Cum ar putea arăta Bacul la religie. „Nu o evaluare a credinţei. Poți să termini și Teologia cu 10 fiind ateu”

Laura Stifter are 31 de ani şi este profesoară de religie şi ştiinţe socio-umane la Liceul Teoretic A.I. Cuza din Capitală. La finalul săptămânii şi în vacanţele de vară, organizează ateliere despre religie şi filosofie.

În cancelarie, Laura Stifer e diferită nu doar pentru că e singura profesoară nevăzătoare. E unul dintre profesorii care vin la şcoală având crezul că libertatea de exprimare şi gândirea liberă şi critică reprezintă premise ale unui învăţământ de calitate. Când nu lucrează cu copiii, se implică şi în politică.

Profesoara Laura Stifter ne-a explicat ce înseamnă astăzi să faci religie la școală, ce se învață și care este viziunea sa despre predarea materiei, dar și ce ar însemna introducerea disciplinei la Bac. 

Extragem pe scurt din declarațiile acesteia:

• „Religia creştină este o religie a libertăţii şi a căutărilor. În Biblie, avem numeroase îndemnuri la a căuta şi la a cerceta – ideea crede şi nu cerceta nu se regăseşte nicăieri în textul biblic şi nici în alte texte fundamentale ale credinţei creştine”.
• „Eu aș merge pe o variantă de predare pluriperspectivistă, nonconfesională, dar sigur cu accent puternic pus pe credința creştină. Aşa cum şi în studiul filosofiei, de exemplu, punem mult accentul pe spaţiul european, pentru că noi suntem europeni. Aş susţine însă ideea de a discuta mai mult în programa şcolară inclusiv despre celelalte religii şi filosofii religioase”.
• „…profesori de religie care, după tragedia de la Colectiv, le-au spus elevilor că incendiul respectiv a fost o pedeapsă de la Dumnezeu – în mod clar o idee revoltătoare, care nu are nimic în comun cu învăţătura Bisericii Ortodoxe. În astfel de situaţii, parcă aş înclina şi eu să cred că ar fi mai bine să fie controlaţi. Dar, în afară de astfel de cazuri extreme, aşa merge pe ideea de libertate a profesorului.”
• „La Bac poate fi făcută o evaluare obiectivă. Adică nu o evaluare a credinţei, ci evaluarea unei lucrări de examen în conformitate cu teologia creştină. (…) De exemplu, poţi să mergi la Teologie fiind ateu şi să termini facultatea cu nota 10. Pentru că nu îţi este evaluată credinţa, ci gradul de cunoştinţe şi competenţe în domeniul respectiv”.
• „Mai ales în domeniile umaniste există un spaţiu mult mai mare de divagări personale decât în domeniile tehnice. Poţi să spui că vaccinul are cipuri, că Dumnezeu te va pedepsi dacă te vaccinezi şi aşa mai departe. Când, de fapt, tocmai teologia autentică încurajează complementaritatea dialogului dintre credinţă şi ştiinţă”.

Recomandări

EXCLUSIV. PNRR-ul avansează în ritm de melc. Zeci de restanțe ale Guvernului Ciolacu. România riscă să piardă miliarde de euro

Despre religie în învăţământul preuniversitar

– Din dezbaterea publică s-a desprins, printre altele, ideea că religia, aşa cum arată acum la şcoală, e o formă de catehizare. Dacă analizaţi conţinutul materiei, cât de mult credeţi că materia religie e gândită în forma descrisă de dumneavoastră mai devreme?
– Este o întreagă dezbatere foarte interesantă pro și contra învățământului religios confesional. Pentru că există două paradigme diferite de predare a religiei: cea confesională, pe care o găsim în multe state europene şi pe care o avem şi noi, în România, şi cea nonconfesională, în care elevilor li se prezintă religia comparativ, în felul acesta fiindu-le încurajată libertatea de a alege.

Trebuie spus că şi în programa de religie confesională actuală există anumite conţinuturi despre alte religii, în special în anii de liceu: în fiecare clasă, câte 2-3, poate 4 lecţii despre mari religii. Dar cam atât.

Eu aș merge pe o variantă de predare pluriperspectivistă, nonconfesională, dar sigur cu accent puternic pus pe credința creştină. Aşa cum şi în studiul filosofiei, de exemplu, punem mult accentul pe spaţiul european, pentru că noi suntem europeni. La istorie, la fel, studiem mult istoria românilor. E normal să cunoaştem foarte bine tradiţia spirituală din zona noastră. Aş susţine însă ideea de a discuta mai mult în programa şcolară inclusiv despre celelalte religii şi filosofii religioase.

Recomandări

România, între țările care vor pierde zile de vreme confortabilă în următorii ani. Balcanii, zona cea mai afectată din Europa de schimbările climatice

„Există şi conţinuturi despre alte religii, abordate dintr-o perspectivă ortodoxă”

– În ce măsură credeţi că este învăţământul confesional compatibil cu şcoala laică?
– Pentru elevii care doresc, care sunt credincioși sau care sunt în căutarea unei credințe, poate fi util învățământul confesional în școală. Mi-aduc aminte perspectiva mea din anii de școală, de când eram eu însămi elevă și mă duceam cu mare bucurie la ore de religie, la olimpiade, mă pregăteam pentru a urma Facultatea de Teologie. Pentru această categorie de elevi, este foarte bine să se organizeze în școală, unde infrastructura instituțională permite, o mult mai bună organizare a educației decât în spații precum lăcaşurile de cult. Iar ceilalţi să aibă libertatea de a nu participa. În mare parte, asta se întâmplă deja.

– Dar cum ar trebui să arate disciplina educaţie religioasă ca toți elevii să participe?
– Aici este un avantaj al învăţământului nonconfesional, pentru că ar putea participa toți elevii fără niciun fel de probleme de conștiință. Mai sunt cazuri în care nu ştii dacă elevul sau părintele alege să participe la ora de religie şi atunci avem o tensiune, un conflict între opțiunea elevului și cea a părinților. 

Recomandări

Ionela Maria Ciolan, cercetătoare în politica de securitate a UE: „Europa nu mai este sigură. Trebuie să ne pregătim pentru o eră de competiție geopolitică acerbă”

Dacă am avea o formă de predare comparativă a religiilor, toți elevii ar putea participa fără astfel de probleme sau discuții. 

Mai avem o dilemă interesant de dezbătut în legătură cu învăţământul confesional versus învăţământul nonconfesional: statutul profesorului de religie. În învăţământul confesional, profesorul de religie are o dublă subordonare – el este angajat de Ministerul Educaţiei, ca orice alt profesor, dar, totodată, depinde profesional de cultul religios din care face parte. Dacă un anumit cult religios, Biserica Ortodoxă Română în cazul nostru, îţi retrage dreptul de liberă practică – aşa-numita binecuvântare – nu mai poţi preda religie. Pe când, dacă învăţământul ar fi nonconfesional, profesorul de religie ar avea autonomie profesională ca orice alt cadru didactic. Ar depinde doar de cerinţele instituționale ale şcolii, ale învăţământului, în general, şi atât.

– Ăsta e un argument în favoarea învăţământului nonconfesional…
– Din punctul meu de vedere, da. Dar un adept al învăţământului confesional ar putea spune că e mai bine ca profesorii să fie protejaţi, controlaţi de o instituţie religioasă. Oricând putem găsi argumente pro şi contra. 

Eu consider că ar fi mai bine să avem un grad mai mare de autonomie tocmai pentru că, precum orice alt cadru didactic, şi profesorul de religie trece printr-o mulţime de evaluări: a absolvit o facultate, merge la titularizare, are inspecţii şi aşa mai departe. Şi atunci nu ştiu dacă mai e nevoie de încă o instituţie să-i verifice activitatea.

Despre religie la Bac

– Un argument împotriva introducerii religiei ca materie pentru Bac este greutatea, dacă nu imposibilitatea evaluării: ar fi evaluată şi notată credinţa, dogma, deci evaluatorul va fi subiectiv.
– În privinţa religiei la Bac, în primul rând este foarte important să reţinem faptul că, indiferent de forma în care s-ar introduce, adică indiferent dacă ar fi confesională sau nonconfesională, examenul ar fi opţiunea elevului. Nu putem spune că ar fi o constrângere sau că elevului i se îngrădeşte libertatea. 

În privinţa evaluării, chiar şi în cazul variantei confesionale – deşi eu aş merge pe varianta pluriperspectivistă – poate fi făcută o evaluare obiectivă. Adică nu o evaluare a credinţei, ci evaluarea unei lucrări de examen în conformitate cu teologia creştină. Dacă îi este adresată elevului o întrebare precum „Când a fost formulat Crezul?”, el trebuie să spună: la primele două sinoade ecumenice: în anul 320, la Niceea, şi în 381, la Constantinopol. 

E o informaţie cât se poate de obiectivă. Astfel, poţi să identifici conţinuturi strict teologice, aparţinând unei anumite confesiuni, dar pe care totodată să le poţi evalua obiectiv. Aşa cum se întâmplă, de altfel, la examenul de titularizare pentru profesorii de religie. Aşa cum se întâmplă în Facultăţile de Teologie. Sunt, de multe ori, informaţii foarte tehnice. 

De exemplu, poţi să mergi la Teologie fiind ateu şi să termini facultatea cu nota 10. Pentru că nu îţi este evaluată credinţa, ci gradul de cunoştinţe şi competenţe în domeniul respectiv.

Despre experienţa de profesor de religie

– Care a fost cea mai mare provocare a dvs. ca profesor de religie?
– Cred că a fost să-i conving pe elevi că religia nu este o materie care te închistează, o materie limitativă, în care eşti obligat să reciţi versete despre cum vor muri toţi ateii în iad. Dimpotrivă, religia este o materie care deschide orizontul spiritual şi intelectual, care te ajută enorm tocmai în demersul de căutare a propriei identităţi culturale, morale, spirituale. Și a fost o mare provocare pentru că, din păcate, unii dintre elevi au avut experienţe nu tocmai plăcute la orele de religie. Li s-au spus lucruri care i-au speriat, i-au îndepărtat de ora de religie şi, uneori, chiar de credinţă sau de preocupările din domeniul religios. 

Am acum în minte o elevă care era în clasa a XI-a – acum e studentă la Filosofie – şi a spus că s-a retras de la religie în gimnaziu după ce un profesor i-a vorbit despre un accident aviatic care tocmai avusese loc, explicând că toţi cei care se aflau în avion erau atei şi acesta e motivul pentru care avionul s-a prăbuşit. Sigur că fetiţa de atunci s-a speriat şi a spus că ea nu mai vrea să participe la ora de religie. 

În clasa a XI-a, când am început să lucrăm împreună, s-a reînscris. După atâţia ani… Şi asta a fost o mare bucurie pentru mine. De asemenea o altă provocare – mai mică, dar deloc de neglijat – este cea legată de orar. Profesorii care fac orarul pun, de multe ori, ora religie ori prima, ori ultima, pentru ca aceia care nu sunt înscrişi să poată rămâne acasă. Or, asta e o problemă, pentru că, pe de o parte, elevii indecişi s-ar putea retrage tocmai pentru a merge mai târziu la școală în ziua respectivă, iar cei înscrişi tind să chiulească. Aşadar, este o provocare să-i aduci la oră. Cred, totuşi, că i-am făcut faţă. Îmi aduc aminte de o clasă care avea oră vinerea, de la 8.00, iar la 7.40 era clasa aproape plină. Pentru că le plăcea ora. E o satisfacţie şi o bucurie foarte mare să vezi că elevii trec peste disconfortul firesc de a se trezi foarte devreme dimineaţa pentru că efectiv le place materia şi felul în care se desfăşoară discuţiile la oră.

„Teologia autentică încurajează complementaritatea dialogului dintre credinţă şi ştiinţă”

– Se poate vorbi şi despre umorile sau despre credinţele personale ale altor profesori, a căror manifestare diferă în cazul materiei religie decât în cazul materiei matematică…
– Exact, pentru că ai spaţiul care îţi permite să fii mai subiectiv. Aşa cum se întâmplă şi la alte materii, nu doar la religie. Chiar am întâlnit un cadru didactic de filosofie care le-a dat ca temă elevilor să-şi întrebe părinţii care au fost avantajele regimului comunist. Lista de avantaje cerută de el era în mod evident decontextualizată, încercând să sugereze că au existat doar părţi bune ale regimului, pentru că în ora respectivă nu se discutase deloc despre represiunea comunismului, de exemplu. 

Mai ales în domeniile umaniste există un spaţiu mult mai mare de divagări personale decât în domeniile tehnice. Poţi să spui că vaccinul are cipuri, că Dumnezeu te va pedepsi dacă te vaccinezi şi aşa mai departe. Când, de fapt, tocmai teologia autentică încurajează complementaritatea dialogului dintre credinţă şi ştiinţă. De când există creştinismul, încă din epoca patristică, s-a încurajat foarte mult această îmbinare armonioasă dintre credinţă, filosofie şi ştiinţă. 

Interviul complet, pe Școala 9. 

Urmărește-ne pe Google News