REPORTAJ. Directoarea care a așteptat ore întregi să fie primită la primar, ca să schimbe gardul școlii, vechi de 50 de ani: „Sună ciudat «o școală ca afară», dar asta mi-aș dori”

 38 comentarii
Arhiva foto

„Directorul trebuie să fie un motor, dar contează și cu ce viteză pornești”, crede Raluca Cozma, care conduce Școala „Ion Ghica” din Iași și a primit anul ăsta și titlul de „Directorul anului”. Profesoara de matematică a condus două școli în mediul rural și acum se luptă cu provocările din urban. După ce a strâns comunitatea în jurul școlii și a apropiat profesorii unii de alții, s-a concentrat pe infrastructură, iar în patru ani au fost obținuți 787.000 de euro pentru investiții, scrie publicația de educație Școala 9.

„Există această imagine că totul e un dezastru continuu și nu mai vede nimeni când se fac și lucruri bune; dar să știți că se fac multe lucruri frumoase în învățământ”, crede directoarea, care a adunat în patru ani aproape 800.000 de euro în proiecte.

Raluca Cozma este la a treia școală pe care o transformă din temelii. A predat timp de zece ani la Școala Gimnazială Șcheia, din județul Iași, iar trei ani a fost directoare. A fost nevoită să plece pentru că nu avea afiliere politică - un domeniu care nu o interesează, iar primarul avea alte planuri, spune aceasta: „Nu am nicio treabă cu politicul și de aceea am fost nevoită să îmi dau demisia. La acel moment, asta a fost dorința primarului, interesul era în altă direcție. A fost cel mai mare coșmar al meu, plângeam zi de zi, fiindcă predasem de zece ani acolo, chiar dacă doar trei am fost director”.

S-a transferat la Cucuteni, o navetă de 60 de kilometri pe zi pe care o făcea pe unul dintre cele mai aglomerate și periculoase drumuri din județ.

„Mergeam plângând, aducându-mi aminte ce am lăsat în urmă”. Dar Raluca Cozma nu a renunțat, a reușit să lege și comunitatea de la Cucuteni în jurul școlii, a devenit director și a rămas în funcție timp de șase ani. În 2019, când s-au scos posturile vacante de director în concurs public în toată țara, a fost „împinsă de la spate” de familie și situație să încerce să ocupe un post la Iași.

Nu pentru că ar fi întâlnit probleme la Cucuteni, unde „era minunat totul, echipa, copiii, chiar dacă erau puțini, făceam lucruri extraordinare”. Dar 17 ani de navetă și-au spus cuvântul.

„Am 17 ani de navetă în rural și vă mărturisesc că la Cucuteni era îngrozitor de obositoare, era traseul pe E85, aglomerația, atenția la drum, accidentele. Simțeam oboseală nu din prisma muncii depuse, ci a navetei. E singurul motiv pentru care am plecat de acolo”, povestește directoarea.

Dar nici a treia școală, „de oraș”, nu i-a făcut traseul mai ușor. „Când am intrat prima dată în școală aici, la Iași, am fost surprinsă de felul în care arată, eu lăsând școala de la Cucuteni impecabilă din punctul de vedere al curățeniei și al modului în care arătau spațiile. La Cucuteni, toți copiii aveau papuci de schimb, nu găseai un fir de praf prin clase”, povestește Raluca Cozma.

Probleme cu abandonul școlar și în mediul urban

Dar problemele nu erau doar de infrastructură. Când a preluat Școala „Ion Ghica”, nu s-ar fi așteptat să se lupte cu aceeași problemă pe care a avut-o peste zece ani în mediul rural: abandonul școlar.

„Nu e ușor nici în rural, nici în urban, doar că sunt provocări diferite - unele cel puțin. Când am venit director aici nu m-am așteptat să mă lovesc de problema abandonului. Am spus că măcar de problema asta am scăpat: la Cucuteni, m-am luptat să aduc la școală și copiii care aveau școala întreruptă de trei ani ca să termine clasa a VIII-a. Dar aici am luat-o de la capăt, în primul an am avut zece copii care erau în abandon. Anul acesta avem doar un singur copil cu multe absențe”, spune directoarea.

Acesta explică faptul că problema cea mai mare de care se lovește, din acest punct de vedere, este când aude din partea părintelui „nu am ce să-i fac”. E greu, spune Raluca Cozma, ca școala să se lupte singură pentru elev, fără sprijinul părinților. De aceea, inclusiv când a venit la Iași, primul lucru pe care l-a făcut a fost să încerce să sudeze colectivul de profesori și apoi să apropie părinții și familiile elevilor de școală. Să formeze sentimentul și ideea apartenenței la o comunitate.

„Vreau să funcționăm, la nivel de colectiv, aproape telepatic”

Pe profesori i-a speriat la început. Raluca Cozma nu se ferește să spună că este o femeie care „ține foarte mult la reguli”, pentru care contează punctualitatea, disciplina, și care inclusiv la ore încurajează competiția sănătoasă, „să încerci să devii mai bun, fiindcă vezi la alții că se poate”. Iar unii profesori nu au privit-o cu ochi buni pe directoarea venită de la Cucuteni, care căuta să-i scoată din zona de confort.

„A fost o provocare să creăm un colectiv, pentru că nu exista o legătură, o cunoaștere bună a colegilor între ei. Ăsta a fost unul dintre obiectivele mele, să reușesc să arătăm ca un colectiv, ca o echipă și să funcționăm de multe ori și telepatic. Nu a fost ușor, eu țin mult la reguli și recunosc că am un stil mai imperativ, dar doar pentru a fi cei mai buni, pentru a atinge obiectivele, a nu rămâne în urmă și a nu lăsa lucrurile în voia sorții”, povestește Raluca Cozma.

Dar femeia spune că este profesor de matematică și a învățat, de-a lungul anilor, că dacă lași copiii să facă doar cum și cât își doresc, rezultatele nu vor fi mereu cele mai bune. Iar pe colegi i-a cucerit cu adevărat în apropierea Crăciunului, în primul an în care a venit la Iași, 2019. Atunci a organizat un consiliu profesoral în afara școlii, spre surprinderea tuturor.

„A fost cumva și primul șoc, dar de bine. Nu se așteptau la asta, au înțeles, s-au cunoscut mai bine și de atunci am tot avut activități în acest sens. Eu chiar cred că directorul trebuie să fie un motor și știți cum e, motorul depinde cu ce viteză pleacă, dar și cât de confortabil îți este. Am primit reticență din partea unor colegi, dar încet-încet lucrurile s-au așezat și s-au schimbat. Și pentru că pe partea de infrastructură am reușit progrese”, crede directoarea.

787.000 de euro atrași de școală în ultimii patru ani

Raluca Cozma a ajuns cunoscută după competiție prin două postări care s-au viralizat pe rețelele de socializare. Oamenii au fost surprinși când au auzit că pentru a obține bani pentru refacerea gardului școlii, care nu fusese schimbat din 1972, directoarea s-a dus la primărie și a rămas pe hol până când a reușit să se întâlnească cu primarul.

Apoi a surprins suma totală de fonduri europene, naționale și locale atrase în școală - 787.000 de euro în mai puțin de patru ani.

„Cred că obligația unui director este să ceară și să facă demersuri, nu vine altfel nimeni spre tine să te întrebe ce ai nevoie, mai ales într-un oraș atât de mare precum Iașiul, unde sunt atâtea probleme de rezolvat. Când am venit prima dată, nici nu știam de unde să mă apuc și unde să termin. I-am și spus domnului primar că l-am întâlnit doar de trei ori de când sunt director, dar atunci, la început, mi-a dat încredere că se poate, pentru că dacă nu aveam banii să pornesc de undeva putea să mi se pară și mie că e imposibil”, își amintește Raluca Cozma.

După gard s-a amenajat curtea exterioară, apoi terenul de sport, cu o suprafață modernă, pe care se pot practica mai multe competiții, iar mai târziu, amenajările s-au mutat în interior. În timpul pandemiei au fost făcute unele lucrări, dar planuri mai sunt multe, spune directoarea, care crede că în momentul de față, școala arată cam 30% din cum o vede ea în viitor.

„Am centralizat sumele accesate în acești ani și nu mi-a venit să cred că sunt atât de mari, dar în continuare am în intenție să aduc fonduri la școală. Vreau să accesez orice proiect este posibil, pe care putem să fim aplicanți, unde suntem eligibili. Școala nu arată nici 30% din cât mi-aș dori, vreau să fie cu adevărat altfel; știu că sună ciudat «o școală ca afară», dar asta mi-aș dori, să iasă din clasicul celor din România, care n-au fost construite noi”, spune directorul.

Articolul complet, în Școala 9

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (38)
  • Avatar comentarii

    Gabryella 17.12.2023, 20:57

    Bravo ei,sa speram ca mai mulți colegi de breasla ii vor urma exemplul.

  • Avatar comentarii

    Simona.T 17.12.2023, 20:59

    Felicitari!! un director si profesor atipic pentru ce se intampla in sistem....si mai trist ca scolile sunt la mana primarilor, majoritatea din ei nu au amintiri prea placute legate de scoala, poae si de aici repulsia

  • Avatar comentarii

    Narcisu 17.12.2023, 21:21

    O directoare exemplu pentru alți profesori.?

  • Avatar comentarii

    MistyDo49 17.12.2023, 21:31

    În ciuda greutăților... este foarte bine să avem astfel de oameni luptători!

  • Avatar comentarii

    Marica13 17.12.2023, 21:44

    O doamnă directoare deosebită care ar trebui apreciată mai mult

ALTE ȘTIRI
Augustin Zegrean
15:44
„Nu avea ce să caute acolo”. Augustin Zegrean, fost președinte CCR, reacționează dur în cazul zborului privat în Mykonos al judecătorului Cristian Deliorga
Jurnalista Sorina Matei, propusă de AUR, preia șefia TVR. Sursă foto: Facebook /Sorina Matei.
15:41
Sorina Matei, propusă de AUR, a fost votată șefă interimară la TVR. Răzvan Dincă preia conducerea SRR
MONDEN
Theo Rose
15:40
Theo Rose, mărturisire neașteptată. Ce i-a rănit mândria: „Mi-a spus că nu prea am vocabular ”
Alexia Eram
15:02
Cum a apărut Alexia Eram pe covorul roșu la Festivalul de Film de la Veneția. Fiica Andreei Esca, ținută de mii de euro
POLITIC
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
ExclusivInterviu
7 sept.
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
Cristian Deliorga este unul dintre cei patru judecători ai CCR puși de PSD
7 sept.
Judecător CCR, politicieni și afaceriști cu probleme penale, zbor de lux la Mykonos: cine sunt cei 13 care au zburat cu avionul privat Embraer Legacy 600
Ultimele știri
16:19
Trei falși electricieni români au jucat teatru și au furat ceasuri și bijuterii din casele din Zurich
16:18
Unul dintre cele mai bune cluburi de noapte din Europa este la un zbor de mai puțin de o oră distanță față de România. Cum arată clasamentul complet
16:17
Ce face mașina de amenzi cu care Primăria Oradea taxează șoferii „la foc automat”
16:12
De ce nu se tratează Alina Pușcău de cancer în România. „Sunt revoltată. Nu vorbești așa cu oamenii, nu?”
TRENDING
Exclusiv
13:00
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
Exclusiv
10:00
Acuzații de hărțuire la Școala de Agenți de Poliție Câmpina. O elevă și-a reclamat profesorul de drept penal: „M-a luat pe după spate și m-a pupat pe obraz”. Conducerea instituției confirmă cazul
Exclusiv
07:00
Trenurile Coradia Stream cumpărate de CFR de la Alstom cu două miliarde de lei circulă fără asigurare pe șinele din România. Epopeea unui contract de modernizare cu iz de dosar penal
7 sept.
Mesaje de Sfânta Maria 2026. Urări și felicitări de Sf. Maria inspirate pentru sărbătoriți
patru fete tinere imbracate in costume de baie colorate, pe plaja, vazute de la spate, iesind din mare
15:17
Agențiile de turism deja lansează oferte pentru vara anului 2027. Printre cele mai populare destinații: Albania, Grecia și Spania
Un bărbat cu rucsac în spate, văzut din spate pe peronul unei stații de metrou, în timp ce prin fața lui trece un tren în viteză.
15:08
Românii fac naveta 53 de minute, dar cine sunt „super navetiștii Europei”
Saci cu cartofi şi ceapă într-o piaţă
15:07
Pregătirea cămării pentru iarnă: 5 pași pentru a păstra legumele proaspete mai mult timp
Două perechi de chiloți, una descompusa și murdară și una intacta, albă, așezate pe iarba verde, o lopată între ele
14:16
1.000 de oameni au îngropat peste 2.000 de perechi de chiloți în pământ. Ce au descoperit după două luni
Miss Vienna 2024, Lucia Sisic, la evenimentul Miss și Mister Vienna, în rochie strălucitoare argintie, cu coroană pe cap, multă lume se vede în spate
12:58
Miss Austria 2024 a murit la doar 22 de ani. Lucia Sisic suferise 7 operații pe cord de-a lungul vieții
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Cristian Deliorga
15:06
Judecătorul Deliorga, în completul CCR care i-a permis lui Daraban un nou mandat. Apoi, zbor privat plătit de CCIR
Fotografie cu caracter ilustrativ
14:33
Rusia și-a trimis sabotorii în România. Cum a dejucat SRI o acțiune care viza baze militare folosite de aliații NATO
Lumea folosește AI pentru a finaliza direct o achiziție. Foto: magnific.com
Analiză
14:30
Inteligența artificială le spune adolescenților români ce să cumpere. Cifrele din cel mai nou raport sunt alarmante
Maica Domnului
14:09
Cum arăta Sfânta Maria, Maica Domnului
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
11:01
România perplexă
Bancnote euro
10:30
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
07:07
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!