Cristina Neagu a avut şansa să marcheze primul gol al finalei în secunda 57, dar a trimis alături dintr-un unghi dificil. La faza imediat următoare, Gyor a deschis scorul şi, de atunci până la sfârşit, unguroaicele au condus în permanenţă.
Buducnost a reuşit doar în minutele 7 (2-1) şi 9 (3-2, gol Neagu) să stea aproape de gazde pe tabelă.
A ratat trofeul şi în 2010, cu Oltchim
În majoritatea timpului, echipa româncei s-a apărat superficial şi s-a descurcat cu greu pe atacul poziţional, permiţându-le adversarelor să se distanţeze la şase “lungimi” în minutul 23 şi să aibă un avantaj liniştitor la pauză (15-10). Scenariul a rămas neschimbat şi în repriza secundă: Neagu a continuat să fie numărul 1 la Buducnost, dar nu le-a putut face singură pe toate.
După o oră de luptă, cea mai bună handbalistă din 2010 a trebuit să se mulţumească cu titlul neoficial de vicecampioană, experienţă amară pe care o mai trăise cu patru ani în urmă, când rata trofeul din postura de jucătoare a lui Oltchim, după o finală în dublă manşă cu Viborgul Cristinei Vărzaru (21-28 şi 31-32).

Românii i-au fost alături la Budapesta

Ce păcat, Cristina! Buducnost, echipa lui Neagu, a fost învinsă ieri de Gyor în finala Ligii Campionilor la handbal feminin
Cristina Neagu a fost încurajată în sala din Budapesta nu doar de fanii muntenegreni ai lui Buducnost. Câteva românce, suportere înfocate ale defunctei Oltchim şi ale Cristinei, au fost prezente în tribune cu steaguri tricolore, unul având imprimat chipul lui Neagu.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.