Ce face fiul antrenorului Steve McClaren, care era la Middlesbrough când a eliminat Steaua din semifinalele Cupei UEFA: „De la 6.00, de când mă scol, doar la asta mă gândesc!”
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
În atelierul său din Sutton-on-the-Forest, un sat pitoresc la 10 kilometri de York, nord-estul Angliei, Sam McClaren (33 de ani) realizează manual chitare personalizate, după propriul design. Sam este fiul mijlociu al lui Steve McClaren, 64 de ani, fost fotbalist, actual antrenor, ultima dată pe banca Jamaicăi, fost la Middlesbrough, „coșmarul” fotbalului românesc în 2006.
Cuprins:
- „Nu prea eram bun la fotbal. Și mi-am dorit o viață... liniștită”
- „Manchester, un oraș grozav pentru muzică”
- A făcut prima chitară acum 15 ani, a ajuns la 88
- Acceptat direct în ultimul an de cursuri!
- „Să mă mișc, să stau în picioare și să lucrez constant. Sunt puțin ca tata în acest sens”
- Cea mai scumpă chitară, „de la 7.000 de lire”
- „Părinții mei sunt fericiți dacă sunt și eu fericit. Iar eu sunt fericit, nu bogat!”
- „Tata are o colecție mare de CD-uri cu blues, bunicul era fan Pink Floyd, mama pictează”
- „Cum să-l uit pe Maccarone și refrenul Pig Bag?!”
- Ultramaraton, cățărări, squash, golf și... „fotbal, o dată pe săptămână”
- „Din păcate, tata are probleme la gleznă și nu se grăbește să preia o altă echipă. Poate va fi nevoie de operație. În orice caz, lucrează într-o Comisie UEFA. L-am sunat să-i spun că mă caută un jurnalist din România. Nu prea sunt obișnuit cu interviurile... A râs și și-a cerut scuze că a fost antrenor la un moment despre care s-a scris că a fost cel mai mare coșmar al fotbalului românesc”, spune Sam McClaren.
- Seniorul era antrenorul lui Boro, la celebra „dublă” Steaua - Middlesbrough, din semifinalele Cupei UEFA 2006, 1-0 la București și 2-4 în Anglia, după ce echipa lui Cosmin Olăroiu a avut 2-0 în minutul 24. Fost selecționer al Albionului (2006-2007), fost secund al lui Sir Alex Ferguson la Man. United, seniorul a antrenat Twente (Olanda), Wolfsburg (Germania), Notthigham, Derby, Newcastle, QPR și naționala Jamaicăi, cu care a fost eliminat de Curaçao în drumul spre Campionatul Mondial. Are în palmares Cupa Ligii (Boro, 2004) și titlul cu Twente (2010).
- Sam are atelierul în Sutton-on-the-Forest, în mijlocul unei zone rurale, cu ferme în care crește renumita rasă de porc „Marele Alb”, dar și cu distilerii, whisky sau rom. Unul dintre cei mai cunoscuți lutieri din Anglia, el este singurul membru al familiei care, în principiu, nu are legătură cu fotbalul. McClaren Guitars nu poate fi ratat: apare pe Google Maps! Urmează o discuție despre artă și sport!
„Nu prea eram bun la fotbal. Și mi-am dorit o viață... liniștită”
Libertatea: Așadar, Sam, te-ai născut într-o familie în care fotbalul este unt pe pâine. Tatăl tău, fotbalist și antrenor, Joe, fratele tău mai mare, în lumea fotbalului, Josh, în psihologie sportivă. Cum de nu s-a lipit de tine microbul?
Sam McClaren: Cred că... mi-am dorit o viață puțin mai liniștită (râde). De fapt, nu eram singurul din familie care era interesat de muzică. Adică, tata m-a inițiat în muzică. În plus, nu eram... foarte bun la fotbal! Sportul nu este întotdeauna așa cum pare de la distanță, uneori, momentele grele nu se văd, dar ele rămân acolo, undeva...
- Frații tăi au urmat calea tatălui...
- Joe, 37 de ani, a fost șeful departamentului de recrutare de la Derby County, acum a trecut în lumea agenților de jucători, conduce operațiunile de fotbal la NewEra. Mezinul Josh, 27 de ani, este specialist în psihologie sportivă, lucrează la Blackburn.
N-am fost niciodată foarte bun la fotbal. Dar, oricum, îmi place să fiu puțin diferit!
„Manchester, un oraș grozav pentru muzică”
- Cum te-ai îndrăgostit de chitară?
- Îmi amintesc primele lecții de chitară clasică, la 8 ani. Le luam deasupra unui magazin de muzică din Manchester, unde tata era secundul lui Sir Alex Ferguson la United. Manchester era și este un oraș grozav pentru muzică. Mergeam la concerte. E orașul lui Oasis, al celor de la The Stone Roses, toți sunt fani United. Pe de altă parte, și locul în care mă aflu acum e perfect, de aceea am vrut să mă mut aici, să dezvolt afacerea.
Construiam garajul aici, la Sutton, și, în același timp, căutam loc pentru propriul meu atelier. Nu am găsit nimic potrivit, așa că am făcut atelierul acasă. E minunat să mă dau jos din pat dimineața și să merg în atelier. Este spațiul perfect, intră atât de multă lumină solară și aer curat...
A făcut prima chitară acum 15 ani, a ajuns la 88
- Practic, când ai făcut prima chitară?
- Acum 15 ani și de atunci, le fac în continuare. Am ajuns la 88 cu numărătoarea! În acest domeniu, cel mai fericit te simți când vezi că se cântă la chitara ieșită din mâinile tale... Este vorba despre a vedea oamenii cântând, fiindcă eu nu sunt vreun mare chitarist. Dar îmi place să privesc acele chitare minunate.
Top 3 chitariști, în opinia lui Sam McClaren:
- Jeff Beck (1944-2023, unul dintre cei trei chitariști cunoscuți care au cântat cu The Yardbirds, ceilalți doi fiind Eric Clapton și Jimmy Page; locul 14 în topul revistei Rolling Stones al celor mai buni 100 de chitariști ai tuturor timpurilor, ales în „Rock and Roll Hall of Fame” în 2009).
- Derek Trucks (46 de ani, un chitarist și compozitor american, fondator al trupei The Derek Trucks Band, membru al trupei The Allman Brothers Band; stilul său cuprinde mai multe genuri muzicale și a apărut de două ori pe lista Rolling Stones a celor mai mari 100 de chitariști din toate timpurile).
- Muzicianul scoțian David Russell (72 de ani), care trăiește în Galicia, câștigător de numeroase concursuri internaționale, membru al Academiei Regale de Muzică din Londra, premiu Grammy pentru cel mai bun solist instrumental în muzică clasică, membru de onoare al „Amigos de la Guitarra”, cea mai veche societate de chitară din Spania, și inclus în Hall of Fame al Guitar Foundation of America: „L-am cunoscut pe David Russell, este un magician, genul de persoană la care mă uit mereu când fac chitare”.
Acceptat direct în ultimul an de cursuri!
- Am înțeles cu muzica, dar de unde pasiunea pentru lemn și pentru a face chitare?
- După facultate, am urmat cursurile Școlii de Chitare Totnes. Am terminat prima chitară în martie 2011, ceea ce a fost o experiență fantastică, plină de satisfacții. Am lucrat cu producători de chitare precum Peter Barton și Christopher Dean, ceea ce mi-a sporit cunoștințele și experiența în industrie.
M-am întors la Școala de Chitare Totnes în 2012 pentru a construi o chitară cu corzi de oțel și o chitară clasică pe parcursul a trei luni. Acest lucru m-a determinat să aplic la cursul de chitară de la Newark, la care am primit un loc direct în ultimul an. Și am câștigat marele premiu la spectacolul de sfârșit de an!
În ceea ce privește lemnul, abilitățile mi-au fost dezvoltate la Școala Yarm, după ce familia s-a mutat în Teesside, iar tata a devenit manager la Boro.
Am început să folosesc strungul pentru lemn în cadrul departamentului de Tehnologie a Proiectării din liceu și am dobândit abilități de tâmplărie și de sculptură.
Profesorii m-au ajutat să mă îndrept mai mult spre domeniul meșteșugurilor, nu spre munca academică, la care nu am fost niciodată strălucit.
Ori de câte ori aveam o oră liberă, lucram la strung. Într-o zi, profesorul mi-a arătat o chitară pe care o făcuse și o alta la care lucra. Cântam de mult timp încât știam deja toate părțile, însă eram fascinat să aflu cum se asamblează.
„Să mă mișc, să stau în picioare și să lucrez constant. Sunt puțin ca tata în acest sens”
- Și până la urmă, ăsta a fost drumul tău...
- Am obținut rezultate bune la examenele de bacalaureat, dar nu mi-au plăcut lecțiile care implicau să stau jos și să scriu. Nu sunt deloc așa. Am fost mereu mai practic. Să mă mișc, să stau în picioare și să lucrez constant. Sunt puțin ca tata în acest sens.
- Ce înseamnă să fii lutier pentru tine? E o meserie, un hobby?
- Este un hobby pe care trebuie să-l exersezi toată viața. Să înveți toată viața. Particip la multe festivaluri de chitară din întreaga lume, întotdeauna culegi idei vorbind cu oamenii.
- Câte chitare faci în același timp și ce materiale folosești?
- Maximum două comenzi. Folosesc lemn de trandafir indian, abanos african... Un client ar putea cere spate și laterale din abanos și atunci prețul crește, dar eu nu câștig mai mulți bani din lemnul mai scump, doar adaug la ceea ce am plătit.
- Aceste instrumente lucrate manual cu meticulozitate au prețuri premium, începând de la aproximativ 3.000 de lire sterline, cu posibilități de upgrade dacă se alege lemn mai scump. Fiecare instrument este adaptat nevoilor clientului, dimensiunea și forma corpului fiind concepute pentru confort, iar lemnul fiind atent selectat pentru a produce tonul dorit.
- Folosind doar cele mai fine materiale, care, combinate, creează instrumentul perfect pentru fiecare client, armonios atât în sunet, cât și în design. Caracteristicile decorative și procesele de finisare sunt realizate manual, asigurând cea mai înaltă calitate.
- Îmi închipui că sunetul e cel mai important.
- De la început până la sfârșit. Asta este una dintre chitarele cu coarde la care lucrez în momentul de față, așa că am făcut întăriturile, dar poți să o auzi. Trebuie să mă joc cu ea și obțin unul dintre acele sunete minunate....
Eu proiectez chiar și detaliile rozetei din jurul orificiului de rezonanță, și modelele de pe furnir. Singurele lucruri pe care le cumpăr sunt cheile de chitară și carcasa - Sam McClaren, pentru Luxe Magazin
Cea mai scumpă chitară, „de la 7.000 de lire”
- Care a fost cea mai scumpă chitară pe care ai vândut-o?
- Începe de la 7.000 de lire sterline.
- Ai vândut vreunor celebrități?
- Lui Andrew Cushin, de exemplu, a susținut concertele artiștilor Noel Gallagher și Louis Tomlinson în turneele lor. Apropo, a jucat fotbal, a fost portar. Să adaug că, în fapt, cele mai complicate și scumpe sunt livrarea, transportul, plus asigurarea pentru daune.
Top 3 trupe, în opinia lui Sam McClaren: „Pink Floyd, Rolling Stones. Notează și un artist pe care îl ascult mult în acest moment, Leif Vollebekk, canadianul este uimitor. Muzica lui este foarte specială. Perfectă!”.
„Părinții mei sunt fericiți dacă sunt și eu fericit. Iar eu sunt fericit, nu bogat!”
- Ce a spus familia despre drumul pe care l-ai ales tu?
- M-au susținut mereu și vor să fac ceea ce vreau să fac. Părinții mei sunt fericiți dacă sunt și eu fericit, iar dacă muncesc din greu și încerc să fac asta, știu că vor încerca să mă susțină.
Chiar și în ziua mea liberă mă gândesc la chitare și visez cu ochii deschiși să mă întorc în atelier. Când sunt în ultimele etape ale unei chitare, încep de la 6.00, ca să-i pot da cât mai multe straturi de lac în timpul zilei. Îmi place și să lucrez târziu seara pentru că aici e liniște deplină.
- Te poți îmbogăți din meseria ta?
- Poți să te descurci. Poți câștiga niște bani, dar nu foarte mulți. Poate într-o zi voi ajunge bogat, deocamdată sunt foarte fericit.
Am citit despre viorile Stradivarius. Am intrat și în acest domeniu, am început să lucrez și viori.
„Tata are o colecție mare de CD-uri cu blues, bunicul era fan Pink Floyd, mama pictează”
- Cum stă familia cu muzica?
- Tata are o colecție mare de CD-uri cu blues, dar trebuie să aleg niște muzică bună pentru el, pentru că altfel ar fi un coșmar! Bunicul meu era fan Pink Floyd, de la el cred că am moștenit pasiunea pentru muzică. Iar de la mama, latura artistică, fiindcă i-a plăcut mereu să picteze!
- Care este cel mai bun sfat pe care ți l-a dat tatăl tău?
- Să faci orice îți place să faci, să muncești din greu și vei reuși.
Având în vedere abilitățile mele în domeniul prelucrării lemnului, aveam de ales între mobilă și chitare. Pentru mine, chitarele sunt obiecte uimitoare, incredibile de ascultat. În schimb, mobila este ceva la care doar te uiți!
„Cum să-l uit pe Maccarone și refrenul Pig Bag?!”
- Aveai 13 ani când Boro, echipa antrenată de tatăl tău, a eliminat Steaua...
- Eram destul de mic, dar cum poți să-l uiți pe Massimo Maccarone?! Și-mi mai aduc aminte refrenul celor de la Pig Bag, imnul clubului... Era o bucurie imensă, urlam din toți rărunchii. Păcat că Middlesbrough nu a cucerit Cupa UEFA (n.r. 0-4 cu FC Sevilla). Oricum, a fost o perioadă frumoasă, cu meciurile europene.
- Pe 27 aprilie 2006, italianul Massimo Maccarone (46 de ani) a fost un coșmar pentru steliști în returul semifinalei Cupei UEFA. Intrat la 0-2 (0-3 la general), atacantul lui Middlesbrough a marcat de două ori, ultima oară în minutul 89, golul victoriei cu 4-2 și al calificării în finală în dauna echipei lui Cosmin Olăroiu. În aceeași lună, înscrisese golul calificării și în „sfertul” cu Basel (tot 4-3 tur-retur).
- Fusese Steaua - Middlesbrough 1-0 (20 aprilie 2006; Dică 30) și Middlesbrough - Steaua 4-2 (27 aprilie 2006; Maccarone 33, 89, Viduka 64, Riggott 73/ Dică 16, D. Goian 24).
- Ai fost vreodată în România? Sau ai avut vreun român care ți-a cerut vreo chitară?
- Încă nu! Să sperăm că va fi vreo cerere după ce o să scrii tu! Știu din imaginile de la TV de fanii britanici care vin în Centrul vechi din București și care vorbesc despre prețul berii ca despre... un miracol! Sunteți calzi și primitori, asta e cert!
Ultramaraton, cățărări, squash, golf și... „fotbal, o dată pe săptămână”
- Faci sport?
- Oh, ies des! Acum câțiva ani, am alergat un ultramaraton. Fac cățărări! Și joc fotbal o dată pe săptămână. Badminton, squash, karate... Îmi place și golful...
Echipele de fotbal cu care ține: Hull („acolo a jucat tata, la început”), Manchester United, Derby County.
- Ești căsătorit cu cea mai cunoscută fotografă din zonă, Carla Whittingham. Unde ați făcut luna de miere?
- N-a fost timp! În zonă! Dar plănuim să mergem în Japonia. Eu am fost acolo, cu Asociația Muzeelor, în 2002, chiar în perioada în care era Cupa Mondială. Am fost și la meciul Anglia - Brazilia (n.r. 1-2, în sferturi de finală). Așadar, aș vrea să mă întorc acolo, civilizația niponă mă inspiră!
