Valeriu Peptenatu, preşedintele Asociaţiei “Liga Suporterilor Durii”, este convins că actualul club nu poate evita falimentul. Tocmai de aceea, mai mulţi suporteri ai gorjenilor îşi doresc o nouă echipă de fotbal, care să înceapă de la judeţ, a anunțat gorjeanul.ro.

“Am depus un proiect prin care cerem, de urgenţă, înfiinţarea unui club sportiv pentru ca acest oraş să nu rămână fără fotbal. Nu au ce caută aici, nici Juventus Bucureşti, nici vreo echipă din Suceava, nici «Internaţional Pandurii Băleşti». Cum Galaţiul, Farul, Petrolul, FC Argeş sau Universitatea Cluj au plecat toate din Liga a 4-a, aşa vom pleca şi noi.

Condescu mai speră să-i salveze pe cei de la Pandurii la TAS, dar suporterii gorjenilor sunt fermi: „Se pierde timpul cu un club care e la morgă”

Aşa pleacă şi Mititelu acum cu Craiova. Nu este o ruşine! Am avut o discuţie şi cu Mihai Prunariu, preşedintele AJF Gorj, pe această temă, să vedem care sunt condiţiile pentru a putea înscrie clubul şi o să trimitem nişte invitaţii de asociere”, a declarat Peptenatu.

Liderul Galeriei “Durii” a mai spus că toţi factorii responsabili de “renaşterea” fotbalului în Târgu-Jiu trebuie să se hotărască rapid în ce direcţie merg. “Eu nu mă rog de nimeni, dar mulţi dintre ei o să aibă surprize, pentru că se pierde timpul cu un club care este la morgă. Nu a fost adusă dovada că s-au efectuat nişte plăţi. Perioada este scurtă, eu m-am deplasat la Federaţia Română de Fotbal şi am avut o discuţie cu mai marii de acolo.

După două luni de proteste, Iranul anunță că desființează poliția moravurilor, instituție care veghea ca femeile să poarte hijab
Recomandări
După două luni de proteste, Iranul anunță că desființează poliția moravurilor, instituție care veghea ca femeile să poarte hijab

Toată lumea mi-a spus că pentru a nu avea probleme cu promovări, cu finanţări, e cel mai bine să pleci cu un proiect nou, cu localnici. Se tot zice că localnicilor nu li se dă nicio şansă, acum o au. Uşa este deschisă pentru toţi tinerii din judeţ. Ne vom baza pe transparenţă, corectitudine, să nu se mai facă greşelile trecutului”, a adăugat Peptenatu.

Valeriu Peptenatu

Valeriu Peptenatu

Condescu mai speră să-i salveze pe cei de la Pandurii la TAS, dar suporterii gorjenilor sunt fermi: „N-a scăpat Rapid de faliment”

“N-a scăpat Rapidul de faliment, era un brand, dar nu s-a oferit nimeni să-i ajute cu bani. Aici s-au oferit mulţi, dar nu i-au mai adus. Rapoartele ANAF arată altceva, că au ei de dat bani. Asta e problema justiţiei şi asociaţilor, timpul este scurt. Nu ne mai permitem să pierdem nicio zi. Acest club trebuia făcut din martie, actele de constituire durează.

Dacă preiei un club din altă parte eşti obligat să joci un an de zile cu numele acela. După un an de zile puteai să schimbi numele şi culorile, dar sediul social principal rămâne tot în localitatea de unde îl luai. Atunci cum se asocia Primăria Târgu-Jiu, cum ne putea ajuta? Noi vrem ca Primăria să vină lângă noua echipă cu baza sportivă, nu cu bani, că poate se ajunge iar la problemele din trecut şi la «bugete fictive». Mai bine pleci cu puţin şi ajungi unde trebuie”.

REPORTAJ Au devenit cetățeni români ca să scape de război sau de sărăcie. „Plecăm nu pentru a trăi mai bine, ci ca să avem de îmbrăcat și de mâncare”
Recomandări
REPORTAJ Au devenit cetățeni români ca să scape de război sau de sărăcie. „Plecăm nu pentru a trăi mai bine, ci ca să avem de îmbrăcat și de mâncare”

Faptul că există demersuri pentru un nou club de fotbal, nu-l miră pe fostul preşedinte de la Pandurii, Marin Condescu. Acesta a declarat că orice iniţiativă poate fi luată în considerare, dar echipa fanion a Gorjului este unică.

“E dreptul fiecăruia să formeze noi echipe. Poate să joace orice club care închiriază utilităţile. La Severin au jucat şi Craiova, şi Pandurii. La Timişoara joacă 4 echipe pe terenul principal, nimeni nu interzice iniţiativa asta, dar Pandurii va fi numai una”, a spus Condescu.

Sunt în război cu fostul şef!

Relaţia dintre Marin Condescu şi liderii Galeriei “Durii” a avut, mai mereu, episoade tensionate. Deşi, iniţial, suporterii pătimaşi ai Pandurilor au agreat revenirea lui Condescu la club, n-a durat mult până s-a produs, din nou, o ruptură iremediabilă. Drept dovadă, miercuri, Valeriu Peptenatu a făcut o adresă prin care le cere membrilor AGA de la Pandurii să recupereze o sumă de bani pe care Condescu ar avea să o dea la club.

“Am făcut două adrese la Consiliul Local. Prima este pentru că pe data de 22 iulie 2017 se prescrie dreptul de a-l mai putea executa pe cel găsit vinovat de raportul ANAF din data de 23 iulie 2014, când s-au pus gaj toate bunurile mobile şi imobile, iar clubul a plătit, de atunci, până în 2016 nişte bani pentru acea persoană.

INTERVIU. Românca din Texas care a ajuns deputat democrat într-un stat ultraconservator: „Ca fată de imigranți recunosc lucrurile similare cu viața în comunism”
Recomandări
INTERVIU. Românca din Texas care a ajuns deputat democrat într-un stat ultraconservator: „Ca fată de imigranți recunosc lucrurile similare cu viața în comunism”

Tot ce e la club e gajat pentru prostiile din trecut şi asociaţii au datoria să recupereze acel prejudiciu dovedit. I-am înştiinţat! Dacă nu, sunt complici”, a explicat Peptenatu.

Urmărește-ne pe Google News
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Șocant ce-i spunea Gigi Becali Anamariei Prodan, despre Reghecampf. Impresara nu s-a mai abținut și a spus tot: "Nu voiam să cred așa ceva"
GSP.RO
Șocant ce-i spunea Gigi Becali Anamariei Prodan, despre Reghecampf. Impresara nu s-a mai abținut și a spus tot: "Nu voiam să cred așa ceva"
FOTO! Loredana, FILMATĂ când se SĂRUTA cu un ALT BĂRBAT! Imaginile bombă ale momentului
Playtech.ro
FOTO! Loredana, FILMATĂ când se SĂRUTA cu un ALT BĂRBAT! Imaginile bombă ale momentului
Oxi rupe tăcerea despre Antena 1 și Chefi la Cuțite! Imaginile din finală, care nu s-au difuzat la TV: 'Am rămas mască! La montaj...'
Viva.ro
Oxi rupe tăcerea despre Antena 1 și Chefi la Cuțite! Imaginile din finală, care nu s-au difuzat la TV: 'Am rămas mască! La montaj...'
Cum a "stors" un "general în misiune" 23.000 de euro de la o suceveancă naivă. Bărbatul a minţit-o că vine în România, de teamă "să nu moară pe front"
Observatornews.ro
Cum a "stors" un "general în misiune" 23.000 de euro de la o suceveancă naivă. Bărbatul a minţit-o că vine în România, de teamă "să nu moară pe front"
O bătrână de 82 de ani fost arestată pentru că nu și-a plătit factura la gunoi. Care era prejudiciul
Știrileprotv.ro
O bătrână de 82 de ani fost arestată pentru că nu și-a plătit factura la gunoi. Care era prejudiciul
Panică totală după ce doi părinți au montat o cameră de supraveghere în camera bebelușului. Descoperirea i-a îngrozit
FANATIK.RO
Panică totală după ce doi părinți au montat o cameră de supraveghere în camera bebelușului. Descoperirea i-a îngrozit
Îndrăgita prezentatoare TV a fost agresată sexual în scara blocului! Atacatorul i-a pus cuţitul la gât. Primele informaţii
Orangesport.ro
Îndrăgita prezentatoare TV a fost agresată sexual în scara blocului! Atacatorul i-a pus cuţitul la gât. Primele informaţii
Horoscop 4 decembrie 2022. Balanțele au șansa de a se întoarce la anumite aspirații la care au renunțat vara trecută, din diverse motive
HOROSCOP
Horoscop 4 decembrie 2022. Balanțele au șansa de a se întoarce la anumite aspirații la care au renunțat vara trecută, din diverse motive
Povestea unui ofițer care s-a întors pe mare la doar două luni după operația care l-a salvat de cancer
PUBLICITATE
Povestea unui ofițer care s-a întors pe mare la doar două luni după operația care l-a salvat de cancer