Echipa elvețiană de fotbal FC Lugano, adversara formației FCSB în Grupa G a Europa League, este la prima participare în grupele unei cupe europene.

S-a reînființat ca AC Lugano în 2004, ca urmare a falimentului societății FC Lugano, care apăruse în 1908. În 2008, clubul a revenit la numele original. Are în palmares trei titluri (1938, 1941 și 1940) și trei Cupe (1931, 1968, 1993).

După problemele financiare, echipa promovat în primul eșalon abia în 2015!

A terminat pe trei în ultimul sezon în primul eșalon helvet.

În prezent, după 5 etape, Lugano ocupă însă abia locul 8 în prima ligă din Elveția și are o singură victorie. În ultima etapă, Lugano a reușit însă un egal nesperat cu Basel, scor 1-1.

Antrenorul lui Lugano este Pierluigi Tami (55 de ani), sosit în această vară pe banca adversarei roș-albaștrilor. ”Păcat că nu am dat peste un adversar cu nume”, regreta tehnicianul.

Lugano a atins o singură dată turul 2 al cupelor europene, în sezonul 1995-1996, când a eliminat-o pe Inter Milano în primul tur al Cupei UEFA.

Antrenor secund este fostul mare fundaș argentinian Walter Samuel.

Lugano joacă pe un stadion cu o capacitate de aproape 15.000 de locuri.

Cel mai experimentat om al lui Lugano este Marco Padalino, un fundaș de 33 de ani, care a evoluat în Italia în primele trei ligi, la Vicenza, Sampdoria și Piacenza.

Conform transfermarkt, fundașul nigerian Eloge Yao e cel mai valoros fotbalist, fiind cotat la 1.500.000 de euro.

În lot se află și Jonathan Sabbatini, unul dintre puținii fotbaliști care au denunțat un blat.

Citiți și Cine e Viktoria Plzen, adversara FCSB din grupa G a Ligii Europa. ”Clienții” românilor!

Cine e Hapoel Beer Sheva, adversara FCSB din grupa G a Ligii Europa. Femeia care a transformat clubul! Hoban a făcut istorie

FOTO Răsturnare incredibilă de situație în mariajul Walter - Raluca Zenga + Unde a fost pozată frumoasa blondă
PARTENERI - GSP.RO
FOTO Răsturnare incredibilă de situație în mariajul Walter - Raluca Zenga + Unde a fost pozată frumoasa blondă
BOMBĂ! Cine este, de fapt, femeia care a omorât doi copii! Cât de bogată e...
Playtech.ro
BOMBĂ! Cine este, de fapt, femeia care a omorât doi copii! Cât de bogată e...
Un tată din India și-a decapitat fiica adolescentă, după ce a văzut-o în compania unui băiat
Observatornews.ro
Un tată din India și-a decapitat fiica adolescentă, după ce a văzut-o în compania unui băiat
Horoscop 7 martie 2021. Săgetătorii pot interveni cu precizie în modelarea unor planuri
HOROSCOP
Horoscop 7 martie 2021. Săgetătorii pot interveni cu precizie în modelarea unor planuri
Întâmplare virală. Ce a descoperit o tânără în spatele oglinzii din baie, după ce s-a mutat într-un nou apartament
Știrileprotv.ro
Întâmplare virală. Ce a descoperit o tânără în spatele oglinzii din baie, după ce s-a mutat într-un nou apartament
Prezentatoarea TV care s-a cuplat cu un copil de 17 ani. Ea este cu 19 ani mai mare: ”Amândoi eram singuri”
Telekomsport
Prezentatoarea TV care s-a cuplat cu un copil de 17 ani. Ea este cu 19 ani mai mare: ”Amândoi eram singuri”
Oferte speciale pentru femei și tombolă cu premii, în luna martie (Publicitate)
PUBLICITATE
Oferte speciale pentru femei și tombolă cu premii, în luna martie (Publicitate)