FCSB a rămas fără sprijinul ultrașilor de la cele două peluze, după ce clubul lui Gigi Becali a pierdut în instanță o parte a palmaresului, dar și numele istoric ”Steaua” și emblema clubului.Fanii susțin echipele de baschet, polo sau handbal ale CSA Steaua București.Suporterii au avut parte de o dezamăgire luni seară.Baschetbaliștii ”militari” au pierdut, pe propriu teren, scor 65–76 (26-28, 13-20, 15-16, 11-12), meciul cu BC Mureș, din etapa a 23-a a Ligii Naționale. În urma acestui rezultat, roș-albaștrii au fost detronați de pe primul loc al clasamentului de CSU Asesoft Ploiești. Prahovenii au 39 de puncte (17 victorii, 5 eșecuri), în timp ce steliștii au acumulat 37 (16/ 5), însă au un joc mai puțin disputat. Dacă prahovenii înving sâmbătă, acasă, pe BC Timișoara vor termina sezonul regulat pe primul loc.