P&G în parteneriat cu dm România inaugurează o nouă Sală de Clasă ca Acasă în județul Timiș

Comentează
Arhiva foto

Pentru al cincilea an la rând, Procter & Gamble a continuat proiectul O sală de clasă ca acasă, transformând un nou spațiu într-o lume magică pentru elevii din clasa pregătitoare. Ediția 2022 a campaniei a beneficiat de parteneriatul cu dm România astfel încât, din septembrie, copiii care vor păși pentru prima dată pe treptele Școlii Gimnaziale Giera, din județul Timiș, se vor bucura de un univers al poveștilor și al învățării prin joc.

Cu implicarea arhitectului Miruna Pavoni, arhitect cu o vastă experiență în crearea și amenajarea spațiilor educaționale pentru copii, spațiul a fost complet renovat și redecorat – de la pardoseală și pereți până la mobilier și elemente decorative. Arhitectura și design-ul clasei transmit sentimentul unei pauze reale de la un mediu tipic școlar, oferindu-le astfel copiilor un spațiu în care să își poată contura viitorul.

Responsabilitatea socială în dm alocă un spațiu special dedicat celor mici, prin diferite acțiuni, multe din ele cu caracter recurent. Copiii reprezintă viitorul, însă educația e cea care asigură acest viitor, iar proiectul <<O sală de clasă ca acasă>> ne-a oferit posibilitatea de a da o mână de ajutor în comunitatea din Giera, județul Timiș, copiilor ce aveau nevoie de această sală și de dotările necesare desfășurării activității de învățare, atât de necesară pentru o bună dezvoltare a micuților și pentru întâmpinarea abandonului școlar”, a spus Daniela Jordanovski, Manager Marketing și Achiziții în cadrul dm România.

Brandurile noastre își continuă misiunea de a fi o Forță a Binelui și a Creșterii, cu atât mai mult într-o perioadă în care comunitățile au nevoie de o și mai mare implicare din partea noastră. Prin intermediul campaniei O Sală de Clasă ca Acasă elevii beneficiază de un proces de acomodare cât mai plăcut și ușor, într-un univers sigur, prietenos, colorat și încurajator, pentru a-i ajuta să meargă cu drag la școală încă din prima zi”, a spus George Carpov, Company Communications Director P&G.

Campania O Sală de Clasă ca Acasă a fost lansată în 2018. De atunci, cu fiecare sală de clasă renovată an de an, P&G a reușit cu succes să transforme fiecare spațiu într-o lume magică pentru copii, ajutându-i să se dezvolte și să își atingă potențialul maxim. Selectarea școlilor beneficiare este realizată cu ajutorul ONG-urilor active în zonele respective.

Despre Procter & Gamble

P&G deservește consumatori oferind unul dintre cele mai puternice portofolii ce include branduri de încredere, de calitate și superioare precum Always®, Ambi Pur®, Ariel®, Bounty®, Charmin®, Crest®, Dawn®, Downy®, Fairy®, Febreze®, Gain®, Gillette®, Head & Shoulders®, Lenor®, Olay®, Oral-B®, Pampers®, Pantene®, Herbal Essences®, SK-II®, Tide®, Vicks® și Whisper®. Comunitatea P&G desfășoară operațiuni în aproximativ 70 de țări din întreaga lume.

Despre dm Romania

Compania dm drogerie markt a fost înființată în 1973, iar de atunci s-a extins în 14 țări: Austria, România, Bosnia, Bulgaria, Croația, Cehia, Germania, Italia, Macedonia, Polonia, Serbia, Slovacia, Slovenia și Ungaria, cu aproximativ 3800 de magazine și 66.000 de angajați în Europa. În România, lanțul de magazine este prezent de mai mult de 14 ani, timp în care a evoluat constant, fiind în continuă expansiune, cu peste 1 000 de angajați și mai mult de 120 de magazine active.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Secretarul general al PSD, Claudiu Manda, dă mâna cu președintele Nicușor Dan pe 18 mai 2026, la Cotroceni, înaintea consultărilor pentru noul premier. Președintele PSD, Sorin Grindeanu, privește. Foto: Profimedia
17:22
„Toate partidele fac acest gen de propagandă!”. Claudiu Manda susține că PSD-ului nu-i e frică de anticipate, dar „România va plăti nişte costuri, ca ţară”
Dronă pe cer. Imagine cu caracter ilustrativ Sursa foto: Profimedia
16:32
Mesaj RO-Alert în județul Tulcea, din cauza riscului căderii unor obiecte din spaţiul aerian. Au fost ridicate 2 avioane F-18 și un elicopter
MONDEN
Karim Chaker la „Burlacii: Foc în Paradis” | Foto: PRO TV
18:12
Cine este Karim Chaker de la „Burlacii: Foc în Paradis”. A jucat baschet timp de 12 ani
Cristi Borcea si Valentina Pelinel
Exclusiv
17:55
Valentina Pelinel, dezvăluiri după 8 ani de mariaj cu Cristi Borcea: „Ne știm parolele, telefoanele noastre sunt la liber”
POLITIC
Arhiva foto
12:36
Călin Georgescu a reacționat după ce Administrația Prezidențială a anunțat că România nu trimite soldați în Ucraina: „Un pas sinucigaș spre angajarea într-un război care nu este al nostru”
AUR are în sondaje aproape cât PSD, PNL și USR la un loc: cum ar vota românii la alegerile parlamentare
11:59
AUR are în sondaje aproape cât PSD, PNL și USR la un loc. Cum arată intenția de vot la alegerile parlamentare, într-un sondaj INSCOP
Ultimele știri
Analiză
18:00
Eterni în funcții publice. Președinții și premierii pleacă, ei rămân pe poziții
18:54
Rusia este acuzată de trafic de ființe umane pentru a face rost de carne de tun pe frontul din Ucraina
18:50
Rezultatele Loto 6/49 din 10 septembrie 2026. Numerele câștigătoare extrase joi
18:12
Cine este Karim Chaker de la „Burlacii: Foc în Paradis”. A jucat baschet timp de 12 ani
TRENDING
13:57
Grindină uriașă de 10 cm, rafale de vânt de 120 de km și ploi abundente: se anunță furtuni extreme în Balcani
17:48
28 de TIR-uri ale unei firme românești, confiscate în Belgia. Șoferii dormeau de săptămâni întregi în cabine
16:02
Moscova acuză că prin Portul Giurgiulești sunt livrate arme Ucrainei: „Rusia este un risc pentru întreaga lume civilizată”
Bine pentru tine, cu Dr Erna Stoian - despre infertilitate la bărbați și femei
17:10
Când devine infertilitatea o problemă de cuplu. Avertismentul medicului ginecolog Erna Stoian despre amânarea unei sarcini și diagnosticul corect
Catalin Cirstoveanu, seful sectiei ATI despre primul RMN Neonatal la Spitalul Maria Curie
16:06
Primul RMN neonatal din România, aproape de funcționare: Examinările la Spitalul „Maria Curie” ar putea începe în octombrie
Bancnote și monede euro într-un borcan pe plajă, la apusul soarelui
14:59
Românii au cheltuit aproape 5 miliarde de euro pe vacanțe în străinătate, în timp ce stațiunile din țară rămân pustii: „Este o bătălie pierdută”
Munții Kackar din Turcia | Foto: Agenția pentru Promovarea și Dezvoltarea Turismului din Turcia (TGA)
14:55
Imagini spectaculoase din Munții Kackar. Ce se întâmplă în septembrie 2026 în Turcia
O japoneză a venit în vacanță în România doar cu un rucsac și a rămas 27 de ani. Acum vinde creații de mii de lei. Sursă foto: Ayako Funatsu / Facebook
14:40
O japoneză a venit în vacanță în România doar cu un rucsac și a rămas 27 de ani. Acum vinde creații de mii de lei: „România m-a învățat să fiu fericită”
Patru ardei grași roșii proaspeți și lucioși, ideali pentru gătit, așezați pe un tocător de lemn rustic
9 sept.
Gogoșarii: proprietăți, beneficii și diferențe față de ardeii roșii
Un bărbat verifică și alege vinete mari, lucioase și închise la culoare dintr-o ladă plină de legume proaspăt culese.
08:08
Cum alegi vinetele potrivite pentru congelare și zacuscă
 Morman de gogonele murate
9 sept.
De ce să înțepi gogonelele înainte să le pui la murat
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Imagine cu caracter ilustrativ: Monitorul de Galați
15:09
Faleza și strada Domnească se închid în Galați, vineri. 6 autobuze sunt deviate, care sunt rutele de la Potcoava de Aur
atentat 11 septembrie 2001 profimedia-1129202719
Analiză
13:00
Jamie Shea, fost înalt oficial NATO: „Răspunsul la atentatele din 11 septembrie a făcut din lume un loc mai puțin sigur și mai periculos decât impactul inițial al atacurilor”
București, România – 25 iunie 2024: Oamenii traversează strada în apropierea Palatului Victoria, care găzduiește sediul Guvernului României, în București.
11:36
De 1,4 ori mai multe morți decât nașteri în România, în iulie 2026
kronospan sebes
Exclusiv
11:30
Companiile Kronospan și Kronochem din Sebeș, trimise în judecată pentru poluarea mediului cu substanțe cancerigene
Educație juridică în școli
14:06
PISA provoacă noi răgete de plăcere și disperare
Arhiva foto
9 sept.
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate