CM de handbal din Danemarca. România, fără reacție în fața Spaniei, 18-26. Gheorghe Tadici dă detalii despre bețiile de la națională: ”Ar fi fost bine dacă erau sticle cu bere sau cu vin! Era ceva mai tare!”. Tehnicianul a dat de pământ și cu fosta lui elevă, Narcisa Lecușanu, dar și cu suedezul Tomas Ryde, plătit regește ca să selecționeze de pe DVD-uri! Vedeta Neagu taie și spânzură la lot, și-a convocat prietena!!! / INTERVIU

Comentează

Gheorghe Tadici (63 de ani), antrenorul echipei HC Zalău, a făcut scandal cât casa, după dezastrul României cu Spania, 18-26, de la Campionatul Mondial din Danemarca. Nu atât scorul, cât maniera în care s-a pierdut meciul a produs revolta. O întreagă repriză a doua, tricolorele au fost cu mâinile jos, resemnate, marcând doar 6 goluri! România înfruntă mâine seară Norvegia.

Tadici a intrat în direct la Dolce și a vorbit despre rele de la națională. ”Căderea a fost consecința modului în care s-au apărat. Zona centrală de la început până la sfârșit a fost… N-am avut apărătorii centrali. S-a și experimentat cu Szucs, cred că e prima dată când joacă în intermediar dreapta. Sunt patru jucătoare care au fost accdeintate, Manea, Nechita, Geiger, Marin. Credeam că sunt mai puternice. Au fost selecționate anumite jucătoare. A dorit să se facă plăcerea cuiva, a unei jucătoare anume!!! După meciul cu Belarus, un anumit ospătar a venit, dacă le dăm voie și la a treia și la a patra! Într-un dolce ambiente, e normal ce s-a întâmplat! Ne-am urcat în mașină și am plecat, ca să nu asistăm! Imaginea este proastă, este foarte neplăcut ce s-a întâmplat! Pe mine nu m-a bătut Spania niciodată, în 9 meciuri, deși aveam patru accidentate! S-a stricat ordinea, disciplina la lot. Nu cer demisia lui Ryde, dar să le lase pe fete să joace ce știu, să nu le încurce, poate ne calificăm și noi la Olimpiadă!!!”, a explodat, la Dolce Sport, antrenorul care a câștigat cu echipa națională medalia de argint la Campionatul Mondial din Rusia 2005, iar în 2007 a ocupat locul 4, la Campionatul Mondial din Franța.

SportNews.ro: Domnule Tadici, ați aruncat bomba în handbalul românesc. Cine face selecția la naționala feminină?Gheorghe Tadici: În mod normal, antrenorul. Ați spun, fără echivoc, faptul că selecția se face acum pentru plăcerea unei anumite jucătoare anume...
Domnule, eu vă întreb atât: ”Pe ce criterii a fost selecționată Vizitiu”? Doar că este stângace? Țăcălie a jucat bine pe postul ei. Vizitiu, la ultimele patru meciuri oficiale la echipa de club, nu a fost pe foaia de joc, n-a intrat între cele 16 jucătoare. Cum poate fi selecționată o astfel de jucătoare? N-a jucat deloc în ultima lună, rețineți!Se spune că este prietenă la cataramă cu Cristina Neagu.Se spune, da... Și altceva... Chintoan dă în medie, pe meci, câte 7 goluri din acțiune. N-a avut loc în lotul de Mondiale nici ea. Domnule, îmi pasă de handbalul românesc, de-asta mă revolt. E și munca mea acolo, muncă de doi ani și 7 luni. Unii stau pe mii de euro, iar prostul de Tadici muncea pe nimic. Acum, antrenorul discută cu echipa, la time-out-uri, prin ”secundul” Buceschi, care a fost dat afară pentru probleme cu comunicarea.Ați povestit despre o beție a fetelor. Există o așa mare depravare?M-a deranjat faptul că, fiind în studioul de la Dolce, Narcisa Lecușanu nu m-a susținut. N-a fost team manager la națională, pe când eram eu selecționer? Să-și asume responsabilitatea, nu să scoată mereu Tadici castanele din foc! Lecușanu a ajuns vicepreședinte la federație. Să spună ea ce se întâmplă la națională. Este vicepreședinte la federație și urmărește un post în boardul IHF. Asta e ceea ce urmărește ea, de parcă asta e marea noastră problemă.Să rămâne la incidentul cu beția. ”A treia” și ”a patra” ce erau? Sticle cu cu bere, cu vin?Era bine, dacă era așa! Era vorba, însă, despre altceva, mult ma tare!Whisky?Nici whisky! Oricum, era timpul liber al fetelor, după ce obținusem calificarea. Dar nu mai spun nimic, că iar o să mă facă unii comunist! Fără disciplină, nu se rezolvă nimic, iese haos! Am cerut mult? Eu am obținut niște performanțe măcar.Sunteți supărat rău de tot...Cum să nu fiu? Vin fel și fel de ”specialiști” din afară care stau pe mii de euro. Vestegaard, Mette Klit, și-au luat căciula de euro, nu se uită măcar în spate. Vestegaard este acum la echipa Germaniei. A venit să-și umple basca și a plecat. Antrenorii de la HCM București au salarii de circa 10-12.000 de euro pe lună. Știți cât aveam eu la națională? Aveam 500 de euro, pe care nu l-am ridicat niciodată. Secunzii aveau câte 200 de euro.Dacă nu luați banii, din ce trăiați?Mă plătea HC Zalău, care mă plătește și acum.Ce salariu are Ryde la naționala României?Nu știe nimeni salariul lui Ryde, că plătește COSR-ul, și federația... Se ascund! A lucrat o lună și o săptmână și ia salariul din martie, adică de 9 luni. De ce? Ca să le fie bine câorva persoane, care fac combinații cu fonduri? Iar handbalistele de la cluburi nu primesc nicio pereche de șireturi de la federație. Eu stăteam în sală patru ore dimineață cu lotul A și cu lotul B și patru ore după amiza, iar Ryde selecționează după DVD-uri. Știți cât stau acești antrenori veniți de-afară la antrenamentele pe care le conduc în România? Stau cât vor jucătoare! Atât!

Ce le leagă pe Neagu și pe Vizitiu

Legătura reclamată de fostul selecționerul Gheorghe Tadici este știută în lumea handbalistul. Cele două sunt prietene la cataramă. Cristina Neagu, vedeta României, a fost prietenă cu fratele Patriciei Vizitiu. Cele două sunt colege încă din perioada junioratului. S-au împrietenit la o echipă de handbal din Plopeni.

Ryde a fost polițist!

Despre selecționerul Tomas Ryde se spune că a fost, în ultimii ani, polițist. N-a profesat în handbal din 2008, semn că s-a decuplat de mai multă vreme de la sportul de mare performanță. Totodată, suedezul a activat ca antrenor secund la echipa Under 18 a clubului Flemingsbergs IK și la IFK Tumba (ambele hochei pe gheață). Fiul său, Charlie (21 de ani acum), este jucător de hochei, iar din poziția respectivă, Tomas îi putea superviza traseul. Ryde are, de 15 ani, și o firmă de consiliere profesională pentru cariere de succes, Serica.

Arhiva foto
Arhiva foto
Arhiva foto


În 2008, Cristian Gațu a vrut să-l aducă pe Ryde, dar s-a opus Tadici!

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Aeronava Ivan Patzaichin de la Tarom
13:27
Aeronava „Ivan Patzaichin” intră oficial în flota TAROM cu zborul București - Chișinău: Momentul, marcat printr-un botez aviatic cu tunuri de apă
Patrick Andre de Hillerin a murit la 52 de ani
13:01
Când va fi înmormântat Patrick Andre de Hillerin: „În locul în care se odihnesc strămoșii familiei”
MONDEN
Mihai Bobonete
13:18
Mihai Bobonete, gest impresionant pentru un copil bolnav. A jucat tenis pe ploaie, deși avea dureri de spate
Damian Drăghici și Cristina Stroe s-au căsătorit în secret
13:18
Damian Drăghici și Cristina Stroe s-au căsătorit în secret. Modul inedit în care au anunțat
POLITIC
Siegfried Mureșan alături de miniștri propuși să facă parte din Guvern
LiveText
11:27
Guvernul Mureșan, înaintea votului de învestitură. 10 miniștri sunt audiați marți, după ce patru au primit avize negative ieri
siegfried-muresan-depunere-program-guvernare-parlament-26-septembrie (4)
Analiză
09:23
Prohodul Guvernului Mureșan, cântat din start de miniștri și lideri ai coaliției
Ultimele știri
14:18
Ucraina nu se poate apăra de dronele cu reacție ale Rusiei, susține Putin. Cât de letale sunt de fapt aceste arme și de ce are nevoie Kievul pentru a le contracara
14:18
România, cu o problemă majoră în rândul tinerilor: aproape 1 din 4 nu muncește și nu merge la școală
14:14
BNR cere să avem guvern funcțional. „Avem nevoie de un parcurs ferm şi asumat de consolidare fiscal-bugetară”
14:06
Noi reguli de circulație pentru șoferi, motocicliști și utilizatori de trotinete de la 1 octombrie, în Spania. Ce schimbări introduce Codul Rutier
TRENDING
InterviuExclusiv
11:00
Ciprian Ciucu, despre războiul politic din București: „Nu m-au lăsat să-mi organizez propria primărie. Și azi avem un serviciu care se cheamă «Euro 2020»”
10:40
Marian Godină s-a angajat după ce a demisionat din Poliție: „Cu contract de muncă”. Din ce câștigă el bani acum
28 sept.
Alai de nuntă, sancționat cu 87 de amenzi în Franța: 10.945 de euro și 242 de puncte retrase de pe permise
11:38
O regiune din Spania caută noi locuitori și oferă până la 40.000 de euro celor care își cumpără sau construiesc acolo o casă. Pot aplica inclusiv românii
O imagine filmată de sus arată niște mâini care țin o tabletă pe ecranul căreia apare un bungalou tropical, precum și un calendar afișat pe un laptop
13:08
Românii renunță la vacanțele last-minute iar peste 60% își rezervă concediile cu cel puțin trei luni înainte
genetica și depistarea precoce  a cancerului de san si uterin
12:57
Lecții de viață din spatele diagnosticului: poveștile Ginei și ale Elizei. Cum schimbă genetica și depistarea precoce lupta cu cancerul de sân și uterin
Foto: unfazed.ro
12:12
Cum a devenit Unfazed.ro magazinul de sneakers iubit de Gen Z
Foto: Sanador
11:42
Când problemele inimii au nevoie de evaluare și tratament în echipă
apus de soare peste Munții Făgăraș, Carpații Meridionali
11:16
Jurnaliștii britanici recomandă Carpații Meridionali drept alternativa europeană perfectă la Everest Base Camp
Sâmbăta Morților- Moșii de toamnă 2026
27 sept.
Moșii de toamnă 2026: data exactă a Sâmbetei Morților și ce se face în această zi
Lingură de lemn pe oală
26 sept.
De ce să pui o lingură de lemn peste oală
Conservă de ton
26 sept.
Cum citești eticheta la conserva de ton: ce înseamnă zona FAO și tipurile de ton
Noua carte de identitate, prezentată de MAI. FOTO: Vlad Chirea
25 sept.
Cum îți faci cartea electronică de identitate în 2026: pași, costuri și acte necesare
Ofițeri ai Serviciului de Protecție și Pază
Exclusiv
13:00
48 de angajați SPP au fost detașați în misiunile diplomatice ale României. Ovidiu Voicu: „Ținând cont că întreaga activitate a SPP este clasificată, se deschide o poartă largă pentru abuz”
Tesla Model X gri, cu portierele deschise, fotografiata la Vama Sighetu Marmației
12:21
Un șofer ucrainean a rămas fără mașina de 105.000 de lei la Sighet. Era căutată în Olanda
Românii care au muncit atât în țară, cât și în alte state europene pot beneficia de pensii comunitare.
11:45
Cum primești pensie dacă ai lucrat în România și în mai multe țări din Europa. Ce trebuie să știi
Imaginea prezintă un cuplu tânăr pozând împreună în aer liber, având în fundal un peisaj montan cu cabane de lemn și un râu.
10:22
Iubitul Valentinei, fata găsită moartă într-o valiză pe râul Olt, s-a predat în Elveția. Ce au găsit anchetatorii pe salteaua din locuința sa
Poluare Bucureşti
09:00
Gargara și impostura nu rezolvă problema poluării aerului din București!
Benjamin Netanyahu Foto: Imago
07:00
Doar sângele masacrului din 7 octombrie 2023 l-ar putea mătura pe Netanyahu de la putere
Blocuri în construcție, fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Shutterstock
28 sept.
În loc să urlăm APOCALIPSA, nu luăm și noi banii ăia de unde sunt? Din închirieri, de exemplu?
Sinteza Zilei, Antena 3 CNN. Sursa foto: captură Youtube / Antena 3 CNN
Analiză
25 sept.
Monologuri în loc de dezbateri: cum arată talk-show-urile televiziunilor de știri