Gala BrandRO 2026. Care sunt cele mai puternice branduri românești

Comentează
Arhiva foto

Revista Biz a lansat BrandRO 2026, topul celor mai puternice branduri românești, joi, 3 septembrie, în cadrul conferinței BrandRO.

De 17 ani, echipele revistei Biz și Unlock Research analizează brandurile românești și lansează, în fiecare toamnă, topul celor mai puternice branduri. BrandRO este un reper pentru toate companiile care activează în România, dar și în afara granițelor.

„Brandurile românești ar putea să fie motorul de creștere a românilor atât timp cât reușesc să demonstreze coerență, perseverență, dorință de a construi pe mai departe pentru oamenii de aici. Este momentul să le reamintim românilor că binele personal vine atunci când ne este bine tuturor și credem că brandurile pot să ajute populația să continue să creadă în România, mai ales acum, când oamenii sunt lipsiți de încredere”, a declarat Camelia Petrescu, associate director Unlock Research.

„Brandurile care-și câștigă un loc în mintea și sufletul românilor alimentează și accelerează, în același timp, dezvoltarea economică națională. Biz, prima revistă de afaceri a României, urmărește aceste evoluții, le susține, publică analize valoroase și creează cadrul pentru a conecta profesioniștii. BrandRO, cel mai longeviv și complex demers editorial pentru analiza brandurilor românești, este un reper pentru companiile românești și un indicator fidel pentru evoluțiile din economia reală”, declară Marta Ușurelu, owner Biz.

Primul loc în Topul BrandRO 2026 este ocupat de eMAG, cel mai puternic brand românesc în 2026. Podiumul este completat de Arctic, brand aflat pe locul 2, în timp ce pe poziția a treia se află, în premieră în 17 ani, la egalitate, brandurile AQUA Carpatica și Borsec. Gerovital se situează pe locul 4, urmat de Dedeman pe 5, în timp Top 10 este completat de Boromir, Covalact, Bucovina și Cris-Tim (la egalitate pe locul 9), și Dero.

"O premieră a ediției din acest an este că, în mai multe cazuri, mai multe branduri au ocupat același loc. Brandurile care au avut același scor în urma studiului și cele care au înregistrat diferențe mult prea mici pentru a fi relevante au fost plasate la egalitate. Acest aspect arata că, în acest an atipic, oamenii au votat cu mai multă implicare brandurile pe care le preferă", punctează Camelia Petrescu.

Top 50 cele mai puternice branduri românești va fi publicat integral în ediția din septembrie a revistei Biz.

Premiile Galei BrandRO 2026

Locul întâi în Top BrandRO 2026 – eMAG

eMAG a fost desemnat cel mai puternic brand românesc în 2026, trofeul fiind înmânat de Mariana Dumitrache, Brand Manager Pehart Grup, lui Mihnea Pană, Public Relations Manager România, Bulgaria și Ungaria.

BrandRO Game Changer - AQUA Carpatica

Trofeul a fost înmânat de Adina Vlad, Managing Partner at Unlock, brandului AQUA Carpatica, reprezentat de Valentina Vesler, Head of PR & Communication VALVIS HOLDING.

Brand Ro Sustainability Leader - Arctic

Premiul a fost oferit de Alexandra Ozkan, Corporate Communication Manager Garanti BBVA Romania brandului Arctic, reprezentat de Raluc Cocu, Senior Brand Manager, Beko România.

BrandRO Customer Loyalty Award - Napolact

Trofeul a fost înmânat de actrița Mirela Oprișor brandului Napolact, reprezentat de Andrei Vasile, Senior Brand Manager, Friesland Campina, .

BrandRO Legacy Award - Gerovital

Premiul a fost înmânat de Elena Filip, owner EF Words Group, brandului Gerovital, reprezentat de Dragoș Plopeanu, Manager Național Vânzări IKA, Farmec.

BrandRO Community Impact Award - Secom Healthcare Group

Trofeul a fost înmânat de Mihai Neagu, CEO SanoVita, brandului Secom, reprezentat de Mădălina Ghiță, Business Unit Director Good Routine by Secom.

Visionary Brand Award - Banca Transilvania

Premiul a fost oferit de Cristina Sava, director de marketing și comunicare Kanal D, Kanal D2 și Radio Impuls, brandului Banca Transilvania.

BrandRO Digital Transformation Award – Sameday

Trofeul a fost înmânat de Marcela Sărmășan, fondatoare Namzya, brandului Sameday, reprezentat de Elena Stoica – VP Marketing & Growth Sameday Group.

Customer Experience Award - 5 to go

Trofeul a fost înmânat de Lorina Șereș, Owner and CEO Ginza Invest, brandului 5 to go, reprezentat de cofondatorul Radu Savopol.

Taste of the Year Award - Heidi

Premiul a fost acordat de Cristina Toma, Event Manager Terra Events Hall, brandului Heidi.

Market Influence Award - Cris-Tim

Trofeul a fost înmânat de Valeria Crețu, Marketing Director Dobrogea Grup, brandului Cris-Tim, reprezentat de Ligia Smadu, Marketing Manager al companiei.

BrandRO Excellence Award - Rețeaua Privată de Sănătate Regina Maria

Trofeul a fost înmânat de Ciprian Susanu, Owner Dare Digital, brandului Regina Maria, reprezentat de Cristiana Vago, Directorul de Comunicare Rețeaua Privată de Sănătate Regina Maria.

Everyday Icon Award - Boromir

Premiul a fost oferit de Iulian Donici, PR Manager Artesana, brandului Boromir.

BrandRO Premiul pentru Tradiție și Prestigiu – Borsec

Trofeul a fost înmânat de Maria Tătaru, Marketing Manager Autonom, brandului Borsec, reprezentat de Gabriela Baciu, Marketing Manager Romaqua Group Borsec.

Conferința BrandRO 2026

Gala BrandRO 2026, în cadrul căreia a fost prezentat clasamentul din acest an, a fost precedată de discuții alături de oamenii care lucrează pentru ca brandurile românești să-și câștige locul în inima românilor, dar și să se extindă la nivel internațional.

Pe scena acestei ediții au urcat Valentina Vesler – Head of PR & Communication VALVIS HOLDING, Cătălina Roman – Director identitate și comunicare strategică CEC Bank, Radu Savopol – Cofondator 5 to go, Aurel Bernat – Director Executiv Instituții Financiare și Relația cu Investitorii la Banca Transilvania, Mădălina Ghiță – Business Unit Director Good Routine by Secom, Raluca Păun – Consultant de Marketing Pehart Grup, Marius Pandel – fondator AnimaWings și Adrian Păsărică – Head of Marketing Orkla Foods România.

Gala BrandRO 2026 a avut drept parteneri: Banca Transilvania, AQUA Carpatica, 5 to go, Garanti BBVA România, Secom, Gerovital, Premier Catering & Events, HONOR, Jameson. Evenimentul a fost realizat cu sprijinul CEC Bank, Update Advertising, cyber_Folks, mediaTRUST și Sezamo.

Următorul eveniment pentru comunitatea de business din România este Biz Leadership Summit, care va avea loc în București pe 10 septembrie, la Terra Events.

Metolodogia BrandRO 2026

Studiul BrandRO măsoară puterea mărcilor românești din perspectiva investiției de încredere și afectivitate care le este acordată de către consumatori, fără a lua calcul indici financiari și comerciali.

O marcă este cu atât mai puternică din perspectiva românismului cu cât reușește să-și mențină poziția in top, indiferent de fluctuațiile socio-economice specifice ultimilor ani.

Studiul are la bază 600 de interviuri online și este reprezentativ la nivel urban, la nivel de regiune, grad de urbanizare, împărțire pe sex și vârstă a populației între 18 și 55 de ani.

Performanța mărcilor românești este măsurată în baza a trei indicatori: importanța mărcii, gradul de utilizare și notorietatea ei. Importanța unei mărci pentru consumator a fost măsurată cu ajutorul metodologiei MaxDiff (Maximum Differentiation Scaling) și toate analizele au fost realizate la nivel de categorie, în total având 10 categorii de produse.

Respondenții au realizat alegeri între calupuri de mărci, respectiv au ales care este cea mai importantă și cea mai puțin importantă marcă pentru ei. Aceștia au făcut alegeri multiple între combinații unice de mărci. În urma acestor alegeri a fost calculat un indice de preferință pentru fiecare marcă, care ulterior a fost analizat împreună cu indicele de importanță al fiecărei categorii în parte, obținându-se astfel topul final.

O marcă este cu atât mai puternică din perspectiva românismului cu cât reușește să-și mențină poziția în top, indiferent de fluctuațiile socio-economice specifice ultimilor ani.

Despre Biz Agency

Businessul Biz Agency înglobează revistele Biz și ICON by Biz, Biz Events – o divizie puternică de organizare evenimente și conferințe, Biz Storymakers – servicii de content marketing pentru clienți, Biz Market View – o divizie dedicată studiilor de piață și portalul online revistabiz.ro.

Biz este brandul care reunește de peste 27 de ani o comunitate puternică de oameni de afaceri, atât online, cât și offline.

Biz Market View: Divizia de market research s-a impus prin realizarea unor importante studii și topuri în parteneriat cu agenții de research, pe cele mai importante domenii de activitate din România: Top 50 companii performante, Anuarul directorilor de marketing, Top 20 companii IT pentru care merită să lucrezi, Topul agențiilor de PR din România, Brand Ro sau BizTech.

Biz Events: Divizia organizează anual zeci de conferințe de business și evenimente corporate sau gale, transmițând conținut relevant în formate inovatoare și atractive pentru publicurile țintă.

Revista Biz: Este o voce originală și profesionistă a presei de business românești. O revistă deschizătoare de drumuri, cu proiecte editoriale care aduc valoare cititorilor și comunităților de business.

Biz Storymakers: Divizia transformă mesajele corporate sau de marketing într-o poveste valoroasă din punct de vedere al formei și conținutului, punând la dispoziția brandurilor toate platformele de comunicare ale Biz Agency.

Mai multe informații sunt disponibile pe www.revistabiz.ro.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Ilie Bolojan a anunțat răspunsul Comisiei Europene la draftul Legii salarizării care va fi prezentat și la Cotroceni
10 sept.
Ilie Bolojan, despre zborul privat spre Mykonos în care a fost și judecătorul CCR, Cristian Deliorga: „O imagine care îţi poate reliefa ce înseamnă statul paralel”
Barbatul acuzat si retinut pentru spionaj in favoarea Rusiei, Ivan Kutsenko, este escortat in sediul Curtii de Apel Bucuresti, in Bucuresti, 8 septembrie 2026. Inquam Photos / Octav Ganea
10 sept.
Cazul lui Ivan Kuțenko, rusul acuzat de spionaj și arestat în România: Ambasada Rusiei acuză „presupuneri, speculații și tot felul de fantezii”
MONDEN
Karim Chaker la „Burlacii: Foc în Paradis” | Foto: PRO TV
10 sept.
Cine este Karim Chaker de la „Burlacii: Foc în Paradis”. A jucat baschet timp de 12 ani
Cristi Borcea si Valentina Pelinel
Exclusiv
10 sept.
Valentina Pelinel, dezvăluiri după 8 ani de mariaj cu Cristi Borcea: „Ne știm parolele, telefoanele noastre sunt la liber”
POLITIC
Ilie Bolojan este premierul României din iunie 2025, dar a fost demis prin moțiune de cenzură în mai 2026. Foto: Profimedia
10 sept.
Ilie Bolojan vorbește despre varianta Luca Niculescu premier și spune că nu se agață de scaun: „Mi-am luat rămas bun și de la doamnele care fac curat”
Arhiva foto
10 sept.
Călin Georgescu a reacționat după ce Administrația Prezidențială a anunțat că România nu trimite soldați în Ucraina: „Un pas sinucigaș spre angajarea într-un război care nu este al nostru”
Ultimele știri
10 sept.
Mai mulți morți și răniți într-un accident de autocar în Elveția
10 sept.
Rebelii Houthi au cucerit un oraș-port de la Marea Roșie și amenință o nouă rută maritimă vitală
10 sept.
Nadia Comăneci, primele declarații după ce a semnat cu PRO TV: „Înțeleg din tot sufletul”. Va fi în juriul „Românii au talent”
10 sept.
Sute de mii de BMW-uri din seriile 3, 5 și 7, rechemate în service din cauza riscului de incendiu
TRENDING
10 sept.
28 de TIR-uri ale unei firme românești, confiscate în Belgia. Șoferii dormeau de săptămâni întregi în cabine
10 sept.
Loto 6/49 din 10 septembrie 2026. Report de peste un milion de euro la 6/49, categoria I
10 sept.
Horoscop 11 septembrie 2026. Leii au multe pe cap, mai ales din domeniul financiar, multe de organizat, de ordonat și administrat
Lemne de foc. Foto: Profimedia.
10 sept.
Lemnul de foc cu cea mai mare putere calorică, ce arde lent și ține căldura mai mult decât stejarul
Pașaport, fotografie ilustrativă. Foto: Profimedia
10 sept.
A vrut să intre în Germania, dar polițiștii i-au desenat o literă în pașaport și l-au urcat în primul avion. Ce înseamnă marcajul „C”
Bine pentru tine, cu Dr Erna Stoian - despre infertilitate la bărbați și femei
10 sept.
Când devine infertilitatea o problemă de cuplu. Avertismentul medicului ginecolog Erna Stoian despre amânarea unei sarcini și diagnosticul corect
Catalin Cirstoveanu, seful sectiei ATI despre primul RMN Neonatal la Spitalul Maria Curie
10 sept.
Primul RMN neonatal din România, aproape de funcționare: Examinările la Spitalul „Maria Curie” ar putea începe în octombrie
Bancnote și monede euro într-un borcan pe plajă, la apusul soarelui
10 sept.
Românii au cheltuit aproape 5 miliarde de euro pe vacanțe în străinătate, în timp ce stațiunile din țară rămân pustii: „Este o bătălie pierdută”
Patru ardei grași roșii proaspeți și lucioși, ideali pentru gătit, așezați pe un tocător de lemn rustic
9 sept.
Gogoșarii: proprietăți, beneficii și diferențe față de ardeii roșii
Un bărbat verifică și alege vinete mari, lucioase și închise la culoare dintr-o ladă plină de legume proaspăt culese.
10 sept.
Cum alegi vinetele potrivite pentru congelare și zacuscă
 Morman de gogonele murate
9 sept.
De ce să înțepi gogonelele înainte să le pui la murat
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Lucian Pahonțu a reacționat după acuzațiile privind Revoluția din 1989 și Mineriada 1990. Niciun cuvânt despre Vasile Milea
10 sept.
Press One: Teza de doctorat a lui Lucian Pahonțu va fi analizată de Comisia de etică a Universității Naționale de Apărare
Imagine din timpul arestării unuia dintre presupușii ucigași ai românului omorât în Danemarca Sursa foto: captură YouTube/ Poliția Română
10 sept.
Un român a fost ucis, legat de o baterie și aruncat într-un râu, în Danemarca. Suspecții au fost arestați în patru județe din țară
Secretarul general al PSD, Claudiu Manda, dă mâna cu președintele Nicușor Dan pe 18 mai 2026, la Cotroceni, înaintea consultărilor pentru noul premier. Președintele PSD, Sorin Grindeanu, privește. Foto: Profimedia
10 sept.
„Toate partidele fac acest gen de propagandă!”. Claudiu Manda susține că PSD-ului nu-i e frică de anticipate, dar „România va plăti nişte costuri, ca ţară”
Dronă pe cer. Imagine cu caracter ilustrativ Sursa foto: Profimedia
10 sept.
Mesaj RO-Alert în județul Tulcea, din cauza riscului căderii unor obiecte din spaţiul aerian. Au fost ridicate 2 avioane F-18 și un elicopter
Educație juridică în școli
10 sept.
PISA provoacă noi răgete de plăcere și disperare
Arhiva foto
9 sept.
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate