Simona Halep a triumfat la Paris, câștigând primul său trofeu de Mare Șlem din carieră. Martori la acest eveniment istoric, Tania și Stere Halep, părinții liderului WTA, au fost îmbrățișați imediat după terminarea finalei de către fiica lor, care s-a urcat în tribună pentru a-și exprima recunoștința.

„Le doresc tuturor mamelor să trăiască astfel de clipe. Este o jucătoare completă. A devenit un om cu o mentalitate solidă şi sunt tare mândră de ea, vă doresc la fel tuturor”, a declarat Tania Halep.

Stere Halep: ”Sunt mândru de fata mea”

La rândul său, Stere Halep a spus: ”În fiecare an am avut senzaţia că vrea cu orice preţ să vină acasă cu marele tofeu, mergeam la Paris cu gândul să câştigăm un Grand Slam, dar Dumnezeu a vrut ă ne dea astăzi şi iată că visul s-a îndeplinit. Nu e cea mai fericită zi din viaţa mea. Cea mai fericită a fost când m-am născut, că m-am născut cu noroc şi mi-a dat Dumnezeu un copil atât de minunat”.

Stere Halep a adăugat: ”Nu doar un Grand Slam va câştiga Simona, va câştiga mai multe şi iată că a spart gheaţa. Până acum a fost foarte mare presiunea pe Simona.  Sunt mândru că fata mea a ajuns să reprezinte o ţară întreagă pe acest glob. Mai mare minune decât asta nu poate să fie”.


EXCLUSIV / Primele fotografii cu Marko Attila, refugiat în Ungaria pentru a nu fi arestat și trimis în România. Se relaxează la o bere cu politicieni

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.