Armata Comandantului Suprem

Cine nu credea pana mai ieri in minuni are toate motivele sa fie multumit. De marti seara, ne-am convins si noi, microbistii, ca nu e suficient sa te duci la biserica, nici ca e suficient sa te raportezi la Dumnezeu pentru a schimba ceva, pe ici, pe colo, prin partile esentiale. Mai trebuie sa si vrei sa crezi si mai trebuie sa si poti sa crezi.
Generalul nostru are insa o alta schema de joc si in viata, si in relatia cu divinitatea. El se deschide elastic pe flancuri, temporizeaza, framanta matanii si colectioneaza rusini care mai de care mai rare, doar-doar s-o gasi vreun sfant in zi libera care sa se ocupe temeinic si de problema lui. Problema lui si, inevitabil, si problema noastra, este echipa nationala. O echipa care in dimineata zilei in care sarmanii Greciei ne-au dat cu capul de pamant l-a asteptat afara pe General, intrat solo in audienta la Cel-de-Sus. Ce-or fi vorbit acolo, nimeni nu stie, si sincer sa fiu nici nu cred ca intereseaza pe cineva, pentru ca seara, pe teren, s-a dovedit ca Iordanescu se confesase doar tavanului din camera, si el un pic plictisit de logoreea gradatului roman si de tentativa acestuia de a face schimb de tricouri cu el. Si-uite asa, intre doua rugaciuni si una bucata umilinta, pateul Diviziei A s-a mai alterat o data pe malul Atlanticului, izgonind focile, morsele si impresarii pe o raza de cateva sute de kilometri. Numai aici, acasa, mirosul n-a mai ajuns miros, ci s-a transformat in boare, in greseli de marcaj, in neadaptare la teren si la vacarmul celor 248 de spectatori dusmani noua.
Dar dincolo de ceea ce aduce cu el, alizeul asta portughez ar fi bine sa-i provoace Generalului Puiu un dor de cercetare temeinica numai si numai a lucrurilor lumesti si trebuincioase tarii. Nu de alta, dar un lucru e clar. Ori Dumnezeu n-a facut armata, ori a facut-o si nu i-a placut deloc.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.

ABONEAZĂ-TE