Pe 20 decembrie, metropola germană Hamburg a găzduit gala Evil Fight Night, în cadrul căreia Cristian Ciocan, cunoscut în Germania sub numele de Christian Hammer, și Flavius Biea au avut evoluții excelente pe ringul de box. În timp ce prin victoria asupra americanului Kevin Johnson, Cristi a reușit să urce de pe locul 29 pe locul 14 în clasamentul mondial, Flavius Biea încheie primul an la profesioniști cu a șasea victorie din tot atâtea meciuri disputate.
Erol Ceylan, managerul celor doi sportivi, spune că evoluția sportivă a celor doi nu este deloc întâmplătoare ci se bazează pe multe ore de muncă, seriozitate și disciplină. „Boxul, probabil cel mai vechi sport marțial din lume, este frumos dar și foarte complex. Nu poți face performanță dacă nu ești un sportiv cu un stil de viață echilibrat, disciplinat și fără excese. La EC Boxing, sunt legitimați în acest moment sportivi din România, Rusia, Serbia și Turcia dar și din alte țări. Condițiile pe care noi le oferim sportivilor sunt printre cele mai bune. În cantonament, ei au la dispoziție o vilă, dotată cu dormitoare, băi, bucătărie, internet și tv. Programul lor este bine monitorizat de antrenori și pentru a evita orice fel de probleme, am montat în casa lor și camere video. Consider că este cel mai bine să supraveghem sportivii cu ajutorul camerelor video. Chiar dacă Hamburg este un oraș mare, sala lor de antrenament este aproape de cantonament”, a declarat Erol Ceylan, managerul lui Cristi Ciocan și al lui Flavius Biea.
 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.