Pentru cei care abia acum descoperă aceste opțiuni, există însă teama că mersul prin locuri mai puțin bătute, înseamnă în același timp și o renunțare la beneficiile civilizației, sau, cel puțin, la cele oferite de o cazare modernă. Însă nu trebuie să fie așa..

Iată 5 lucruri de luat în bagaje dacă doriți o vacanță liniștită departe de așezările umane

1. Soluții anti insecte. Succesul unei ieșiri în natură este întotdeauna influențat și de pregătirea acesteia. Pentru a evita neplăcerile pe care le pot crea insectele, mai ales în momentele când există un vârf al activităților acestora, în special seara sau dimineața, vom avea nevoie de o soluție anti insecte. Acestea pot fi diverse creme sau spray-uri, sau putem apela la soluții de genul spiralelor fumigene.

 2. Energia electrică pentru iluminat, alimentarea unui mini frigider de camping sau a unei lăzi frigorifice, sau pur și simplu încărcatul aparatului de fotografiat se poate asigura prin intermediul unei baterii total etanșe, rezistentă la șocuri mecanice și care să nu necesite întreținere. O soluție de acest tip poate fi reprezentată de bateriile staționare de la Sorgeti, care au un randament energetic deosebit, astfel încât să vă puteți concentra pe activitățile preferate, fără limitarea accesului la curentul electric și confortul furnizat de acesta. Mai mult, o astfel de baterie poate alimenta motorul electric al unei bărci, sau al unei rulote, așadar poate reprezenta o soluție excelentă pentru multiple aplicații. Prin folosirea împreună cu un invertor, veți beneficia de o priză mobilă, indiferent de locul în care ați alege să mergeți.

3. Asigurați-vă, de asemenea, că aveți o mică trusă cu medicamente uzuale – un antibiotic și un antiseptic fiind necesare, plasturi, bandaj și apă oxigenată, precum și sărurile de rehidratare, dacă intenționați să faceți mișcare. Pe lângă utilitatea pe care o pot avea aceste kituri, la nevoie, ele vor oferi în primul rând un confort psihologic, contribuind astfel la starea de relaxare și de liniște.

 4. Aragazul de voiaj și rezervele de gaz pentru acesta. Desigur există și alimente neperisabile, sau care nu necesită gătitul. Însă utilitatea aragazului este evidentă atunci când dimineața veți putea beneficia de savoarea unei cafele fierbinți în mijlocul naturii, sau seara când îl veți utiliza la încălzirea sau pregătirea cinei. Mai mult, pentru cei care preferă să petreacă perioade mai lungi de timp în sălbăticie, aragazul poate reprezenta o excelentă soluție pentru fierberea și sterilizarea apei provenită din surse naturale precum pâraiele sau râurile, transformând-o practic în apă potabilă.

5. Luați cu voi jocurile preferate, cărțile, o agendă de scris sau desenat, precum și alte obiecte sau instrumente muzicale ce v-ar putea oferi o libertate de exprimare sau un confort în plus. Redescoperiți creativitatea cu muzică, artă sau scris și petreceți timp de calitate cu cei dragi. De cele mai multe ori, o experiență de tipul evadărilor în natură pentru mai multe zile este însoțită și îmbogățită de redescoperirea laturilor creative sau ludice, așa că profitați și fiți pregătiți pentru aceste momente!

În concluzie, succesul unui concediu care are o destinație ce nu se regăsește în ghidurile turistice, ține într-o mare măsură de pregătirea atentă, de acasă, a bagajelor și a lucrurilor pe care să le luați. Astfel se pot acoperi aspecte care vor transforma o vacanță diferită dintr-o posibilă aventură cu emoții într-o experiență plină de relaxare și voie bună!

Sursa foto:  Unsplash.com

„L-au arestat pe Adrian Cristea, stau polițiștii cu armele pe el!” » Momente incredibile pe aeroport: „You're very stupid, very stupid”
PARTENERI - GSP.RO
„L-au arestat pe Adrian Cristea, stau polițiștii cu armele pe el!” » Momente incredibile pe aeroport: „You're very stupid, very stupid”
BOMBĂ! Anamaria Prodan, goală pe internet. Imagini demne de filmele pentru adulţi: “O să plătească cumplit”
Playtech.ro
BOMBĂ! Anamaria Prodan, goală pe internet. Imagini demne de filmele pentru adulţi: “O să plătească cumplit”
"Uriașul blând" a murit fulgerător, în Italia. Românul s-a prăbușit sub ochii colegilor, după o zi de muncă
Observatornews.ro
"Uriașul blând" a murit fulgerător, în Italia. Românul s-a prăbușit sub ochii colegilor, după o zi de muncă
Horoscop 30 noiembrie 2021. Scorpionii se concentrează prea mult pe ceea ce nu știu, pe ce nu pot afla și se consumă degeaba
HOROSCOP
Horoscop 30 noiembrie 2021. Scorpionii se concentrează prea mult pe ceea ce nu știu, pe ce nu pot afla și se consumă degeaba
Detalii cutremurătoare în cazul femeii găsită moartă lângă un hotel din Alba Iulia. Ce a cerut recepționerului
Știrileprotv.ro
Detalii cutremurătoare în cazul femeii găsită moartă lângă un hotel din Alba Iulia. Ce a cerut recepționerului
Lovitură cruntă primită de Anamaria Prodan. La aşa ceva chiar nu se aştepta. Primele declaraţii
Telekomsport
Lovitură cruntă primită de Anamaria Prodan. La aşa ceva chiar nu se aştepta. Primele declaraţii
Imagination de la Foreo - masca de față pe care ți-o personalizezi... pe masa din bucătărie
PUBLICITATE
Imagination de la Foreo - masca de față pe care ți-o personalizezi... pe masa din bucătărie