Articolul din Legea Educației care permite închiderea site-urilor care vând lucrări științifice nu este aplicat de șase luni. Cum explică autoritățile

 12 comentarii
Arhiva foto

Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM) ar trebui să închidă platformele care vând lucrări științifice și proiecte academice potrivit legii, scrie publicația Școala 9. Instituția susține că nu poate să facă asta fiindcă nu are cine să constate fapta contravențională, deci nici cine să dea amenzile. Ce răspuns au dat Ministerul Educației și Ministerul Afacerilor Interne, implicate și ele în acest proces de limitare a fraudei academice?

ANCOM a aflat de la reporterul Școala 9 că, potrivit proiectului de Lege a Educației, promulgat între timp, este responsabilă de închiderea site-urilor care vând proiecte academice pe internet. Cu toate acestea, niciun site nu a fost închis nici jumătate de an mai târziu.

„Ministerul Educației nu poate controla ce se întâmplă în online”

Autoritatea spune că nu poate face nimic, din cauza unui vid legislativ: „ANCOM nu este autoritatea competentă să constate și să sancționeze fapta contravențională”.

Contactat de publicație, secretarul de stat pentru învățământul superior Gigel Paraschiv a oferit un singur răspuns: „Ministerul Educației nu poate controla ce se întâmplă în online”. Apoi, secretarul nu a mai răspuns reporterului.

Practic, cei care ar trebui să pună în aplicare legea spun că aceasta este incompletă, iar cei care au făcut-o susțin că nu sunt responsabili de faptele contravenționale care se întâmplă.

Care ar trebui să fie drumul închiderii site-urilor care vând proiecte academice

La acest moment, articolul din lege sună astfel: „Se autorizează Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații să identifice și să oprească imediat funcționarea site-urilor care promovează oferte de vânzare sau punerea la dispoziția persoanelor fizice, contra cost, a materialelor prevăzute la alin. (3)”.

În prezent, un amendament se află la Senat prin care ANCOM cere să fie adăugat un articol care spune: „Constatarea contravenției și aplicarea amenzilor contravenționale prevăzute la alin. (5) se fac de către ofițerii sau agenții de poliție din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, care au competențe în domeniu, la solicitarea motivată a instituției de învățământ superior”.

Drumul închiderii site-urilor care vând lucrări științifice ar trebui să fie următorul:

  • o universitate trimite solicitare către Poliție, în care reclamă un site;
  • polițiștii constată fapta ilegală și dau amenzile;
  • dacă aceia care dețin site-ul nu îl închid, ANCOM o poate face la solicitarea MAI.

Cei care au făcut reclamații au primit răspuns că nu se poate face nimic

De la promulgarea Legii Educației, ANCOM a primit trei cereri de la persoanele fizice pentru închiderea a astfel de site-uri.

Instituția nu le-a redirecționat către alte instituții care ar putea să facă ceva, ci, potrivit ANCOM, „a răspuns în termenul legal persoanelor fizice care au formulat aceste solicitări, aducându-le la cunoștință aspectele prezentate și în răspunsul transmis către dvs.”, se arată în răspunsul pentru Școala 9. Mai precis, Autoritatea le-a răspuns că nu este în măsură să le rezolve solicitările.

Nici Ministerul Afacerilor Interne nu s-a arătat mai cooperant. Întrebat de publicație câte reclamații de fraudă academică a primit, a răspuns că nu are aceste date prelucrate și, potrivit legii, nu are obligația de a le prelucra.

Școala 9 mai scrie că în ultimele cinci luni au crescut cu mai mult de 500.000 rezultatele de pe Google furnizate când cauți „licențe la comandă”, ajungând la aproape două milioane. Astfel, fără ca nicio instituție să-i verifice și sancționeze, afacerile merg în continuare, deși legea spune că amenzile pentru aceste fapte sunt cuprinse între 100.000 și 200.000 de lei.

Întregul articol poate fi citit aici.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (12)
  • Avatar comentarii

    hurricane 21.12.2023, 15:18

    sa le inchida dar o sa apara iar sub alte denumiri

  • Avatar comentarii

    mariussorin75 21.12.2023, 15:19

    amanarea asta nu e intamplatoare, in tot timpul asta bussinesul merge, banii vin...

  • Avatar comentarii

    Frumosul1 21.12.2023, 15:25

    Ar trebui închise aceste firme definitiv

  • Avatar comentarii

    1Gin 21.12.2023, 15:57

    Probabil că mulți dintre cei din ministerul educației și prietenii lor vând proiecte academice viitorilor angajați mac donald's.

  • Avatar comentarii

    nicoleta1 21.12.2023, 17:38

    Cineva a avut un interes de nu a inchis acest site

ALTE ȘTIRI
Augustin Zegrean
15:44
„Nu avea ce să caute acolo”. Augustin Zegrean, fost președinte CCR, reacționează dur în cazul zborului privat în Mykonos al judecătorului Cristian Deliorga
Jurnalista Sorina Matei, propusă de AUR, preia șefia TVR. Sursă foto: Facebook /Sorina Matei.
15:41
Sorina Matei, propusă de AUR, a fost votată șefă interimară la TVR. Răzvan Dincă preia conducerea SRR
MONDEN
Theo Rose
15:40
Theo Rose, mărturisire neașteptată. Ce i-a rănit mândria: „Mi-a spus că nu prea am vocabular ”
Alexia Eram
15:02
Cum a apărut Alexia Eram pe covorul roșu la Festivalul de Film de la Veneția. Fiica Andreei Esca, ținută de mii de euro
POLITIC
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
ExclusivInterviu
7 sept.
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
Cristian Deliorga este unul dintre cei patru judecători ai CCR puși de PSD
7 sept.
Judecător CCR, politicieni și afaceriști cu probleme penale, zbor de lux la Mykonos: cine sunt cei 13 care au zburat cu avionul privat Embraer Legacy 600
Ultimele știri
16:19
Trei falși electricieni români au jucat teatru și au furat ceasuri și bijuterii din casele din Zurich
16:18
Unul dintre cele mai bune cluburi de noapte din Europa este la un zbor de mai puțin de o oră distanță față de România. Cum arată clasamentul complet
16:17
Ce face mașina de amenzi cu care Primăria Oradea taxează șoferii „la foc automat”
16:12
De ce nu se tratează Alina Pușcău de cancer în România. „Sunt revoltată. Nu vorbești așa cu oamenii, nu?”
TRENDING
Exclusiv
13:00
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
Exclusiv
10:00
Acuzații de hărțuire la Școala de Agenți de Poliție Câmpina. O elevă și-a reclamat profesorul de drept penal: „M-a luat pe după spate și m-a pupat pe obraz”. Conducerea instituției confirmă cazul
Exclusiv
07:00
Trenurile Coradia Stream cumpărate de CFR de la Alstom cu două miliarde de lei circulă fără asigurare pe șinele din România. Epopeea unui contract de modernizare cu iz de dosar penal
7 sept.
Mesaje de Sfânta Maria 2026. Urări și felicitări de Sf. Maria inspirate pentru sărbătoriți
patru fete tinere imbracate in costume de baie colorate, pe plaja, vazute de la spate, iesind din mare
15:17
Agențiile de turism deja lansează oferte pentru vara anului 2027. Printre cele mai populare destinații: Albania, Grecia și Spania
Un bărbat cu rucsac în spate, văzut din spate pe peronul unei stații de metrou, în timp ce prin fața lui trece un tren în viteză.
15:08
Românii fac naveta 53 de minute, dar cine sunt „super navetiștii Europei”
Saci cu cartofi şi ceapă într-o piaţă
15:07
Pregătirea cămării pentru iarnă: 5 pași pentru a păstra legumele proaspete mai mult timp
Două perechi de chiloți, una descompusa și murdară și una intacta, albă, așezate pe iarba verde, o lopată între ele
14:16
1.000 de oameni au îngropat peste 2.000 de perechi de chiloți în pământ. Ce au descoperit după două luni
Miss Vienna 2024, Lucia Sisic, la evenimentul Miss și Mister Vienna, în rochie strălucitoare argintie, cu coroană pe cap, multă lume se vede în spate
12:58
Miss Austria 2024 a murit la doar 22 de ani. Lucia Sisic suferise 7 operații pe cord de-a lungul vieții
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Cristian Deliorga
15:06
Judecătorul Deliorga, în completul CCR care i-a permis lui Daraban un nou mandat. Apoi, zbor privat plătit de CCIR
Fotografie cu caracter ilustrativ
14:33
Rusia și-a trimis sabotorii în România. Cum a dejucat SRI o acțiune care viza baze militare folosite de aliații NATO
Lumea folosește AI pentru a finaliza direct o achiziție. Foto: magnific.com
Analiză
14:30
Inteligența artificială le spune adolescenților români ce să cumpere. Cifrele din cel mai nou raport sunt alarmante
Maica Domnului
14:09
Cum arăta Sfânta Maria, Maica Domnului
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
11:01
România perplexă
Bancnote euro
10:30
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
07:07
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!