Proiectul intitulat O insulă de istorie și de artă pe cheiul Dâmboviței are ca scop central dezvoltarea componentei de educație culturală pentru copii, dar și pentru adulți, care să contribuie la creșterea calității cererii în domeniul culturii și stimularea implicării lor în proiectele artistice la nivelul orașului București. Demersul vine în întâmpinarea cetățenilor orașului, pe fondul contextului pandemic, urmărind să readucă în prim-plan importanța interacțiunii comunitare și a activităților sociale.

Prima activitate a proiectului, intitulată TurLaPas, constă în două tururi ghidate care vor fi organizate în data de 18 septembrie, respectiv 25 septembrie, și vor parcurge 12 locații din zona centrală a Bucureștiului, povestite în cuvintele arhitectului Cristian Brăcăcescu și împărtășite de Ana Rubeli, fondatoarea Asociației culturale Aici a stat. Tururile vor fi urmate de un concurs online de fotografie, premiat cu o lucrare din patrimoniul Elite Art Gallery.

A doua activitate constă în organizarea a două ateliere de creație pentru copii cu vârste cuprinse între 8 și12 ani, intitulate București: Ilustrații și Povești și vor fi desfășurate la Elite Art Gallery, în data de 24 septembrie, respectiv 2 octombrie. Atelierele vor fi susținute de către artista Nadejda Lungu, iar arta va fi punctul de plecare către înțelegerea și explorarea celor 12 obiective istorice, un proces de omogenizare a experimentului cu materialele și tehnicile cromatice, liniare și compoziționale, cât și dezvoltarea aptitudinilor creative și familiarizarea cu noțiunile de proporție, perspectivă, culoare. 

REPORTAJ. Medic de familie la 65 de ani, cu cel mai în vârstă pacient, 94 de ani. În Tulcea, o treime dintre posturile din cabinete sunt ocupate de pensionari
Recomandări
REPORTAJ. Medic de familie la 65 de ani, cu cel mai în vârstă pacient, 94 de ani. În Tulcea, o treime dintre posturile din cabinete sunt ocupate de pensionari

Accesul este gratuit pentru participarea la activitățile din cadrul proiectului O insulă de istorie și de artă pe cheiul Dâmboviței, iar înscrierile se pot realiza completând formularul online, valabil pe site-ul https://eliteart.org/o-insula-de-istorie-si-de-arta-pe-cheiul-dambovitei. Locurile vor fi distribuite în ordinea înscrierilor.

Elite Art Club UNESCO are ca scop promovarea principiilor fundamentale UNESCO prin organizarea unor proiecte culturale complexe, care răspund la exigențele societății civile naționale și contribuie la dezvoltarea României din punct de vedere cultural și educațional.

Proiect desfășurat în parteneriat cu Trinitas TV și UNTEATRU.

Urmărește-ne pe Google News
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Cum a depistat Ion Marin cancerul: „Lumea să știe, fiindcă nicio analiză nu arăta nimic în neregulă”
GSP.RO
Cum a depistat Ion Marin cancerul: „Lumea să știe, fiindcă nicio analiză nu arăta nimic în neregulă”
ȘOC! Nicoleta Luciu a primit INTERZIS din partea soțului! Anunțul uluitor: nu are voie să...
Playtech.ro
ȘOC! Nicoleta Luciu a primit INTERZIS din partea soțului! Anunțul uluitor: nu are voie să...
Povestea tragică a unuia dintre cei mai mari actori ai României! A murit pe scenă, chiar sub ochii soției. Ultimele lui cuvinte sunt tulburătoare
Viva.ro
Povestea tragică a unuia dintre cei mai mari actori ai României! A murit pe scenă, chiar sub ochii soției. Ultimele lui cuvinte sunt tulburătoare
"Şi-au dat nişte pumni. Şi femeile alea s-au luat la bătaie". Conflict violent, în faţa copiilor, între două familii la Târgul de Crăciun: a intervenit Jandarmeria
Observatornews.ro
"Şi-au dat nişte pumni. Şi femeile alea s-au luat la bătaie". Conflict violent, în faţa copiilor, între două familii la Târgul de Crăciun: a intervenit Jandarmeria
A fost mâncat de porcii din gospodărie. Sfârșit dramatic pentru un bărbat din Botoșani
Știrileprotv.ro
A fost mâncat de porcii din gospodărie. Sfârșit dramatic pentru un bărbat din Botoșani
De ce e bine să pui această legumă în mai multe locuri din bucătărie. Trucul te va scăpa de o mare problemă
FANATIK.RO
De ce e bine să pui această legumă în mai multe locuri din bucătărie. Trucul te va scăpa de o mare problemă
Scandal la Cupa Mondială! SUA au modificat steagul adversarei din grupă. Cum arată acum şi care e explicaţia din spatele controversei | FOTO
Orangesport.ro
Scandal la Cupa Mondială! SUA au modificat steagul adversarei din grupă. Cum arată acum şi care e explicaţia din spatele controversei | FOTO
Horoscop 28 noiembrie 2022. Leii ar fi bine să țină în trecut toate situațiile care au lăsat urme adânci asupra lor și să le dea uitării
HOROSCOP
Horoscop 28 noiembrie 2022. Leii ar fi bine să țină în trecut toate situațiile care au lăsat urme adânci asupra lor și să le dea uitării
AVON LIVE SHOPPING! Beneficiază de ultimele oferte de Black Friday
PUBLICITATE
AVON LIVE SHOPPING! Beneficiază de ultimele oferte de Black Friday