Adrian Mutu a revenit în Liga 1, semnând un contract până la vară cu ASA Târgu Mureş, cu speranţa că va prinde un loc în lotul României pentru turneul final al Campionatului European din Franţa.
Chiar dacă a împlinit recent 37 de ani şi în ultima perioadă nu a rupt gura târgului cu evoluţiile sale la ultima echipă la care a evoluat, Pune City (India), Mutu rămâne un jucător interesant. Cel puţin în opinia "secundului" echipei naţionale,Daniel Isăilă.
"De ce să nu crezi în Mutu? E un jucător extrem de valoros. Depinde de forma lui sportivă, de cum se va readapta la campionatul românesc", a precizat Daniel Isăilă la Dolce Sport.
Despre lista cu jucătorii convocaţi pentru acţiunea naţionalei din această iarnă, pe care se regăsesc nu mai puţin decât şase jucători de la Steaua, Isăilă nu vede nici o problemă.
"Nu știu dacă nea Puiu a discutat cu Reghe. E posibil. Noi însă n-am ținut legătura cu cei de la Steaua. Nu cred că se pune problema unui refuz. Nu mai e niciun club angrenat în cupele europene și naționala ar trebui să aibă prioritate. Se poate ajunge la un compromis. Acest turneu ne ajută pe noi, cei din staff. Sunt jucători experimentați și jucători tineri, de perspectivă, cărora vrem să le dăm o șansă. E un moment important și pentru noi, vrem să reglăm niște aspecte tehnico-tactice", a conchis tehnicianul.
În ceea ce-l priveşte pe Constantin Budescu, se va renunţa la acesta pentru stagiul de pregătire din această iarnă pentru că va pleca de la Astra Giurgiu la o echipă din Qatar.