Avocatul kosovarului bătut de Mutu face mâine conferinţă de presă

Comentează

Luca Spaziani, avocatul victimei, va organiza vineri, la Florenţa, o conferinţă de presă, în lipsa lui Racaj, care se află acum în Kosovo, pentru un control neuro-psihiatric mai amănunţit, fiind în continuare în stare de şoc.

Conform unor alte detalii ale raportului medical pe care şi l-a scos Racaj, kosovarul a fost lovit de cel puţin cinci ori! ”Nu a fost vorba de un singur pumn. Nu putea să arate aşa dacă primea doar o lovitură, chiar dacă, se ştie, Adrian are mână grea!", au spus ieri alte surse din Florenţa. "N-am voie să vorbesc, dacă apare vreo declaraţie de-a mea în presă, mă amendează Fiorentina", a explicat Mutu de ce e în silenzio stampa.

”O să dau tot ce am mai bun”

În aşteptarea deciziei antrenorului Sinişa Mihajlovici, de a-l folosi sau nu duminică, la Catania, "Fenomenul" face declaraţii de dragoste suporterilor, care au afisat bannere de susţinere pentru ”Briliant” la meciul de Cupă cu Empoli (1-0). ”O să mă revanşez pe teren, ca să răsplătesc afecţiunea suporterilor ”viola”. Am să dau imediat tot ce am mai bun. Pentru voi", l-a citat site-ul firenzeviola.it.

GSP: ”E implicat total”

Trimisul Gazetei Sporturilor la Florenţa a asistat la antrenamentul Fiorentinei de miercuri. Mutu a lucrat însă intens şi este optimist. Din microbuzul clubului care l-a adus echipat la bază, Mutu a făcut un semn sugestiv cu degetul mare în sus: "Sunt OK!". Reporterul GSP a semnalat că ”Briliantul”, care s-a pregătit cu un fes pe cap, s-a implicat total, fiind lăudat destul de des de Mihajlovici. ”Mingea i-a rămas la fel de prietenă, chiar dacă 9 luni s-a jucat cu ea doar la antrenamente. Driblează cu aceeaşi dezinvoltură, trage la poartă din toate poziţiile şi înscrie la foc automat”, notează GSP.

UNDE E KOSOVO?

Kosovo, locul de unde e originar Racaj Berat, e o fostă provincie sârbă, actualmente o entitate condusă de ONU, deoarece încercarea etnicilor majoritari albanezi de a obţine independenţa faţă de Serbia, începută în 1999, nu a fost recunoscută decât de 70 de state membre ale ONU. Serbia nu vrea să renunţe la această regiune, deoarece aici a avut loc Bătălia de la Câmpia Mierlei, un moment de referinţă pentru identitatea naţională a sârbilor. În 1389, o coaliţie sârbească a învins o armată otomană şi l-a asasinat pe sultanul Murad.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Nicușor Dan a atacat la CCR legea care permite primăriilor să dea 1 million euro pe cluburilor private. Foto: Hepta
8 oct.
Nicușor Dan a atacat la CCR legea care permite primăriilor să dea 1.000.000 de euro cluburilor private
Luca Niculescu este optimist după discuțiile cu PSD, PNL și USR. Foto: Dumitru Angelescu / Libertatea
8 oct.
Mesajul lui Luca Niculescu după discuțiile cu PSD, PNL și UDMR. Premierul desemnat a tras concluzia primei zile de negocieri
MONDEN
Sarah și Anca Serea
ExclusivInterviu
8 oct.
Anca Serea, detalii neștiute despre instalarea fiicei sale la Milano: „A fost temerea mea numărul 1. Jumătate de an ne-am chinuit”
Carla's Dreams la Munchen | sursa foto: Instagram
8 oct.
Carla's Dreams a reapărut după un an. Anunțul făcut la începutul lunii octombrie: „Mai e”
POLITIC
Dragos Pislaru, ministrul Investitiilor si Proiectelor Europene. Foto: Hepta
8 oct.
Dragoş Pîslaru continuă cearta cu partidul lui Grindeanu: „Din păcate pentru PSD, propaganda nu mai funcţionează”
Luca Niculescu la sediul PNL, în prima zi de negocieri pentru viitorul Guvern. Foto: Dumitru Angelescu / Libertatea
8 oct.
Răspunsul premierului desemnat Luca Niculescu, întrebat dacă își depune mandatul în caz că nu strânge o majoritate înainte să ajungă în Parlament
Ultimele știri
8 oct.
Ce chirie se cere pe o garsonieră de 11 mp în Cluj-Napoca: „Este cochetă și utilată”
8 oct.
Ambasadoarea SUA care s-a întâlnit cu Sorin Grindeanu la un restaurant din București este anchetată de Departamentul de Stat din SUA. Liderul PSD: "N-am făcut trădare de țară"
8 oct.
Marco Rubio a plecat de la Atena cu un acord de 4 miliarde de dolari. Ce s-au angajat să cumpere grecii
8 oct.
Un jurnalist american a vizitat România și a rămas impresionat de un restaurant tradițional din București: „Cele mai bune murături din viața mea”
TRENDING
Analiză
8 oct.
Calculul care îl trimite pe Cătălin Cherecheș înapoi la pușcărie. De ce reîncarcerarea este inevitabilă, indiferent de decizia Curții de Apel Cluj
8 oct.
Premiul Nobel pentru Literatură 2026 îi revine scriitoarei Anne Carson, una dintre cele mai rafinate autoare din literatura contemporană
8 oct.
Horoscop 9 octombrie 2026. Racii ar fi bine să judece la rece și de mai multe ori orice decizie dură legată de soarta unui parteneriat sau a unei colaborări
8 oct.
Tragerile loto din 8 octombrie 2026. Report de peste 2,4 milioane de euro la Loto 6 din 49
priveliște asupra Gornergrat, Zermatt și stațiunii de schi Matterhorn din Elveția, cu transportul asigurat de telescaun
8 oct.
Se deschide sezonul de schi 2026-2027. Oferta de cazare din Alpi, Dolomiți și alte regiuni montane de top se extinde considerabil prin lansarea unor noi hoteluri
Trenul Venice Simplon Orient Express sosește la gara Bakirkoy, după o călătorie de 5 zile, în Istanbul, Turcia
8 oct.
Orient Express adaugă o nouă oprire de lux în Europa. Cât va costa o călătorie spre Monte Carlo în celebrul tren retro
Pilot de avion în cabina aeronavei
8 oct.
Regula „cabinei sterile” în aviație: ce înseamnă codul secret folosit de piloți la decolare și aterizare
Murături asortate la borcan
8 oct.
Ce legume se pun la murat împreună? Combinații pentru borcane delicioase
O femeie cu părul castaniu deschis stă pe o bancă de lemn într-o saună, cu ochii închiși, înfășurată într-un prosop alb
8 oct.
Saunele, noul trend în materie de vacanțe în sezonul rece. Unde găsești cele mai spectaculoase băi de abur din lume, de feribotul din Finlanda până la oul din aur din Suedia
Scorțișoară în cafea
7 oct.
De ce e bine să pui scorţişoară în cafea? Ce efect are
De ce cade părul toamna
7 oct.
De ce cade părul mai mult toamna și când ar trebui să te îngrijorezi
Crenguțe de vișin în borcanul cu murături
6 oct.
De ce se pun frunze sau crenguţe de vişin la murături - secretul bunicilor
Castraveți bulgărești
2 oct.
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
La percheziții au fost descoperiți peste 400 de litri de combustibil
8 oct.
Angajați CFR din Argeș, acuzați că furau motorină și încasau bani pentru ore fictive în weekend
Un polițist local
8 oct.
Cum a anulat șeful Poliției Locale Constanța amenzi de peste 100.000 de lei. Directorul a fost trimis în judecată de DNA
Rareș Bogdan a fost audiat ca martor la DNA Iași în dosarul omului de afaceri Fănel Bogos. Fotografie de arhivă: Profimedia
8 oct.
Rareș Bogdan s-a enervat pe Ilie Bolojan după ce a fost audiat la DNA în dosarul lui Fănel Bogos
antrenament-rezervisti-s-47
ExclusivReportaj
8 oct.
MApN a plimbat rezerviștii cu autocarele pentru o poză a ministrului cu rachetele antidronă: „Să fi fost de mai multe zile antrenamentul! Nu o fugă, într-o singură zi”
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...
Arhiva foto
6 oct.
Acea zi din octombrie
fermier-roman-tractor
5 oct.
Programul de clemență din care fermierul lipsește