Spitalul MaDonna Maria Craiova oferă gratuit al doilea an consecutiv consultații ginecologice și analize specifice, în luna femeii prin campania „Sunt femeie și am grijă de mine!”

Comentează

Ştiaţi că unele probleme de sănătate nu ne dau semne decât în momentul în care ajung într-un stadiu avansat? Este şi cazul afecţiunilor ginecologice, care trebuie depistate timpuriu, prin controale regulate la medicii specialişti. Doar că, din păcate, prea puţine femei fac acest lucru şi tot prea puţine conştientizează pericolul real la care se expun. Datele arată că una din zece românce nu a trecut pragul medicului ginecolog în ultimul deceniu.

Din grijă pentru sănătatea femeilor și a diagnosticărilor tot mai tardive, cauzate de neprezentarea la timp la medic, în luna dedicată femeilor, Spitalul MaDonna Maria, singurul spital privat de obstetrică-ginecologie din sud-vestul ţării, clasificat şi acreditat de Ministerul Sănătăţii şi de Autoritatea Naţională de Management al Calităţii în Sănătate cu cel mai ridicat grad de încredere din România, gradul II, oferă în dar pacientelor un... altfel de mărţişor! Este vorba despre o consultație ginecologică cu recoltare de analize specifice absolut gratuit, realizată de medicii MaDonna Maria, medici care fac performanţă în domeniul sanitar.

Arhiva foto

„SUNT FEMEIE ŞI AM GRIJĂ DE MINE”

Un control ginecologic de prevenţie salvează vieţi! Este ideea de la care a pornit campania „Sunt femeie şi am grijă de mine”, iniţiată de Spitalului MaDonna Maria din Craiova, în contextul în care chiar şi în 2023 mersul la ginecolog este văzut ca un tabu de foarte multe femei. Programul, deja la a doua ediție, care se desfăşoară în întreaga lună martie, are ca scop diagnosticarea precoce a infecţiilor vaginale, în vederea tratării lor la timp.

Alexandra Preda, manager al Spitalului MaDonna Maria: „Campania Sunt femeie şi am grijă de mine este una de educare, conştientizare şi diagnosticare. În acest sens, am decis alocarea unui medic specialist de obstetrică-ginecologie care se va ocupa îndeaproape de tot ce înseamnă problemele feminine. Campania se adresează tuturor femeilor, căci vrem să celebrăm femeia în toate formele ei şi la toate vârstele ei, fie că este vorba despre o soţie, despre o mamă sau despre o fiică! Este o campanie unică, pentru care am alocat nenumărate resurse ce țin atât de logistică, de personal medical dedicat, dar și de resurse financiare. Îmi doresc tare mult ca prin aceasta campanie să facem femeilor cel mai frumos cadou: să le reamintim de grija pentru sănătatea lor!”.

Tot ceea ce trebuie să facă doritoarele este să se programeze telefonic pentru această campanie şi să sosească la spitalul MaDonna Maria cu buletinul, în timpul programului de lucru din ambulatoriu, adică de luni până vineri.

Arhiva foto

Dr. Cristina David, medic specialist obstetrică-ginecologie: „Este important să venim la control regulat, nu doar când avem un dubiu în ceea ce priveşte sănătatea noastră ginecologică, pentru că pot exista modificări, pornind de la banala candida până la vaginitele bacteriene. De altfel, toate femeile care şi-au început viaţa sexuală ar trebui să îşi facă un consult ginecologic periodic, însoţit de analize specifice, pentru a putea trata, din timp, posibilele leziuni de la nivelul colului uterin și nu numai”.

Dr. Loredana Avram , medic primar obstetrică-ginecologie: „Fiecare femeie merită să-și amintească de propria persoană și să conștientizeze că un control de rutină salvează vieți. Medicul ginecolog îți poate deveni cel mai bun prieten, dacă îi dai ocazia să o facă! Îți va fi alături, îți va răspunde la toate întrebările și te va îndruma cu o conduită terapeutică adecvată astfel încât tu să fii fără griji”.

Specialiştii avertizează că şi problemele care iniţial nu par grave se pot croniciza şi pot duce la infertilitate sau chiar la cancer dacă nu primesc tratament adecvat la timp.

Alexandra Preda, manager al Spitalului MaDonna Maria: „Cele mai multe dintre noi uităm să ne prezentăm la un control de rutină şi avem tendinţa de a apărea la medic doar atunci când realmente există o problemă. Ne dorim să punem punct acestei concepţii. O femeie trebuie să se prezinte la ginecolog cel puțin o dată pe an, indiferent dacă acuză anumite simptomatologii sau nu”.

SUNTEM DIFERITE ŞI AVEM NEVOIE DE TRATAMENTE DIFERITE

Prin campania „Sunt femeie şi am grijă de mine”, Spitalul MaDonna Maria, care este, totodată, şi prima maternitate privată deschisă în Oltenia, vrea să demonteze mituri construite de-a lungul timpului în jurul a ceea ce înseamnă grija faţă de sănătatea femeii. Unul dintre ele este dat de automedicaţie, un obicei extrem de frecvent, care poate să ne provoace foarte mult rău, avertizează specialiştii!

Alexandra Preda, manager al Spitalului MaDonna Maria: „Ne este mai uşor să luăm tratamentul prescris prietenei noastre doar ca să nu ajungem la ginecolog? Sau ne este mai simplu să citim în mediile online despre anumite tratamente, din aceeaşi dorinţă de a evita consultaţia la specialist? Un tratament incomplet sau necondus corespunzător de către un medic specialist poate duce la recidive, poate afecta şi alte ţesuturi sau organe, poate intensifica o problemă aparent banală, poate duce inclusiv la diminuarea calității vieții. Fiecare femeie este unică şi merită, prin urmare, tratament personalizat!”.

INFORMAREA, PRIMUL PAS CĂTRE O VIAŢĂ SĂNĂTOASĂ

Principalul motiv pentru care unele femei evită controalele ginecologice este teama de durere, mai ales dacă nu au mai trecut niciodată pragul unui cabinet de acest tip. Este perfect normal, ne spun specialiştii MaDonna Maria, care ne liniştesc însă.

Dr. Leontina Surtea, medic primar obstetrică-ginecologie: „Experiența mi-a arătat importanța unui control ginecologic efectuat în timp util și nicio femeie nu trebuie să se pună pe ultimul plan. Toate doamnele merită cadou de mărțisor sănătatea lor!”.

Dr. Cristina David, medic specialist obstetrică-ginecologie: „Consultaţia ginecologică nu doare! Atunci când vii la medic, vii fie pentru preventie, fie pentru a trata o infecţie vaginală, care este doar o infecţie vaginală. Nu ţi se pune un diagnostic fără o consultatie în prealabil și o recoltare de analize specifice, nu ţi se întâmplă absolut nimic rău. Ulterior acestui moment, vom şti exact spre ce tratament să ne îndreptăm, alocat țintit problemei tale, dacă aceasta există”.

În plus, în cadrul unui control ginecologic, experţii vă vor furniza toate informaţiile confidenţiale pe care nu le veţi putea găsi niciodată pe internet. Orice schimbare cu privire la corp, menstruaţie, sexualitate şi sarcină îşi găsesc răspunsul în cabinetul medicului ginecolog, singurul care poate confirma sau infirma prezenţa unei probleme reale.

Dr. Cristina David, medic specialist obstetrică-ginecologie: „Ştiaţi că peste 78% dintre femei vor avea o floră vaginală dezechilibrată, măcar o dată de-a lungul vieţii? Sau că până la vârsta de 25 de ani, 1 din 3 femei va avea diagnosticată o infecţie la nivelul tractului urinar? Suntem diferite, însă deseori ne putem confrunta cu acelaşi probleme”.

Dr. Oleg Gherghisan, medic primar obstetrică-ginecologie: „Fiecare femeie este diferită și se confruntă cu situații particulare. Numai un medic ginecolog poate să pună un diagnostic adecvat și să prescrie un tratament, în niciun caz nu ne putem baza pe informațiile contradictorii și greu de interpretat ce invadează internetul. În medicul ginecolog trebuie să ai încredere, iar consultația ginecologică trebuie tratată ca parte integrată a vieții fiecăreia dintre dv.!”.

AM GRIJĂ DE MINE, MEREU, AN DE AN !

Alexandra Preda, manager al spitalului MaDonna Maria: ”Am decis să continuăm campania «Sunt femeie și am grijă de mine!» după statistica îngrijorătoare obținută în anul 2022, anul în care am și inițiat această campanie. Din aproximativ 200 de paciente ce au beneficiat de consultații ginecologice gratuite și recoltare de analize specifice prin intermediul acestei campanii unice, peste 80% dintre ele au fost diagnosticate cu o infecție vaginală fie latentă, fie cu simptomatologie zgomotoasă. Am avut ocazia să întâlnim diferite tipologii de femei, femei de toate vârstele, unele care se prezentau an de an la consultații de rutină, dar și femei care nu au mai trecut pragul medicului ginecolog de peste 15 ani. De cele mai multe ori, după ce aduc pe lume un copil, automat priorităţile se schimbă pentru femei, care uită de propria lor persoană. Totuși, este bine să ne amintim mereu că dacă o mamă este sănătoasă, atunci ea va aduce bucurie şi fericire tuturor celor din jur, inclusiv copilului ei”.

Experţii de la MaDonna Maria promovează grija faţă de sănătate, indiferent de vârstă şi de moment. La controlul ginecologic puteţi merge oricând, dar mai ales în cazurile în care apar modificări precum jenă, usturimi, dureri, sângerări anormale sau dereglări ale ciclului menstrual.

SPITALUL MADONNA MARIA, O POVESTE DE SUCCES

Astăzi un brand de succes în lumea medicală, Spitalul MaDonna Maria Craiova şi-a început povestea în urmă cu mai bine de un deceniu, din dorinţa de a revitaliza sistemul medical românesc şi, totodată, din dorinţa de a demonstra că se poate face management de performanţă şi în ţara noastră.

Nu este pentru prima dată când MaDonna Maria se implică în campanii dedicate sănătăţii feminine. În 2014, spitalul de obstetrică-ginecologie a fost partener într-un alt proiect, desfăşurat la nivel naţional, sub coordonarea Societăţii Române de Ulstrasonografie în Obstetrică şi Ginecologie. Atunci MaDonna Maria a devenit un pionier în ceea ce priveşte campaniile de conştientizare, educare şi diagnosticare la timp a infecţiilor vaginale.

Managerul spitalului, Alexandra Preda, s-a implicat încă de la început sută la sută pentru ca interesul pacientelor să primeze: femeile care le calcă pragul să se simtă în siguranţă, să fie bine îngrijite, să primească tratamentele adecvate şi să poată trăi miracolul aducerii pe lume a unui copil în condiţii de top.

MaDonna Maria a reuşit să marcheze mai multe premiere medicale pe care le-a implementat cu succes. Dintre acestea amintim :

  • deţinerea mai multor ecografe cu tehnologie 5D, tehnologia care este lider mondial în diagnosticarea obstetricală și ginecologică, unice în partea de sud-vest a țării.
  • contracte cu laboratoare renumite din Statele Unite ale Americii
  • implementarea unei anestezii superioare numită Terapia Durerii
  • promovarea nașterilor naturale cu inhalare de gaz medical anestezic
  • acreditarea cu cel mai mare grad de încredere obținut în România de către Autoritatea Națională de Management al Calității în Sănătate
  • acreditarea Compartimentelor de Anestezie și Terapie Intensivă atât pentru adulți, cât și pentru nou-născuți existente în spital. 
  • Cel mai performant incubator la nivel mondial, o inovație care imită în proporție de peste 97% uterul matern și multe altele

Ultima reușită a venit în anul 2021, prin includerea în structura avizată de Ministerul Sănătății a unei unităţi de transfuzie sangvină proprie, Spitalul MaDonna Maria devenind astfel primul și singurul spital privat din sud-vestul țării care poate furniza acest serviciu de trasnfuzie sangvină pacienților săi.

Programările pentru campania „Sunt femeie şi am grijă de mine” se pot face la numerele de telefon: 0351.442.574 şi 0734.419.989. Spitalul MaDonna Maria vă aşteaptă pe strada Constantin Brâncuşi, la numărul 8, în municipiul Craiova. Pentru detalii suplimentare, aveţi la dispoziţie site-ul oficial al spitalului: https://www.maternitateamadonna.ro/, dar şi pagina de Facebook: https://ro-ro.facebook.com/maternitateamadonnamaria.craiova/

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Procurorul european Cătălin Borcoman
Exclusiv
12:44
Parchetul European investighează, inclusiv în România, achiziții militare realizate din bani europeni
sedinta consiliu saliste copy
12:30
Consiliul local din Săliște, Sibiu, a zis „nu” proiectului minier de 400 de milioane de euro privind exploatarea de magneziu. La Rășinari se face referendum împotriva carierei
MONDEN
Laurențiu Reghempf la revenirea în România | Foto: Profimedia Images
12:16
Cât costă ceasul purtat de Laurențiu Reghecampf la întoarcerea în România: „Știu ce urmează”
Valentina Pelinel si Cristi Borcea
12:08
Imagini nemaivăzute de la nunta Valentinei Pelinel cu Cristi Borcea. Vedeta a făcut totul public după 8 ani de căsnicie. „Cu inimile pline”
POLITIC
Siegfried Mureșan, depunere program de guvernare și listă de miniștri la Parlamentul României - 26 septembrie 2026
11:47
Ultimul mesaj transmis de Siegfried Mureșan înainte de votul pentru gruvernul său, din Parlament
Kelemen Hunor, a declarat miercuri, cu câteva ore înainte de votul din Parlament pentru învestirea Guvernului Siegfried Mureşan, că, potrivit declaraţiilor liderilor politici, nu există suficiente voturi pentru a valida noul Executiv
11:33
Kelemen Hunor, sceptic înaintea votului de învestire a Guvernului Mureșan: „Nu există 233 de voturi în Parlament”
Ultimele știri
LiveText
13:50
LIVE TEXT Începe votul decisiv pentru Guvernul Mureșan. Sorin Grindeanu a luat cuvântul în plen
13:46
Românii dau de 13 ori mai mulți bani pe țigări și alcool decât pe educație. Cât cheltuie lunar pe vicii
13:33
Panouri fotovoltaice pe bloc sau pe balcon: câți bani costă, câtă energie obții și în cât timp se amortizează investiția
13:30
Asia Express, 30 septembrie 2026. Începe lupta între concurenți pentru imunitatea mică
TRENDING
ExclusivInterviu
07:00
Procurorul european Cătălin Borcoman dezvăluie că în România fraude de 6 miliarde de euro cu fonduri europene sunt investigate de Parchetul European
Analiză
29 sept.
România, țara săracă cu cea mai fericită viață din Uniunea Europeană: creșteri record de venituri în decurs de 15 ani
09:40
Anca Țurcașiu își schimbă viața și părăsește Capitala. Ce casă și-a cumpărat artista împreună cu Călin, iubitul ei
12:00
Acoperământul Maicii Domnului - 1 octombrie. Ce tradiții se respectă de Pocroave și ce semnficație are această sărbătoare
o persoană care folosește un laptop pentru a efectua o rezervare online, ținând un card de credit într-o mână și tastând cu cealaltă
12:29
Tehnica ingenioasă prin care escrocii îți pot fura banii din cont când ești în vacanță. La ce trebuie să fii atent când scanezi un cod QR
Parcul Național Timanfaya, Spania –  Un bucătar pregătește pui la grătar pe căldura vulcanică în restaurantul El Diablo
10:34
Restaurantul unic în lume unde mâncarea este gătită cu căldura emanată de un vulcan activ: „O experiență de neuitat”
Pilot de avion în cabina aeronavei
08:29
Cât de obosiți sunt, de fapt, piloții din avioanele cu care zburăm. Regulile stricte din Europa și avertismentul experților privind orele de muncă
O persoană care a activat modul avion pe telefon
00:14
De ce este important să activezi modul avion în timpul zborului. Riscul real nu este pentru avion, ci pentru abonamentul tău
Ce se întâmplă dacă mănânci banane zilnic efectul asupra intestinelor și digestiei. Sursă foto: Getty Images.
29 sept.
Ce se întâmplă cu intestinele tale când mănânci banane în fiecare zi? Acestea sunt efectele
Sâmbăta Morților- Moșii de toamnă 2026
27 sept.
Moșii de toamnă 2026: data exactă a Sâmbetei Morților și ce se face în această zi
Interiorul Bisericii Ortodoxe Zlătari, situată pe Calea Victoriei, unde se află racla cu moaștele Sfântului  Mucenic Ciprian.
2 oct. 2024
Sfântul Ciprian, sărbătorit pe 2 octombrie:tradiții și obiceiuri. Ce să faci neapărat în această zi
Lingură de lemn pe oală
26 sept.
De ce să pui o lingură de lemn peste oală
Conservă de ton
26 sept.
Cum citești eticheta la conserva de ton: ce înseamnă zona FAO și tipurile de ton
DNA - TIMIS - SUSPECTI FURT MOTORINA ID11537-INQUAM-PHOTOS-CORNEL-PUTAN copy
Analiză
10:05
Dosarul „Motorina” de la Timișoara, după o anchetă DIICOT: 91 de persoane declarate nevinovate fiindcă „fapta nu există”. „Este inexplicabil de ce nu s-a efectuat un flagrant”
Un avion de luptă F/A-18 Hornet surprins în zbor în timp ce efectuează o manevră de urcare pe un cer înnorat.
08:22
Alertă în cursul nopții la granița României: două avioane F-18 spaniole ridicate de la sol după detectarea unei ținte aeriene
Barajul Paltinu este situat în Județul Prahova, pe valea râului Doftana, în aval de confluența acesteia cu valea Păltinoasa, în cheile numite "La Tocile". Foto: Facebook / Romania - Carpathian Garden
06:22
Barajul Paltinu funcționează pe o soluție de avarie, fără nicio golire de fund. Anunțul Apelor Române
O mașină de poliție parcată noaptea pe stradă
05:40
Un român a murit în timp ce pleca de la o nuntă, în Italia. Ce au făcut prietenii victimei
Poluare Bucureşti
29 sept.
Gargara și impostura nu rezolvă problema poluării aerului din București!
Benjamin Netanyahu Foto: Imago
29 sept.
Doar sângele masacrului din 7 octombrie 2023 l-ar putea mătura pe Netanyahu de la putere
Blocuri în construcție, fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Shutterstock
28 sept.
În loc să urlăm APOCALIPSA, nu luăm și noi banii ăia de unde sunt? Din închirieri, de exemplu?
Sinteza Zilei, Antena 3 CNN. Sursa foto: captură Youtube / Antena 3 CNN
Analiză
25 sept.
Monologuri în loc de dezbateri: cum arată talk-show-urile televiziunilor de știri