Portughezul n-a terminat vacanța, pe care și-o petrece alături de cei trei copii și de iubită, Georgina Rodríguez.
Într-un moment de liniște, modelul și fotbalistul de la Real Madrid s-au fotografiat, iar imaginea a ajuns pe rețelele sociale. Ronaldo are trei copii, cu femei a căror identitate nu a fost dezvăluită, iar în brațe îi ține pe unul dintre gemeni.
”Lovely moments”, a scris Ronaldo pe Instagram, în dreptul fotografiei.
În fotografiile surprinse cu cei doi în Ibiza și publicate de The Mirror, Georgina Rodriguez pare să fie însărcinată.
Starul de la Real Madrid, în vârstă de 32 de ani, a fost fotografiat în Ibiza cu frumoasa brunetă, fostă asistentă de vânzări la Prada, sâmbătă.
Într-o serie de fotografii, Georgina, în vârstă de 22 de ani, pare să se țină cu mânile de burtă.
Au existat mai multe zvonuri că cuplul ar putea aștepta primul lor copil împreună. O sursă a declarat recent pentru un ziar portughez: „Sunt foarte fericiți de venirea noului copil. Toată lumea o adoră pe Georgina și este mulțumită de relația lor.”
Ronaldo are deja trei copii, iar nașterea gemenilor aduși pe lume de o mamă surogat din SUA a fost anunțată recent.
Fotbalistul a confirmat că a devenit din nou tată luna trecută și că gemenii săi Eva Maria și Mateo s-au născut pe 8 iunie.
Totuși, Ronaldo nu a explicat niciodată cum s-au născut cei doi copii, iar despre Georgina se știa că nu este însărcinată într-un stadiu avansat.
S-a zvonit că copiii au fost aduși pe lume de o mamă surogat, iar o serie de documente descoperite de Daily Mail pare să susțină această speculație, notează The Mirror.
Ziarul a aflat că gemenii au fost concepuți în laborator, iar apoi născuți de o mamă surogat, deși identitatea ei este secretă.
Certificatele lor de naștere conțin numai o parte din numele lui Ronaldo, „Dos Santos”, și nu „dos Santos Aveiro”, care este numele întreg al fotbalistului, dar cazul lor este înregistrat la categoria „surogat”. Cristiano Ronaldo este menționat în certificatul de naștere ca tată al gemenilor, dar în dreptul mamei nu este menționat nimic.
Cei doi gemeni s-au născut la spitalul Sharp Grossmont din orașul californian La Mesa, aflat la peste 30 km distanță de frontiera mexicană și în apropierea orașului San Diego.
Și în cazul primului său copil, Cristiano Jr., născut în iunie 2010, cvadruplul deținător al „Balonului de Aur” ar fi recurs la o mamă purtătoare din Statele Unite.
CITEȘTE ȘI: EXCLUSIV/ Alex Velea o vrea pe Antonia supertonifiată. O transformă în fosta lui soție, Ana