Fostul fotbalist și antrenor român Nicolae Szoboszlay a încetat din viață, miercuri, la vârsta de 93 de ani. Acesta a fost ultimul jucător din echipa Universității Cluj care pleca în exil la Sibiu, după semnarea Dictatului de la Viena din 1940, precum și ultimul fotbalist al primului derby Steaua - Dinamo, disputat pe 21 noiembrie 1948.
Născut pe 18 iulie 1925, Orăștie, județul Hunedoara, Nicolae Szoboszlay a activat ca portar, iar după ce s-a retras a fost coordonatorul Centrului de Copii și Juniori al clubului FC Universitatea Cluj între 1976 și 1985.
Nicolae Szoboszlay a contribuit la formarea unor fotbaliști importanți, precum Remus Câmpeanu, Petru Emil, Vasile Suciu, Cîmpeanu II, Zoli Iașko, Alpar Meszaros, Zsolt Muzsnay, Ioan Ovidiu Sabău sau Tiberiu Bălan.
În 18 iulie 2013, în ziua în care a împlinit 88 de ani, a fost numit Cetățean de onoare al județului Cluj.
În 1944, a fost obligat să lase fotbalul și a muncit timp de două luni la construcția căiii ferate București-Craiova.
În sezonul '47-'48 apăra pentru Dermagand Târgu Mureș. După un meci foarte bun, cu Rapidul, în București, spectatorii l-au felicitat și au aruncat cu ciocolată pe teren. "Atunci mi-am umplut cu ciocolată șapca", își amintea Nicolae Szoboslay într-un interviu.
În 1948, a apărat poarta CSC Armata București (Steaua) sub numele Nicolae Săbăslău.
În 1960, când antrena Arieșul Turda, își dojenea un jucător pentru pasele previzibile și îi spunea că "le vede și frizerul din tribune". După meci, a trebuit să-i explice unui spectator nemulțumit, de meserie frizer, că era doar o expresie.
1943-1944 U Cluj-Sibiu
1945-1946 Ferar-Vasas Cluj
1947-1948 Dermagand Tg. Mureș
1948-1949 CS Armata București
1953-1955 CS Armata Cluj
Echipe antrenate
Dermata Cluj
Arieșul Turda
IS Câmpia Turzii
Corvinul Hunedoara