Aflat la Dusseldorf, la Grand Prix-ul organizat de Federația Internațională de Judo, Florin Bercean, antrenorul coordonator al lotului olimpic de judo al României, a rememorat, pentru Sportnews.ro, acele momente fantastice de după cucerirea aurului olimpic de către Alina Dumitru, la categoria 48 de kilograme.

Judo European Championships

Alina Dumitru (în albastru), contra Charlinei Van Snick (Belgia). Românca avea să câștige aurul european, pe Traktor Arena, din Chelyabinsk, Russia, pe 26 aprilie 2012. Foto: EPA

El a dezvăluit de ce nu a fost în stare să dea interviuri imedit după competiție: ”Toată presiune a fost atunci pe o singură sportivă. Nu reușisem să calificăm două fete. Tensiunea concursului a fost fantastică. Când am văzut că s-a calificat în finală știam că avem asigurată o medalie. A fost să fie și cea mai prețioasă. După concurs nu am putut da nici un interviu. Cum începeam să vorbesc, cum mă podideau lacrimile. Emoțiile au fost uriașe.

Alina plângea și ea. Știu că această stare emoțională i-am transmis-o și domnului Marius Vizer, președintele Federației Internaționale, care a lăcrimat și dânsul când a dat interviuri despre succesul Alinei. Eu mi-am revenit tărziu din acea stare emoțională. Au fost momente unice. Mi-aș dori că și actualele mele eleve să trăiască astfel de momente deosebite”, a explicat Florin Bercean.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.