Bătălie în Bănie. „Moartea din Carpaţi” încinge ringul la Superkombat Craiova

Comentează

Este al doilea eveniment de marcă Superkombat organizat în Bănie după ce, în noiembrie 2012, eroii circuitului condus de Eduard Irimia au inaugurat Sala Polivalentă în faţa a aproape 4.500 de spectatori. "De data aceasta, preţurile biletelor sunt accesibile, vor începe de la 30 de lei, aşa că ne aşteptăm la o sală arhiplină sâmbătă seară", a afirmat preşedintele Superkombat.
Singurul român care a luptat în piramida finală K-1 disputată anul acesta, Cătălin Moroşanu, va reveni în ring, urmând să înfrunte un veritabil colos din Republica Capului Verde, Eduardo Mendes, cel care şi-a învins printr-un KO brutal ultimul adversar.
De asemenea, Benjamin Adegbuyi, locul 8 mondial la finalul anului trecut, va încerca să-şi ia revanşa în faţa surinamezului Jairzinho Rozenstruik, după ce în noiembrie 2011 înregistra în faţa acestuia primul său eşec din carieră după un KO în repriza a doua. "Aştept acest meci de mai bine de un an şi jumătate. Cu siguranţă va fi război în ring pentru că sunt mai motivat ca niciodată", a declarat Adegbuyi, care are 11 din 12 victorii obţinute înainte de limită.
România va avea reprezentant şi în turneul piramidal de 4 de la categoria grea, Sebastian Ciobanu, care se va duela pentru un loc în finală  cu rusul Vladimir Toktasynov, deja un veteran al galelor Superkombat.
De asemenea, Ionuţ Atodiresei (-65 de kilograme) şi  Claudiu Bădoi (-71 de kilograme) au programate, la Craiova, meciuri eliminatorii, iar în cazul unor victorii, cei doi vor deveni challengeri la titlul mondial Superkombat.
Biletele pentru gala de la Craiova s-au pus în vânzare şi costă 30 de lei, putând fi achiziţionate de pe eventim.ro, casele Sălii Polivalente, dar şi din magazinele partenere.
Evenimentul programat sâmbătă seară la Sala Polivalentă din Craiova va fi transmis în direct la nivel global în 80 de ţări prin intermediul Eurosport, iar în România poate fi urmărit pe Pro TV, Sport.ro şi Eurosport România.





Fight card Superkombat World Grand Prix II 2012 Craiova:

1. Super-fight -65 kg - meci eliminatoriu pentru titlul mondial Superkombat
Stauros Exakoustidis (Grecia) vs Ionuţ Atodiresei (România)

2. SEMIFINALĂ TURNEU CATEGORIA GREA
Nikolaj Falin (Germania) vs Frank Munoz (Spania)

3. SEMIFINALĂ TURNEU CATEGORIA GREA
Vladimir Toktasynov (Rusia) vs Sebastian Ciobanu (România)

4. Super-fight -71 kg - meci eliminatoriu pentru titlul mondial Superkombat
Stelios Papadopoulos (Grecia) vs Claudiu Bădoi (România)

5. Super-fight categoria grea
Jairizinho Rozenstruik (Surinam) vs Benjamin Adegbuyi (România)

6. Super-fight categoria grea
Eduardo Mendes (Republica Capului Verde) vs Cătălin Moroşanu (România)

7. FINALĂ TURNEU CATEGORIA GREA
Câştigător Semifinală 1 vs Câştigător Semifinală 2
Foto: superkombat.com
 


Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Campanie pentru sanatate minata lansata la Administratia Prezidentiala. Prima doamna despre pericole
16:47
Un adolescent din 16 a experimentat droguri. Proiectul de 11,7 milioane de franci elvețieni lansat la inițiativa Administrației Prezidențiale: Ce spune prima-doamnă despre pericole
Simona Halep reziliază contractul cu AnimaWings după ce compania aeriană a cerut insolvența. Sursă foto: Andrei Crăițoiu /GSP
16:17
Simona Halep, decizie radicală după ce compania aeriană AnimaWings a cerut intrarea în insolvență
MONDEN
Dan Pavel | sursa foto: arhiva personală
Exclusiv
17:27
Ce studii are Dan Pavel de la Antena 1: „Poate m-aș fi făcut bucătar”. Cum a ajuns să lucreze în presă
Florin Dumitrescu
Exclusiv
17:25
Chef Florin Dumitrescu își deschide două restaurante. Ce investiție uriașă a făcut juratul MasterChef
POLITIC
Dominic Fritz a fost ales președintele USR în iunie 2025. Foto: Cristian Otopeanu / Libertatea
18:34
Dominic Fritz insistă cu alegerile anticipate și anunță că USR va intra la guvernare cu o singură condiție
Nicușor Dan a postat o fotografie alături de Donald Trump la o săptămână după Adunarea Generală a ONU, Foto: X
15:30
Nicușor Dan a postat o fotografie alături de Donald Trump la o săptămână după Adunarea Generală a ONU. Care este motivul
Ultimele știri
18:48
Europa a acceptat să-și elibereze petrolul din rezervele strategice, anunță Donald Trump
17:54
Nicușor Dan și Giorgia Meloni, front comun pentru agricultură și coeziune în bugetul UE. Scrisoare semnată de 17 lideri europeni care se opun tăierilor - Surse
17:53
Cris-Tim cumpără cel mai mare producător de sendvișuri din România și competitorul principal din piața de ready-meals
17:53
Dezvăluirea emoționantă făcută de Elena Ionescu despre fiul ei, Răzvan. „L-am făcut să devină un pic din mine”
TRENDING
07:30
Cine transmite Polonia - România. La ce oră începe meciul din Liga Națiunilor la TV pe 2 octombrie 2026
Analiză
12:57
Euro, nou record negativ la cursul BNR, din cauza instabilității politice: 5,3447 lei. Ce înseamnă deprecierea bruscă a monedei naționale
11:47
Ion Țiriac vrea să construiască un hotel de 4 stele în Otopeni: patru etaje cu 136 de unități de cazare
12:00
Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 3 - 9 octombrie 2026. Venus va intra într-o retrogradare lungă
Castraveți bulgărești
13:01
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
Spectacol într-o sauna Therme
12:43
Locul din București unde saunele devin scene: povești din Harry Potter și spectacole de stand-up comedy
Horoscop berbec pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026
00:00
Horoscop Urania săptămânal pentru Berbec. Previziuni pentru perioada 3 - 9 octombrie 2026
Horoscop scorpion pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026
00:00
Horoscop Urania săptămânal pentru Scorpion. Previziuni pentru perioada 3 - 9 octombrie 2026
Horoscop leu pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026
00:00
Horoscop Urania săptămânal pentru Leu. Previziuni pentru perioada 3 - 9 octombrie 2026
Interiorul Bisericii Ortodoxe Zlătari, situată pe Calea Victoriei, unde se află racla cu moaștele Sfântului  Mucenic Ciprian.
2 oct. 2024
Sfântul Ciprian, sărbătorit pe 2 octombrie:tradiții și obiceiuri. Ce să faci neapărat în această zi
De ce se face floare albă în borcanul cu murături
20 sept.
De ce se face floare albă la murături și cum o previi. Greșeala frecventă din borcan
Cum știi când începe să fermenteze mustul
24 sept.
Cum îți dai seama că mustul începe să fermenteze
De ce să pui bicarbonat în coșul de gunoi
22 sept.
De ce să pui bicarbonat în coșul de gunoi
Exercitiu Mobilizare MOBEX
16:06
10.000 de bărbați din București și Ilfov, cel mai tânăr având 43 de ani, sunt convocați, de pe 5 octombrie, la un exercițiu de mobilizare
Peste 4.000 de comercianți români și-au extins afacerile pe piețele din Bulgaria și Grecia prin intermediul platformei de comerț electronic Trendyol
15:00
Românii, motorul Trendyol în Balcani: o treime din vânzările din Grecia și Bulgaria vine de la cei 4.000 de comercianți din România
Protest antiguvernamental „Asta nu e Moscova” la Sofia, Bulgaria – 28 septembrie 2026
Exclusiv
13:00
Cum a trecut Bulgaria prin șapte rânduri de alegeri anticipate și a supraviețuit economic. Explicația lui Silviu Cerna, fost membru în consiliul de administrație al BNR
Prețurile producției industriale din România au crescut cu 2,1% în luna august 2026, comparativ cu luna precedentă.
12:40
Val de scumpiri în România, INS anunță că prețurile de producție au crescut cu aproape 12% față de 2025
Nicusor Dan
Analiză
17:00
Extremismul economic se bate cu extremismul politic, ăsta e adevărul
oameni-romani-strada-guvernul-romaniei
14:54
„Vox populi, vox Dei”
grafic-crestere-online-economie-inteligenta-artificiala
14:43
Creșterea economică în era inteligenței artificiale
Actriță repetând pe scena unui teatru
Analiză
06:55
Artiști din toate țările, uniți-vă! Jos capitalismul, trăiască ideologia!