Partida din etapa a 21-a din prima ligă franceză a fost foarte încinsă, cel puțin în tribune, așa cum se întâmplă la fiecare joc desfășurat pe stadionul corsicanilor.

Balotelli a luat foc: „De ce n-a zis nimeni nimic?”

Fanii gazdelor l-au intimidat pe italianul Mario Balotelli, imitând sunetele scoase de maimuțe pe toată durata partidei, ori de câte ori mingea ajungea la respectivul jucător.

„Rezultatul de ieri a fost corect… va trebui să muncim mai mult ca să ne îndeplinim obiectivul. Arbitrajul a fost OK. Dar am o întrebare pentru poporul francez… E normal ca fanii formației Bastia să imite sunetele făcute de maimuțe și să facă «uh, uh» tot meciul și nimeni din Comisia de Disciplină să nu zică nimic?”, a scris cel mai cunoscut jucător de la Nice pe rețelele de socializare.

„Rasismul e legal în Franța? Sau doar la Bastia? Fotbalul e un sport fantastic, dar oamenii ca suporterii formației Bastia îl fac oribil. E o rușine”, a mai scris Balotelli.

Nice, echipă unde secund este românul Adrian Ursea, este liderul surprinzător al campionatului francez, cu 46 de puncte, dar poate pierde prima poziție dacă AS Monaco (45 de puncte) o va bate mâine pe Lorient.

Italianul este unul dintre cei mai excentrici jucători de fotbal ai momentului, care au un „cazier” foarte bogat de tâmpenii. Dar lucrul acuzat de el este foarte grav.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.