150 de cicliști din 13 țări pornesc miercuri, 10 septembrie, în Turul României, cel mai important eveniment de ciclism al țării

Comentează

Între 10 și 14 septembrie, 25 de echipe profesioniste din 13 țări vor pedala peste 830 de kilometri în cea mai importantă competiție ciclistă a anului, organizată de Federația Română de Ciclism, împreună cu Agenția Națională pentru Sport și Auchan România, partener principal coorganizator. La startul celei de-a 57-a ediții a Turului României se aliniază 150 de sportivi care vor concura pentru tricoul galben pe un traseu spectaculos ce traversează sud-estul țării. Pe lângă spectacolul sportiv de elită, în orașele gazdă vor avea loc 7 curse de masă, pentru amatori de toate vârstele, menite să încurajeze mișcarea și participarea comunității.

Plutonul reunește în acest an 25 de echipe - patru din România, câte trei din Ungaria, Italia și Austria, două din Germania și câte una din Statele Unite ale Americii, Polonia, Bulgaria, Spania, Bahrain și Cehia, plus echipele naționale ale României, Poloniei, Greciei și Turciei.

Format din 5 etape, Turul României începe la Craiova, ajunge pentru prima dată în istorie la Slobozia și revine și în localități cu tradiție precum Râmnicu Vâlcea, Pitești, Brașov și Buzău. Astfel, „Mica Buclă” propune o nouă ediție ce îmbină performanța sportivă cu promovarea unor zone cu potențial turistic și cultural deosebit. Orașe istorice, drumuri spectaculoase și competiții deschise publicului conturează un traseu gândit să aducă ciclismul mai aproape de români.

„Turul României a crescut constant în ultimii ani, atât ca nivel sportiv, cât și ca impact în comunități, iar ediția din 2025 confirmă acest parcurs. Avem la start echipe puternice din întreaga lume, dar și o serie de rutieri români care își fac debutul în competiție. În același timp, traseul de peste 800 de kilometri străbate regiuni cu o mare valoare turistică, istorică și culturală și oferă publicului șansa de a fi parte din spectacol. Turul României nu este doar o cursă, ci și o sursă de inspirație pentru copii, pentru amatori și pentru toți cei care cred în puterea sportului de a uni comunități și de a promova un stil de viață activ și sănătos.”, a declarat Cătălin Sprînceană, președintele Federației Române de Ciclism. 

Program și traseu Turul României 2025

Arhiva foto

● 9 septembrie – Prezentarea echipelor - Craiova

● 10 septembrie - Etapa 1: Craiova – Târgu Cărbunești – Horezu – Râmnicu Vâlcea | 175 km

● 11 septembrie – Etapa 2: Pitești – Topoloveni – Pucioasa – Pasul Dichiu (Piatra Arsă) | 172 km

● 12 septembrie – Etapa 3: Brașov – Întorsura Buzăului – Sărata Monteoru – Buzău | 180 km

● 13 septembrie – Etapa 4: Buzău – Brăila – Însurăței – Slobozia | 212 km

● 14 septembrie – Etapa 5: circuit în București | 95 km

„Suntem mândri că Turul României pornește anul acesta din orașul nostru, Craiova devenind un reper național în sport în ultimii ani, în calitate de gazdă a celor mai importante competiții de nivel național sau internațional. Este o bucurie pentru noi să îi primim la Craiova și pe cei mai buni cicliști din țară și străinătate și să dăm startul festiv al Turului României din curtea unui palat – Muzeul de Artă. Este o sărbătoare nu doar a sportivilor, ci și a tuturor celor care iubesc mișcarea.” , a declarat Lia-Olguța Vasilescu, primar al municipiului Craiova.

Arhiva foto

Fiecare etapă a Turului României 2025 pune în valoare zone reprezentative pentru cultura și natura țării: Horezu – simbol al ceramicii românești, Topoloveni – recunoscut pentru magiunul său tradițional, Voinești – „inima livezilor din Dâmbovița”, Masivul Bucegi – una dintre cele mai apreciate destinații montane, Lacul Siriu sau noul pod peste Dunăre de la Brăila. Finala de la București aduce o premieră istorică: circuitul va parcurge integral Calea Victoriei.

„Parteneriatul nostru cu Federația Română de Ciclism a început acum șase ani și în timp am ajuns o adevărată familie, în care construim împreună un proiect extraordinar – Turul României. Suntem mândri să fim parteneri co-organizatori ai unei competiții care a devenit un veritabil vector de imagine pentru România, o dovadă în plus că țara noastră are locuri spectaculoase și oameni valoroși. Prin acest parteneriat, sprijinit de partenerii și furnizorii noștri, cărora le mulțumim pentru încredere, susținem performanța sportivă și un stil de viață sănătos, bazat pe mișcare și pe alimentație echilibrată. Ciclismul și Auchan merg perfect împreună și vă invităm să ieșiți pe traseu, să urmăriți competiția la TV, pentru a trăi împreună emoția Turului și să veniți în magazinele Auchan unde organizăm o acțiune dedicată specială”, a declarat Tiberiu Dănețiu, Director Corporate Affairs & Retail Media, Auchan România.

În cadrul competiției, vor fi acordate 8 tricouri distincte, respectiv:

  • Tricoul Galben, oferit de YoPro, pentru cel mai bun ciclist din competiție
  • Tricoul Alb U23, oferit de Rexona, pentru cel mai bun ciclist sub 23 de ani
  • Tricoul Roșu, oferit de M&Ms, pentru cel mai bun sprinter
  • Tricoul Verde, oferit de StayStrong Pro, pentru cel mai bun cățărător
  • Tricoul Albastru, oferit de Elit, pentru cel mai bun rutier român
  • Tricoul Gri, oferit de Auchan, pentru cei mai buni în clasamentul pe echipe
  • Tricoul Alb cu buline roșii, oferit de Cris-Tim, pentru câștigătorul  în clasamentul pe puncte
  • Tricoul Portocaliu, oferit de Orange, pentru câștigătorul pe etapă

În premieră, 7 competiții dedicate pasionaților de ciclism

Pentru a încuraja mersul pe bicicletă și un stil de viață sănătos, ediția din acest an include, pentru prima dată, șapte curse de masă, gratuite, pentru pasionații de ciclism de toate vârstele, care vor avea loc astfel:

  • King of the Mountain (11 septembrie, Pasul Dichiu) – o provocare de 12,5 km cu o diferență de nivel de 853 m.
  • King of the City (13 septembrie, Slobozia) – circuit de 5,6 km prin centrul orașului.
  • King of the Capital (14 septembrie, București) – 6,8 km pe traseul finalei oficiale, prin inima Capitalei. 
  • Cursele copiilor – în Râmnicu Vâlcea (10 septembrie), Buzău (12 septembrie), Slobozia (13 septembrie) și București (14 septembrie), pentru categoriile de vârstă 2–14 ani.  

Aceste competiții oferă concurenților amatori privilegiul de a concura pe un traseu comun cu cel al plutonului profesionist și de a fi premiați pe marea scenă a Turului României, inspirându-i, astfel să acorde atenție ciclismului ca stil de viață și/sau alegere pentru carieră.

Turul României 2025 va fi transmis în direct de Prima Sport 3 și poate fi urmărit, de asemenea, pe www.turulromaniei.ro, precum și pe paginile de Facebook Tour of Romania și Auchan România. TVR va difuza rezumate zilnice.

Sponsorii evenimentului: YoPro, Rexona, Clear, Pedigree, M&M's, Stay Strong, Cristim, Orange, Elit, Pizza Guseppe, Pepsi, Home Garden, Delikat, Born Winner, Hochland, Mondelez, Gold Nutrition.

Partener mobilitate: Petrom

Mașina oficială: Suzuki

Apa oficială: Dorna

Partener tehnic: Bellotto

Parteneri media: Prima Sport (partener principal), TVR

Despre Turul RomânieiInspirată de Turul Franței, publicația „Revista Automobilă” a organizat, în 1910, Circuitul Munteniei, pe ruta București-Sinaia-Târgoviște-București, însă competiția a fost pusă pe pauză 3 ani mai târziu, din cauza Primului Război Mondial. În 1934, ziarul „Sportul Zilnic” a reluat ideea, organizând prima competiție ciclistă națională - Turul României, supranumită și „Mica Buclă”. Competiția figurează în calendarul Uniunii Cicliste Internaționale din 2008, iar din 2019 este organizată în parteneriat cu Auchan România. Mai multe informații despre Turul României 2025 pe: www.turulromaniei.ro și pe pagina oficială de Facebook: https://www.facebook.com/tourofromaniaofficial.

Foto: Turul României

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
George Tuță este primar al Sectorului 1 din București. Foto: Hepta
16:49
Primăria Sectorului 1 cumpără cu 1,8 milioane de euro o vilă cu piscină pentru o grădiniță: imobilul aparține familiei omului de afaceri Adrian Petrache
OTOPENI - AEROPORT - VLAD BALTATEANU - 6 OCT 2026
16:29
Iubitul Valentinei, tânăra găsită moartă într-o valiză pe râul Olt, neagă că ar fi ucis-o. Cum descrie bărbatul evenimentele din seara crimei
MONDEN
Cântăreața Jo (Ioana Anuța) în serialul „Fără urmă” de pe PRO TV și VOYO | sursa foto: PR
ExclusivInterviu
16:51
Serialul de la PRO TV în care apare cântăreața Jo. Ce rol are Ioana Anuța: „Brusc suntem cu toții extraordinari”
Nicoleta Nucă
16:01
Imagini cu Nicoleta Nucă după ce a slăbit 10 kilograme. Cât a ajuns să cântărească. „Mi-a plăcut procesul și m-am ținut de treabă”
POLITIC
Luca Niculescu la sediul PNL, în prima zi de negocieri pentru viitorul Guvern. Foto: Dumitru Angelescu / Libertatea
16:50
Răspunsul premierului desemnat Luca Niculescu, întrebat dacă își depune mandatul în caz că nu strânge o majoritate înainte să ajungă în Parlament
Luca Niculescu la sediul PNL, în prima zi de negocieri pentru viitorul Guvern. Foto: Dumitru Angelescu / Libertatea
16:00
Luca Niculescu, premierul desemnat, a negociat cu PSD, PNL și UDMR. Social-democrații au pus condiții, liberalii au anunțat decizia
Ultimele știri
17:35
Un lider UDMR anunță că partidul lui Kelemen Hunor poate vota Guvernul Luca Niculescu, chiar dacă nu va face parte din el
Exclusiv
17:34
Sacrificiul făcut de Amalia Enache încă de când fiica ei avea 2 ani: „Nu știe cum e altfel”
ExclusivReportaj
17:24
MApN a plimbat rezerviștii cu autocarele pentru o poză a ministrului cu rachetele antidronă: „Să fi fost de mai multe zile antrenamentul! Nu o fugă, într-o singură zi”
17:16
Magistrala 6 de metrou: „Cârtița” Sfânta Maria a ajuns la stația Expoziției, după ce a excavat 3.671 de metri de tunel
TRENDING
Analiză
15:00
Calculul care îl trimite pe Cătălin Cherecheș înapoi la pușcărie. De ce reîncarcerarea este inevitabilă, indiferent de decizia Curții de Apel Cluj
14:30
Programul pelerinajului de Sfânta Parascheva de la Iași 2026 - informații utile
16:22
Premiul Nobel pentru Literatură 2026 îi revine scriitoarei Anne Carson, una dintre cele mai rafinate autoare din literatura contemporană
07:00
Tragerile loto din 8 octombrie 2026. Report de peste 2,4 milioane de euro la Loto 6 din 49
Dr. Alin Nicolescu și Dorin Chioțea, redactor-șef Libertatea.ro. Sursă foto: Libertatea
17:00
Dr. Alin Nicolescu, despre obiceiurile care ne distrug pielea: „Este mai rău să te speli de cinci ori pe zi decât să te speli o dată la trei zile”
Solicitarea unui avans financiar este o practică obișnuită în cazul renovărilor de apartamente, însă poate deveni o sursă de riscuri financiare dacă nu este gestionată corespunzător.
16:21
Ghid practic pentru renovarea apartamentului: Cum te protejezi de meșterii care cer bani în avans, ce spune legea și cum trebuie făcute plățile
Fotografie aeriană a navei de croazieră „Disney Magic” la plecarea din Miami
16:02
Disney a lansat cel mai spectaculos vas de croazieră din flota sa. Turitșii se vor putea bucura de 7 piscine, spectacole live și un meniu inspirat din filmele „Frozen”
Dacă te confrunți cu tristețe, furie sau o stare de spirit proastă care persistă mai mult de două săptămâni și îți afectează viața de zi cu zi, este momentul să ceri ajutor de specialitate.
14:57
Ce se întâmplă când tristețea durează mai mult de două săptămâni și care sunt semnele ce indică o problemă gravă la copii și adulți
Femeie din SUA de 100 ani cu o coca cola în mână
12:39
O femeie de o sută de ani are aceeași cină în fiecare seară: hotdog și o Coca-Cola. „Sunt în rai”
Scorțișoară în cafea
7 oct.
De ce e bine să pui scorţişoară în cafea? Ce efect are
De ce cade părul toamna
7 oct.
De ce cade părul mai mult toamna și când ar trebui să te îngrijorezi
Crenguțe de vișin în borcanul cu murături
6 oct.
De ce se pun frunze sau crenguţe de vişin la murături - secretul bunicilor
Castraveți bulgărești
2 oct.
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
Primăria București a introdus un nou regulament pentru circulația vehiculelor grele în oraș, anunță instituția pe 8 octombrie.
14:19
Noi reguli pentru camioane și TIR-uri în București: restricțiile de tonaj se extind și amenzile se dublează
Rareș Bogdan
14:19
Rareș Bogdan, audiat ca martor la DNA Iași în dosarul omului de afaceri Fănel Bogos
Un microbuz plin cu pasageri s-a izbit de o mașină la Mateești.Foto: Inspectoratul General pentru Situații de Urgență
13:22
Planul Roșu de Intervenție, activat în județul Vâlcea după un accident grav între un microbuz și o mașină. Sunt implicate zece persoane
bmw x3 - gri, 2026 confiscat la vama sculeni
13:16
Un șofer polonez de 26 de ani a rămas fără BMW-ul nou-nouț de 320.000 de lei la vama Sculeni
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...
Arhiva foto
6 oct.
Acea zi din octombrie
fermier-roman-tractor
5 oct.
Programul de clemență din care fermierul lipsește