”Pumele” au dominat cvasitotal, iar în prima repriză, columbienii au bifat o contraperformanţă: nu au şutat niciodată la poartă. Dincolo, goalkeeperul lor, David Ospina, a fost în zi mare.

Asediul a continuat şi în repriză secundă, mai echilibrată, totuși. Abia intrat pe teren, Banega a șutat în transversala (78), imitate de Otamendi (80).

S-a terminat 0-0 şi astfel, pentru prima oară din 1993, s-a ajuns la lovituri de departajare între cele două echipe. Messi, Garay, Banega, Lavezzi şi Tevez au transformat pentru echipa lui Tata Martino, în timp ce Biglia şi Rojo au ratat. De cealaltă parte, au marcat James Rodriguez, Falcao, Cuadrado şi Cardona, iar Muriel, Zuniga şi Murillo au greşit ţinta. A fost cea mai lungă serie de lovituri de departajare din istoria competiției.

Golul decisiv a fost marcat de Carlos Tevez, acelaşi jucător care la ediţia precedentă, în urmă cu patru ani, rata de la 11 metri în faţa Uruguayului şi semna eliminarea „pumelor” în sferturile competiţiei pe care au găzduit-o.

Ultimul succes al „pumelor” a venit tot la Copa America, în 1993, atunci când competiţia s-a desfăşurat în Ecuador. La ediţia respectivă, a avut loc şi ultimul duel dintre Argentina şi Columbia decis la loviturile de departajare.

Columbia rămâne fără victorie în faţa Argentinei de 8 ani, în timp ce naţionala albiceleste aşteaptă deznodământul ultimului sfert de finală, pentru a-şi afla adversara din semifinale. Aceasta se va alege dintre Brazilia şi Paraguay. Partida va fi în direct la Digi Sport 1, duminică dimineață, de la 00:30.

 

FOTO După căsătoria-șoc cu nepoata fostei soții, Hulk face un nou anunț incredibil: „Da, e adevărat”
PARTENERI - GSP.RO
FOTO După căsătoria-șoc cu nepoata fostei soții, Hulk face un nou anunț incredibil: „Da, e adevărat”
BOMBĂ! Un medic celebru din România anunță când se termină pandemia de Covid-19: ‘Gata, dispare’
Playtech.ro
BOMBĂ! Un medic celebru din România anunță când se termină pandemia de Covid-19: ‘Gata, dispare’
Medic din Braşov, atacat de urs în miez de noapte în curtea sa: „Deși am înlemnit și amuțit brusc, s-a repezit înspre mine”
Observatornews.ro
Medic din Braşov, atacat de urs în miez de noapte în curtea sa: „Deși am înlemnit și amuțit brusc, s-a repezit înspre mine”
Horoscop 20 septembrie 2021. Săgetătorii trebuie să fie înțelepți și să asculte până la capăt ce au de spus ceilalți
HOROSCOP
Horoscop 20 septembrie 2021. Săgetătorii trebuie să fie înțelepți și să asculte până la capăt ce au de spus ceilalți
Cum îți dai seama dacă mierea pe care o cumperi e 100% naturală. Metoda dezvăluită chiar de un producător
Știrileprotv.ro
Cum îți dai seama dacă mierea pe care o cumperi e 100% naturală. Metoda dezvăluită chiar de un producător
Marea gimnastă a ţării rupe tăcerea după Olimpiadă: "Am fost goală cu medicul peste mine. Minoră fiind...". În tot acest timp, părinţii au fost ţinuţi în afara hotelului
Telekomsport
Marea gimnastă a ţării rupe tăcerea după Olimpiadă: "Am fost goală cu medicul peste mine. Minoră fiind...". În tot acest timp, părinţii au fost ţinuţi în afara hotelului
În vara asta, o bucurie deschide o alta! FRESH 0.0 – optimism 100% răcoritor
PUBLICITATE
În vara asta, o bucurie deschide o alta! FRESH 0.0 – optimism 100% răcoritor