Cum te poate ajuta doctorul estetician în reconstrucția mamară

Comentează
Arhiva foto

Există foarte multe femei care își doresc să arate bine. Însă mai există și femei care, în urmă unei probleme de sănătate, pierd o anumită parte a corpului. Este cazul celor care au suferit, de exemplu, de cancer de sân. Multe dintre ele ajung în situația de a rămână fără unul sau ambii sâni pentru a scăpa de necruțătoarea boală. Aici intervine reconstrucția mamară.

Aceasta este o procedură complexă, dar esențială. Este așadar, recomandată femeilor care au trecut printr-o mastectomie sau alte intervenții ce au afectat sânii. După cum ne putem da seama, nu vorbim doar despre refacerea aspectului fizic. Ne referim și la redobândirea încrederii în sine, a stării de bine. Un medic estetician va un rol foarte important în acest proces. Acesta își folosește expertiza pentru a oferi rezultate pe care femeile și le doresc. Dacă dorești un doctor estetician care să te ajute, recomandăm cu multă încredere pe doamna Ina Petrescu. Acest specialist profesează la Grace Clinic, având o experiență de peste 20 de ani.

Planificarea procedurii de reconstrucție mamară

Nu credem că trebuie specificat că reconstrucția mamară necesită o mare atenție. Iar asta se face alături de o planificare personalizată. Trebuie să fim conștienți că fiecare pacientă are necesități diferite. Doctorul estetician trebuie să le înțeleagă. Să revenim la medicul Ina Petrescu. La prima consultație, domnia sa va discuta despre opțiunile disponibile, ținând cont de istoricul tău medical. De asemenea, va vorbi despre tipul de mastectomie necesar. Reconstrucția poate include folosirea implanturilor mamare sau a țesutului propriu. Aceasta este cunoscută sub denumire de metodă de transfer de țesut. Decizia depinde de preferințele pacientei, dar să nu uităm de recomandările medicale.

Doctorul estetician explică în detaliu avantajele, precum și dezavantajele fiecărei metode. De exemplu, Ina Petrescu te va ajuta să înțelegi ce implică fiecare procedură. Îți va spune care sunt pașii necesari pentru a obține rezultatele dorite. Planificarea personalizată pe care ți-o oferă Ina Petrescu creează un start bun pentru a avea o intervenție reușită. Medicul de la Grace Clinic se va asigura că rezultatele vor fi estetice, funcționale, confortabile pacientei.

Refacerea simetriei naturale ale sânilor

Un alt obiectiv important al reconstrucției mamare este refacerea proporțiilor naturale ale sânilor. Aici ne referim inclusiv la simetrie. De exemplu, Ina Petrescu va analiză atent forma, dimensiunea sânului rămas, dacă este cazul. Va face asta pentru a crea un echilibru armonios. În cazul folosirii implanturilor, medicul va alege dimensiunea, precum și forma potrivită. Ideea este să asigure un aspect cât mai natural. Implanturile pot fi rotunde sau anatomice. Totul se face în funcție de preferințe, contând și structura corpului pacientei.

Pentru metodele care implică țesut propriu, esteticianul însă prelevează țesut din alte părți ale corpului. Cele mai comune zone sunt abdomenul sau spatele. Acest proces necesită o tehnică precisă. Scopul este acela de a recrea un sân care să arate natural. Un rezultat bun contribuie la creșterea încrederii în sine. Medicul Ina Petrescu se asigură că proporțiile sunt adaptate corpului. Totul ar trebui să armonios, echilibrat.

Reconstrucția mamară: recuperarea și suportul postoperator

După ce s-a încheiat intervenția, călătoria nu s-a terminat. Recuperarea este o parte importantă a acestui proces. În această etapă, tot medicul este cel care ne va fi “îndrumător”. Revenind tot la medicul de la Grace Clinic, Ina Petrescu va susține pacienta pentru o vindecare corectă. Imediat după intervenție, poți experimenta dureri ușoare, umflături sau sensibilitate. Ți se vor da sfaturi clare despre cum să gestionezi aceste simptome. Mai mult, îți va prescrie medicamente pentru a reduce disconfortul. Este important ca pacientele să respecte toate indicațiile medicului pentru a evita complicațiile. Trebuie să eviți efortul fizic intens, să porți un sutien special, să menții o igienă draconică în zona operată. Ina Petrescu îți va monitoriza progresul vindecării prin consultații regulate. În această perioadă, pacienta va trece prin tot felul de stări. Susținerea constanța oferită de medic este esențială.

Impactul psihologic al reconstrucției mamare

Nu este doar o procedură fizică. Operația are un impact profund asupra stării emoționale, psihologice a pacientei. Pierderea unui sân poate afecta mult psihicul persoanei în cauză. Poate să apară depresia, frică de a ieși în lume, sentimentul de a nu te simți întreagă. Doctorul estetician ajută la refacerea acestor aspecte. Bunăstarea generală este o altă prioritate a unui medic bun. Succesul va avea un efect pozitiv asupra modului în care pacienta se va percepe ulterior. Un sân reconstruit îți va oferi acel sentiment de feminitate, de normalitate.

În plus, empatia medicului pe parcursul întregului proces este esențial. Un estetician care ascultă, este chiar Ina Petrescu. Aceasta te va susține inclusiv moral, astfel încât vindecarea ta să fie completă, din toate punctele de vedere.

Alegerea unui medic estetician potrivit

Pentru succesul reconstrucției mamare ai nevoie de un profesionist. Cineva experiență în astfel de proceduri, precum Ina Petrescu, poate fi o garanție. Domnia sa este un medic care are toate atuurile necesare. Acesta are o experiență în reconstrucția mamară. Portofoliul cu imagini din “Galeria foto” te pot ajuta să înțelegi stilul, abilitățile medicului. Mai mult, această îți va explică procesul în detaliu, răspunzând la toate întrebările tale.

De asemenea, este important să te simți confortabil cu medicul ales. Empatia și profesionalismul Inei Petrescu sunt vizibile. Acest aspect face ca pacientele să recomande mai departe un asemenea om și profesionist. Pentru a oferi confort și încredere, reconstrucția mamară este cea mai bună alegere. Cum spuneam, este un proces complex, care implică aspecte fizice, cât și emoționale. Alegerea unui medic bine pregătit, precum Ina Petrescu, va fi în avantajul tău. Prin susținere, profesionalism, empatie, domnia sa contribuie la șansa ta pentru o viață mai bună.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Ilie Bolojan a anunțat răspunsul Comisiei Europene la draftul Legii salarizării care va fi prezentat și la Cotroceni
10 sept.
Ilie Bolojan, despre zborul privat spre Mykonos în care a fost și judecătorul CCR, Cristian Deliorga: „O imagine care îţi poate reliefa ce înseamnă statul paralel”
Barbatul acuzat si retinut pentru spionaj in favoarea Rusiei, Ivan Kutsenko, este escortat in sediul Curtii de Apel Bucuresti, in Bucuresti, 8 septembrie 2026. Inquam Photos / Octav Ganea
10 sept.
Cazul lui Ivan Kuțenko, rusul acuzat de spionaj și arestat în România: Ambasada Rusiei acuză „presupuneri, speculații și tot felul de fantezii”
MONDEN
Karim Chaker la „Burlacii: Foc în Paradis” | Foto: PRO TV
10 sept.
Cine este Karim Chaker de la „Burlacii: Foc în Paradis”. A jucat baschet timp de 12 ani
Cristi Borcea si Valentina Pelinel
Exclusiv
10 sept.
Valentina Pelinel, dezvăluiri după 8 ani de mariaj cu Cristi Borcea: „Ne știm parolele, telefoanele noastre sunt la liber”
POLITIC
Ilie Bolojan este premierul României din iunie 2025, dar a fost demis prin moțiune de cenzură în mai 2026. Foto: Profimedia
10 sept.
Ilie Bolojan vorbește despre varianta Luca Niculescu premier și spune că nu se agață de scaun: „Mi-am luat rămas bun și de la doamnele care fac curat”
Arhiva foto
10 sept.
Călin Georgescu a reacționat după ce Administrația Prezidențială a anunțat că România nu trimite soldați în Ucraina: „Un pas sinucigaș spre angajarea într-un război care nu este al nostru”
Ultimele știri
10 sept.
Mai mulți morți și răniți într-un accident de autocar în Elveția
10 sept.
Rebelii Houthi au cucerit un oraș-port de la Marea Roșie și amenință o nouă rută maritimă vitală
10 sept.
Nadia Comăneci, primele declarații după ce a semnat cu PRO TV: „Înțeleg din tot sufletul”. Va fi în juriul „Românii au talent”
10 sept.
Sute de mii de BMW-uri din seriile 3, 5 și 7, rechemate în service din cauza riscului de incendiu
TRENDING
10 sept.
28 de TIR-uri ale unei firme românești, confiscate în Belgia. Șoferii dormeau de săptămâni întregi în cabine
10 sept.
Loto 6/49 din 10 septembrie 2026. Report de peste un milion de euro la 6/49, categoria I
10 sept.
Horoscop 11 septembrie 2026. Leii au multe pe cap, mai ales din domeniul financiar, multe de organizat, de ordonat și administrat
Lemne de foc. Foto: Profimedia.
10 sept.
Lemnul de foc cu cea mai mare putere calorică, ce arde lent și ține căldura mai mult decât stejarul
Pașaport, fotografie ilustrativă. Foto: Profimedia
10 sept.
A vrut să intre în Germania, dar polițiștii i-au desenat o literă în pașaport și l-au urcat în primul avion. Ce înseamnă marcajul „C”
Bine pentru tine, cu Dr Erna Stoian - despre infertilitate la bărbați și femei
10 sept.
Când devine infertilitatea o problemă de cuplu. Avertismentul medicului ginecolog Erna Stoian despre amânarea unei sarcini și diagnosticul corect
Catalin Cirstoveanu, seful sectiei ATI despre primul RMN Neonatal la Spitalul Maria Curie
10 sept.
Primul RMN neonatal din România, aproape de funcționare: Examinările la Spitalul „Maria Curie” ar putea începe în octombrie
Bancnote și monede euro într-un borcan pe plajă, la apusul soarelui
10 sept.
Românii au cheltuit aproape 5 miliarde de euro pe vacanțe în străinătate, în timp ce stațiunile din țară rămân pustii: „Este o bătălie pierdută”
Patru ardei grași roșii proaspeți și lucioși, ideali pentru gătit, așezați pe un tocător de lemn rustic
9 sept.
Gogoșarii: proprietăți, beneficii și diferențe față de ardeii roșii
Un bărbat verifică și alege vinete mari, lucioase și închise la culoare dintr-o ladă plină de legume proaspăt culese.
10 sept.
Cum alegi vinetele potrivite pentru congelare și zacuscă
 Morman de gogonele murate
9 sept.
De ce să înțepi gogonelele înainte să le pui la murat
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Lucian Pahonțu a reacționat după acuzațiile privind Revoluția din 1989 și Mineriada 1990. Niciun cuvânt despre Vasile Milea
10 sept.
Press One: Teza de doctorat a lui Lucian Pahonțu va fi analizată de Comisia de etică a Universității Naționale de Apărare
Imagine din timpul arestării unuia dintre presupușii ucigași ai românului omorât în Danemarca Sursa foto: captură YouTube/ Poliția Română
10 sept.
Un român a fost ucis, legat de o baterie și aruncat într-un râu, în Danemarca. Suspecții au fost arestați în patru județe din țară
Secretarul general al PSD, Claudiu Manda, dă mâna cu președintele Nicușor Dan pe 18 mai 2026, la Cotroceni, înaintea consultărilor pentru noul premier. Președintele PSD, Sorin Grindeanu, privește. Foto: Profimedia
10 sept.
„Toate partidele fac acest gen de propagandă!”. Claudiu Manda susține că PSD-ului nu-i e frică de anticipate, dar „România va plăti nişte costuri, ca ţară”
Dronă pe cer. Imagine cu caracter ilustrativ Sursa foto: Profimedia
10 sept.
Mesaj RO-Alert în județul Tulcea, din cauza riscului căderii unor obiecte din spaţiul aerian. Au fost ridicate 2 avioane F-18 și un elicopter
Educație juridică în școli
10 sept.
PISA provoacă noi răgete de plăcere și disperare
Arhiva foto
9 sept.
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate