dan și partidele cântă pe voci diferite. Cum e păsuit Grindeanu de la înscăunarea la Palatul Victoria
Ultimele știri
00:48
Kelemen Hunor recunoaște că Luca Niculescu este o variantă de premier: „Am discutat despre ce majorități posibile și chiar imposibile pot fi create”
8 sept.
Doi români au fost prinși la Ibiza după ce au furat bijuterii de 17.100 de euro și le-au ascuns în scutecul bebelușului
8 sept.
Şeful CNAS, despre problemele platformei e-SănătateaMea: „Nu ne permitem să ne jucăm”
8 sept.
Un sejur la mare în 2026 i-a costat pe români, în medie, 3.700 de lei, potrivit unui nou raport. Topul stațiunilor de pe litoral, dominat de Saturn și Jupiter
TRENDING
8 sept.
Rusul acuzat de SRI și DIICOT că a filmat baze militare folosite de aliaţii NATO în România a fost arestat preventiv
8 sept.
Drona care a survolat 5 județe din România s-a prăbușit în Republica Moldova și a provocat un incendiu
Exclusiv
8 sept.
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
8 sept.
Horoscop 9 septembrie 2026. Peștii privesc cu îngăduință zbaterile unor apropiați și învață din ceea ce trăiesc ei ce să nu facă
Chiriașii germani își pun panouri solare pe balcon. Sursă foto: Profimedia.
8 sept.
Germanii își pun panourile solare pe balcon pentru că stau în chirie și au inventat un cuvânt pentru asta
O navă de croazieră mare, albă și modernă, plutește pe suprafața unei mări de un albastru intens sub un cer parțial noros. Silueta impunătoare a vasului domină peisajul marin, sugerând un moment de odihnă sau ancorare în larg.
8 sept.
O companie de croaziere interzice rățuștele de cauciuc, după ce turiștii au început să le ascundă la bord: „Ne scot din minți”
Un dentist examinează dinții unui pacient într-o clinică modernă
8 sept.
Turismul medical câștiga teren în Albania, unde tot mai mulți europeni călătoresc pentru intervenții dentare. Un implant costă de patru ori mai puțin decât în alte țări
gondola sinaia, cota 1400-2000
8 sept.
Gondola Sinaia a fost oprită pe termen nelimitat după ce un pilon de susținere s-a deplasat. Primarul Vlad Oprea acuză lucrările de la un hotel din apropiere
Un bărbat din Marea Britanie a executat 20 de ani de închisoare după ce a furat un telefon Nokia. Sursă foto: Getty Images.
8 sept.
Un bărbat a executat 20 de ani de închisoare după ce a furat un telefon Nokia: „Au aruncat cheia și au uitat de el”
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Există dovezi științifice privind utilizarea țigărilor electronice pentru renunțarea la fumat. Fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Getty Images.
8 sept.
Schimbare de abordare în renunțarea la fumat: pacienții nu ar mai trebui să eșueze cu alte metode înainte de a încerca țigara electronică
Augustin Zegrean
8 sept.
„Nu avea ce să caute acolo”. Augustin Zegrean, fost președinte CCR, reacționează dur în cazul zborului privat în Mykonos al judecătorului Cristian Deliorga
Jurnalista Sorina Matei, propusă de AUR, preia șefia TVR. Sursă foto: Facebook /Sorina Matei.
8 sept.
Sorina Matei, propusă de AUR, a fost votată șefă interimară la TVR. Răzvan Dincă preia conducerea SRR
Cristian Deliorga
8 sept.
Judecătorul Deliorga, în completul CCR care i-a permis lui Daraban un nou mandat. Apoi, zbor privat plătit de CCIR
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!