Anisimova a fost primită cu entuziasm pe zgura pariziană și a început tare meciul cu japoneza Kurumi Nara. Puștoaica a condus cu 6-3, 4-2. Așadar, i-au lipsit doar două game-uri, pentru a trece în turul doi. Mai experimentată, nipona a întors, câștigând manșa a doua cu 7-5, iar pe cea de-a treia, cu 6-4. Anisimova s-a zbătut și în setul 3. Condusă cu 4-1 în decisiv, a recuperat cele două break-uri și a egalat la 4. Apoi, a urmat momentul prăbușirii definitive: 4-6. 

Amanda Anisimova s-a calificat miraculos la Roland Garros. Puștoaica n-a împlinit încă 16 ani, fiind cea mai tânără jucătoare din ultimii 12 ani care joacă la Paris. La doar 15 ani, ocupă locul 256 WTA. În schimb, Nara este pe locul 90 WTA și are 10 ani în plus față de Amanda!

Nici în concursul masculin n-a fost loc de minune. Tennys Sandgren (25 de ani și locul 112 ATP), sportivul american cu prenumele predestinat să practice sportul alb, a pierdut și el în primul tur, acolo unde a ajuns ca beneficiar al unui wild card.

Americanul Sandgren a fost depășit clar de rusul Mihail Kukușkin (29 de ani și locul 88 ATP), cel care reprezintă Kazahstan în Cupa Davis, cu scorul 6-2, 6-1, 6-4.

 

Urmărește-ne pe Google News
Discursul prin care David Popovici i-a cucerit pe maghiari. Ce a spus despre Ungaria într-un interviu
GSP.RO
Discursul prin care David Popovici i-a cucerit pe maghiari. Ce a spus despre Ungaria într-un interviu
ȘOC! Ea e iubita lui David Popovici! Cum arată tânăra, primele imagini cu ea
Playtech.ro
ȘOC! Ea e iubita lui David Popovici! Cum arată tânăra, primele imagini cu ea
Cântăreață mexicană de 21 de ani, executată de soțul avocat într-un restaurant. I-a tras 3 gloanţe în piept şi a încercat să scape cu mită
Observatornews.ro
Cântăreață mexicană de 21 de ani, executată de soțul avocat într-un restaurant. I-a tras 3 gloanţe în piept şi a încercat să scape cu mită
Horoscop 27 iunie 2022. Scorpionii au multe idei de pus în practică pentru a administra anumite resurse pe care le dețin
HOROSCOP
Horoscop 27 iunie 2022. Scorpionii au multe idei de pus în practică pentru a administra anumite resurse pe care le dețin
Laurențiu Reghecampf a dat lovitura cu „Reghe Ranch”! Profit uriaș în afaceri pentru antrenor
Știrileprotv.ro
Laurențiu Reghecampf a dat lovitura cu „Reghe Ranch”! Profit uriaș în afaceri pentru antrenor
"Nu mai are mult". Spioni infiltraţi în Kremlin au aflat cât mai are de trăit Vladimir Putin! Data înaintată de informatori
Orangesport.ro
"Nu mai are mult". Spioni infiltraţi în Kremlin au aflat cât mai are de trăit Vladimir Putin! Data înaintată de informatori
Anunț MedLife, care implică dezvoltarea calității serviciilor medicale la nivelul județului Timiș
PUBLICITATE
Anunț MedLife, care implică dezvoltarea calității serviciilor medicale la nivelul județului Timiș
Got Wood Design, atelierul de mobilier handmade pornit în joacă și ajuns business de zeci de mii de euro
PUBLICITATE
Got Wood Design, atelierul de mobilier handmade pornit în joacă și ajuns business de zeci de mii de euro