Alergători din toată țara au concurat la ”Gabriela Szabo RUNFEST”. Ediția a XII-a a avut peste 1.300 de participanți la start, în Bistrița / GALERIE FOTO

Comentează
Arhiva foto

Alergători din toată țara au concurat la ”Gabriela Szabo RUNFEST”. Ediția a XII-a a avut peste 1.300 de participanți la start, în Bistrița.

Energie, voie bună, agitație, concentrare și multă pasiune pentru mișcare! Toate aceste trăiri au fost surprinse sâmbătă, 6 mai 2017, la Bistrița, unde s-au adunat peste 1.300 de participanți, atât concurenți, cât și însoțitori, pentru cea de a XII-a ediție a tradiționalului concurs de alergare.Soarele ne-a zâmbit încă de la primele ore ale zilei în timp ce sute de concurenți se pregăteau să ia startul în primele curse ale competiției „Gabriela Szabo RUNFEST”, organizată de Primăria Municipiului Bistrița și de Consiliul Județean Bistrița-Năsăud, care a ajuns în acest an la cea de a XII-a ediție. Invitația la mișcare în aer liber, cu participare gratuită, a fost acceptată de mulți bistrițeni, dar și de alergători din județele vecine și din alte regiuni din țară.

Timp de câteva ore, centrul orașului Bistrița a fost dominat de spiritul și vocile a sute de concurenți și susținători, prieteni, profesori, antrenori, părinți sau bunici. Alergătorii, copii, juniori și adulți, și-au manifestat pasiunea pentru mișcare pe trei trasee de concurs, de 2 km, 4 km și 10 km. S-au bucurat de prezența și încurajările Gabrielei Szabo, campioană olimpică și mondială în atletism și ambasador al sistemului RUNFEST, care a alergat alături de cei mici.

La final, concurenții au primit o medalie de Finisher care atestă faptul că au participat și au încheiat cu bine cursele. Cei mai rapizi alergători au fost răsplătiți cu premii în bani, oferite de Primăria Municipiului Bistrița și de Consiliul Județean Bistrița-Năsăud, dar și cu medalii, diplome de participare și cupe. La cea mai lunga cursă, de 10 km, podiumul competitiv masculin 18+ ani a fost ocupat de Andrei Dorin Rusu, din Vatra Dornei, locul I, care a finalizat tura în 34,32 minute, urmat de Raul-Ionuț Deteșan, din Luduș, cu un timp de 35,48 minute, și de Andrei Voican, din Sighișoara, cu 36,04 minute. La competitiv feminin 18+ ani au cucerit podiumul Mădălina Florea, din Sighișoara, cu 38,28 minute, Laura-Diana Popescu, din Târgu Jiu, cu 40,46 minute, și Alina Luciana Moldovan, din Mediaș, cu 45,35 minute.

Bistrițenii au cucerit podiumurile de concurs de la traseele de 2 și 4 kilometri, la mai multe categorii de vârstă, iar printre câștigători se află: Marius Claudiu Seni, Sebastian Gregory Tomoioagă, Alex Marica, Teodora Pîrtăilă, Mirela Albu, Daniela Borzei, Claudiu Mihăescu și Daniel Rus.

Rezultatele pot fi consultateonlineîn pagina dedicată competiției de pe platforma sistemului RUNFEST: www.runfest.ro.

Concursul ”Gabriela Szabo RUNFEST” a beneficiat de prezența lui Ovidiu Teodor Crețu, primarul Municipiului Bistrița, a viceprimarului Cristian Niculae, a președintelui Consiliului Județean Bistrița-Năsăud,  Emil-Radu Moldovan, precum și de cea a ministrului Afacerilor Interne, Carmen Dan.Pe durata evenimentului participanții au avut ocazia să descopere și să admire câteva clădiri importante din istoria și viața culturală și socială a localității Bistrița, dar și să viziteze  turnul de piatră al Bisericii Evanghelice, cel mai înalt din Transilvania, la care accesul a fost gratuit pentru toți concurenții ce purtau tricoul competiției și medalia de Finisher. Întreaga atmosferă a fost surprinsă în sute de poze care vor fi publicate în albume pe paginaFacebook RUNFEST.

Evenimentul s-a desfășurat cu susținerea și implicarea antrenorului emerit Zsolt Gyöngyössy, a reprezentanților Inspectoratului Școlar Județean și ai Universității Babeș-Bolyai, prin intermediul Facultății de Educație Fizică și Sport, extensia Bistrița, profesorilor și antrenorilor și al reprezentanților Asociației Județene de Atletism Bistrița-Năsăud. Concursul a beneficiat de sprijinul Carrefour, în calitate de partener oficial, și de cel al sponsorilor Teraplast și Ursus Cooler.Concursul ”Gabriela Szabo RUNFEST” face parte din calendarul de evenimente de alergare RUNFEST -www.runfest.ro- și a fost implementat de Fundaţia PROAM Events şi MPG. Sistemul RUNFEST oferă în 2017 membrilor săi 6 evenimente în format unic și variat, plus multiple facilități precum pagini personale, niveluri de abilitate, acces rapid la informații și înscrieri în competiții, statistici și clasamente, dar și posibilitatea de descărcare a diplomelor de concurs.FOTO: Cristian Drăgan, Anton Nagy

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Imagine cu caracter ilustrativ: Monitorul de Galați
15:09
Faleza și strada Domnească se închid în Galați, vineri. 6 autobuze sunt deviate, care sunt rutele de la Potcoava de Aur
București, România – 25 iunie 2024: Oamenii traversează strada în apropierea Palatului Victoria, care găzduiește sediul Guvernului României, în București.
11:36
De 1,4 ori mai multe morți decât nașteri în România, în iulie 2026
MONDEN
Andreea Berecleanu
15:10
Andreea Berecleanu, mesaj emoționant de ziua fiului său. Imagini de colecție cu Petru din copilărie până în prezent
Adi Nartea la Hello Chef sezonul 12
14:36
Când începe „Hello Chef” sezonul 12 la Antena 1. Adi Nartea își va demonstra talentul culinar
POLITIC
Arhiva foto
12:36
Călin Georgescu a reacționat după ce Administrația Prezidențială a anunțat că România nu trimite soldați în Ucraina: „Un pas sinucigaș spre angajarea într-un război care nu este al nostru”
Stelian Tănase, în vârstă de 74 de ani, a condus TVR în perioada 2013-2015. Foto: Profimedia
ExclusivInterviu
9 sept.
Stelian Tănase analizează numirea Sorinei Matei, propunerea AUR, la șefia TVR: „Va fi un mare scandal în perspectivă. Veți vedea”
Ultimele știri
15:37
Anunțul făcut de Vlad Gherman după doi ani de căsnicie cu Oana Moșneagu. „Sunt etape noi. Acest nou capitol vine cu lecții de învățat”
15:16
Cum își câștigă Aris Eram banii. Fiul Andreei Esca nu mai are sprijin financiar de la părinți: „Am plecat de acasă”
15:15
Refugiul Mihaelei Rădulescu în perioada de doliu. Obiceiul pe care îl are de două-trei ori pe săptămână
15:14
Google va investi 13 miliarde de euro în infrastructura de inteligență artificială și energia nucleară din Finlanda
TRENDING
09:10
Péter Magyar, mesaj tranșant pentru un milionar din Harghita: „În legătură cu afacerea imobiliară de 300 de miliarde de forinți”
11:59
AUR are în sondaje aproape cât PSD, PNL și USR la un loc. Cum arată intenția de vot la alegerile parlamentare, într-un sondaj INSCOP
Analiză
13:00
Jamie Shea, fost înalt oficial NATO: „Răspunsul la atentatele din 11 septembrie a făcut din lume un loc mai puțin sigur și mai periculos decât impactul inițial al atacurilor”
07:00
Loto 6/49 din 10 septembrie 2026. Report de peste un milion de euro la 6/49, categoria I
Bancnote și monede euro într-un borcan pe plajă, la apusul soarelui
14:59
Românii au cheltuit aproape 5 miliarde de euro pe vacanțe în străinătate, în timp ce stațiunile din țară rămân pustii: „Este o bătălie pierdută”
Munții Kackar din Turcia | Foto: Agenția pentru Promovarea și Dezvoltarea Turismului din Turcia (TGA)
14:55
Imagini spectaculoase din Munții Kackar. Ce se întâmplă în septembrie 2026 în Turcia
O japoneză a venit în vacanță în România doar cu un rucsac și a rămas 27 de ani. Acum vinde creații de mii de lei. Sursă foto: Ayako Funatsu / Facebook
14:40
O japoneză a venit în vacanță în România doar cu un rucsac și a rămas 27 de ani. Acum vinde creații de mii de lei: „România m-a învățat să fiu fericită”
Plajă din Costinești cu mulți oameni care se bronzeză, înoată sau se plimbă de-a lungul țărmului pe nisipul fierbinte, 7 iulie 2024
14:01
Vacanțele pe litoral s-au ieftinit cu peste 35% de la încheierea verii. Cât plătesc românii pentru o noapte de cazare în luna septembrie
Calendar din lemn care arată data de 29 februarie, cu o mână ce mută un bloc de la 28 la 29.
13:24
De ce anul are 365 de zile, dar din 4 în 4 ani are 366. Explicația simplă
Patru ardei grași roșii proaspeți și lucioși, ideali pentru gătit, așezați pe un tocător de lemn rustic
9 sept.
Gogoșarii: proprietăți, beneficii și diferențe față de ardeii roșii
Un bărbat verifică și alege vinete mari, lucioase și închise la culoare dintr-o ladă plină de legume proaspăt culese.
08:08
Cum alegi vinetele potrivite pentru congelare și zacuscă
 Morman de gogonele murate
9 sept.
De ce să înțepi gogonelele înainte să le pui la murat
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
kronospan sebes
Exclusiv
11:30
Companiile Kronospan și Kronochem din Sebeș, trimise în judecată pentru poluarea mediului cu substanțe cancerigene
O fetiță cu părul împletit stă pe o bordură înaltă lângă o fântână arteziană, întinzând o mână spre jeturile puternice de apă. Pe pavaj și în aer sunt mai mulți porumbei în apropierea ei, inclusiv unul în zbor lângă fântână.
10:38
Cod galben și portocaliu de caniculă, în peste jumătate din țară. Temperaturile vor ajunge până la 36 de grade, apoi urmează vijelii
Metrorex a finalizat lucrările de modernizare la instalaţiile de acces din 8 staţii
09:03
Posibilă tentativă de suicid în stația de metrou Ștefan Cel Mare. Circulația trenurilor este afectată
Călin Georgescu a fost înconjurat de sustinătorii săi în timpul vizitei în Vaslui
ExclusivReportaj
09:00
Momente din vizita cu poticneli a lui Călin Georgescu în județul Vaslui: „În Olt a mers șnur”
Educație juridică în școli
14:06
PISA provoacă noi răgete de plăcere și disperare
Arhiva foto
9 sept.
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate