Mai știți ce fac profesorii voștri? „Cumpăr cărţi pe caiet”. Cum arată viaţa celor care azi ne învață copiii

Ștefan, 34 de ani, este profesor de religie în Comarnic şi predă pentru 21 de clase, aproximativ 630 de elevi. Salariul său este de aproape 3.500 de lei pe lună, despre care Ştefan spune că nu-i ajung. 

„Plătesc lunar aproximativ 2.000 de lei pentru chirie şi alte costuri de viaţă. Adaug costurile cu benzina, pentru că trebuie să fac zilnic naveta. Apoi, mai cheltuiesc pe materiale didactice necesare elevilor, de la markere la cărţi, iar ce rămâne revine celor doi copii. Din fericire, şi soţia are salariu, aşa că putem trăi de la o lună la alta”.

Banii familiei ajung pentru traiul de zi cu zi. Ştefan nu poate spune cu precizie când şi-a cumpărat ultima dată cărţi, haine sau când a mers la un restaurant. Spune că şi-a ales un hobby care să nu aducă o cheltuială în plus: cântatul. 

Pentru mine, zilele de vară, de la 1 iunie la 1 septembrie, sunt un concediu. Sigur, în perioada asta mă ocup în special de pregătirea profesională şi încerc să particip la cursuri şi tot felul de conferinţe.

Ștefan, profesor de religie:

Ştefan este unul dintre cei peste 15.000 de profesori au protestat, joi, în Capitală, în cea de-a patra zi a grevei generale. Acestora li s-au alăturat elevi şi studenţi, care au venit cu mesaje de susţinere pentru cadrele didactice. 

Ruşinea de a fi profesor

„Cumpăr cărţi pe caiet!”, spune un profesor de 67 de ani din Constanţa, după care explică strategia pe care a dezvoltat-o cu librarii pentru a rămâne un cititor al autorilor preferaţi. „Cărți pe caiet” înseamnă cărți al căror preț e notat pe caietul unde librarul înregistrează datoriile. Cărţi pe datorie, aceasta e strategia lui.

„Nu mai ştiu când mi-am cumpărat haine, să zic că în urmă cu două luni”, spune, vizibil ruşinată, o profesoară de limba engleză din Capitală. „Dar de ce e relevant?”, ripostează. „Da, e important statutul social”, îşi explică doar câteva momente mai târziu. 

„La vârsta pe care o am, ar trebui să folosesc ceea ce deja mi-am cumpărat”, spune o altă profesoară de limba română. Începem un interviu cu ea. 

Lidia, profesoară de română: „Protestul nostru este, mai degrabă, de ordin moral”

Lidia are 65 de ani, vechime în învățământ, peste 40 de ani, predă în București la 4 clase. Salariu: 4.500 de lei.

– Când aţi mers ultima dată într-un concediu cu banii din salariu?
– În urmă cu şapte ani, am mers la rudele mele din Ardeal. De atunci, n-am mai fost în concediu.

– Când v-aţi cumpărat ultima dată haine?
– La vârsta pe care o am, ar trebui să folosesc ceea ce deja mi-am cumpărat. Partea asta materială e relativă. Partea spirituală e fundamentală. Şi nu atât banii contează în acest moment, cât sentimentul că eşti respectat, eşti iubit, eşti preţuit pentru darurile pe care tu le faci societăţii. Nu societatea trebuie să-ţi facă ţie daruri, ci tu trebuie să faci asta, pentru că asta îţi este meseria. Noi trăim pentru că iubim oamenii. Protestul nostru este, mai degrabă, de ordin moral.

– Când v-aţi cumpărat ultima oară cărţi?
– Cărţi pentru sufletul meu? Păi, tot ce-am nevoie deja am. Ştiţi, mi se pare că deja sunt bogată. După revoluţie, am observat o degradare atât de gravă a profesorilor în societate. Simt asta la elevii mei şi la părinţii lor, care se îndoiesc mereu de onestitatea şi de competenţele profesorilor. Nu ştiu de ce au apărut aceste semne de întrebare. Mama niciodată nu s-a îndoit de profesorii mei.

– Ce hobby-uri aveţi şi cât investiţi în ele?
– Iubesc pisicile, aşa că trebuie să investesc în fiecare zi. Ele sunt bucuriile mele din fiecare zi.

Restul mărturiilor, le puteți citi pe Școala 9.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.

ABONEAZĂ-TE