Construcția noului stadion Giulești, îngreunată de amplasament și de faptul că nu se poate lucra la demolare pe timpul nopții!

Comentează
Construcția noului stadion Giulești, îngreunată de amplasament și de faptul că nu se poate lucra la demolare pe timpul nopții!

Lucrările de construcţie a noului stadion Giuleşti ”Valentin Stănescu” sunt îngreunate din cauza amplasamentului şi pentru că nu se poate lucra la demolare pe timpul nopţii, aflându-se în proximitatea blocurilor, au declarat, marţi reprezentanţi ai executanţilor. Capacitatea stadionului Giuleşti va rămâne cea stabilită iniţial, adică 14.000 de locuri. ”În maxim o lună se va elibera şi autorizaţia de construcţie. Pe măsură ce se demolează, se va muta şi instalaţia de nocturnă. Stadionul va avea o capacitate de 14.000 de locuri. În parametrii aceştia era destul de greu să mărim capacitatea stadionului, avem şi clădiri vechi şi extinderea ar fi însemnat întârzieri destul de mari. În jurul datei de 1 mai vom da drumul la lucrările de construcţie propriu zise şi facem tot posibilul să fim la un stadiu similar cu cel de la Steaua. Aici este un pic mai dificil, dar cred că vom putea să recuperăm. Suntem într-o zonă mult mai strânsă, cu clădiri de jur împrejur. Aici nu se poate lucra noaptea, sunt multe blocuri. Aici lucrăm ziua şi noaptea facem transportul, la fel va fi şi la partea de construire. Muncitori nu sunt foarte mulţi, pentru că procesul de demolare nu presupune foarte mulţi, sunt 40-50, însă avem multe utilaje", au declarat reprezentanţii constructorilor. Consilierul prim-ministrului, Gheorghe Popescu, a spus la stadionul Giuleşti că s-ar bucura dacă ar exista posibilitatea măririi numărului de locuri: ”Nu am multe amintiri din Giuleşti, pentru că nu am jucat foarte multe meciuri, dar este un stadion legendar, al uneia dintre cele mai iubite echipe din fotbalul românesc, Rapidul, care sper să revină cât mai repede pe prima scenă fotbalistică, alături de toate echipele de tradiţie. Toată lumea spune că nu mai avem spectatori în tribună şi asta e pentru că au dispărut aceste echipe legendare. M-aş bucura să revină U Cluj, m-aş bucura să revină Petrolul, Rapid, toate aceste echipe de tradiţie, pentru că ele aduc oamenii în tribună. Eu ştiu că actualul proiect are undeva la 14.000 de locuri. Şi la Steaua s-a început proiectarea şi apoi a mai apărut încă o mie şi ceva de locuri, s-ar putea să se întâmple şi aici, m-aş bucura să fie aşa, dar nu depinde de mine, ci de proiectant, pentru că este un stadion cu deschidere la o arteră importantă şi lucrările se vor desfăşura nu atât de uşor ca la Ghencea. Eu m-aş bucura să fie cât mai multe locuri şi suporterii rapidişti să fie bucuroşi”.

Viceprim-ministrul: ”Stadionele vor fi gata în mai 2020”

Viceprim-ministrul Vasile-Daniel Suciu, ministrul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, a precizat că şi stadionul Giuleşti, ca şi Steaua şi Arcul de Triumf , va fi gata în luna mai 2020. "Eu atât ştiu, că în mai 2020 aici se vor putea ţine antrenamente. Acesta este angajamentul nostru şi trebuie să fie comun. Vor fi gata arenele, gradenele, terenul, vestiarele", a spus ministrul. România a primit organizarea a patru meciuri din cadrul Campionatul European din 2020 pe Arena Naţională din Capitală. UEFA solicită celor 12 ţări organizatoare să pună la dispoziţie alte patru stadioane la standarde internaţionale pentru antrenamentele oficiale ale echipelor naţionale. Cele patru arene pe care România le-a ales pentru a le moderniza sunt Arcul de Triumf, Steaua, Rapid şi Dinamo.Viceprim-ministrul și consilierul Gică Popescu au vizitat de dimineață, înainte de Giulești, și stadionul Steaua.

”Suntem în grafic cu majoritatea lucrurilor. Bineînțeles că mai sunt și întârzieri, dar încercăm să aducem totul pe linia de plutire. Euro 2020 nu înseamnă doar cele 3-4 stadioane pe care trebuie să le facem. Sunt multe lucruri pe care UEFA vrea să le facem. Cred că acest turneu va fi făcut bine, foarte bine sau excepțional", a declarat Gică Popescu.

"Mă bucur că au început lucrările. Eu nu am mai fost aici de când era stadionul în picioare. E puțin ciudat să vezi un șantier în locul în care era vechiul Ghencea. Pentru noi, Ghencea era casa noastră. Toate meciurile le jucam aici. Am obținut rezultate excepționale. Pe mine mă încearcă un sentiment de tristețe pentru că nu mai există locul unde am obținut atât de multe performanțe, dar sper ca noul stadion să aducă cel puțin la fel de multe rezultate cum am avut noi. Nu știu dacă actuala echipa națională preferă Ghencea sau alte stadioane", a mai spus Popescu.

Stadionul Steaua nu va fi gata pentru Campionatul European din 2020. Anunțul făcut de unul dintre constructoriDin motive juridice, lucrările la stadionul Dinamo vor întârzia, noua arenă din Şoseaua Ştefan cel Mare urmând să fie construită pe un alt amplasament, în locul velodromului. Variante de rezervă sunt arenele din Ploieşti, Giurgiu, Voluntari şi Mogoşoaia. Bucureştiul va găzdui trei partide în cadrul Grupei C şi una în faza optimilor de finală. Astfel, pe Arena Naţională sunt programate meciuri în zilele de 14, 18, 22 şi 29 iunie 2020. Dacă se califică, echipa naţională a României va juca cel puţin două partide la Bucureşti.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Barbatul acuzat si retinut pentru spionaj in favoarea Rusiei, Ivan Kutsenko, este escortat in sediul Curtii de Apel Bucuresti, in Bucuresti, 8 septembrie 2026. Inquam Photos / Octav Ganea
20:22
Cazul lui Ivan Kuțenko, rusul acuzat de spionaj și arestat în România: Ambasada Rusiei acuză „presupuneri, speculații și tot felul de fantezii”
Lucian Pahonțu a reacționat după acuzațiile privind Revoluția din 1989 și Mineriada 1990. Niciun cuvânt despre Vasile Milea
19:34
Press One: Teza de doctorat a lui Lucian Pahonțu va fi analizată de Comisia de etică a Universității Naționale de Apărare
MONDEN
Karim Chaker la „Burlacii: Foc în Paradis” | Foto: PRO TV
18:12
Cine este Karim Chaker de la „Burlacii: Foc în Paradis”. A jucat baschet timp de 12 ani
Cristi Borcea si Valentina Pelinel
Exclusiv
17:55
Valentina Pelinel, dezvăluiri după 8 ani de mariaj cu Cristi Borcea: „Ne știm parolele, telefoanele noastre sunt la liber”
POLITIC
Arhiva foto
12:36
Călin Georgescu a reacționat după ce Administrația Prezidențială a anunțat că România nu trimite soldați în Ucraina: „Un pas sinucigaș spre angajarea într-un război care nu este al nostru”
AUR are în sondaje aproape cât PSD, PNL și USR la un loc: cum ar vota românii la alegerile parlamentare
11:59
AUR are în sondaje aproape cât PSD, PNL și USR la un loc. Cum arată intenția de vot la alegerile parlamentare, într-un sondaj INSCOP
Ultimele știri
21:31
Lemnul de foc cu cea mai mare putere calorică, care arde lent și ține căldura mai mult decât stejarul
21:14
Ilie Bolojan vorbește despre varianta ca Luca Niculescu să fie premier și spune că nu se agață de scaun: „Mi-am luat rămas bun și de la doamnele care fac curat”
21:13
Petrolul Brent se vinde cu peste 106 dolari barilul, cea mai mare creștere de preț din luna mai. Și petrolul WTI s-a scumpit
20:45
Cum a ajutat o mașină europeană la nașterea gigantului auto chinez Chery. Primul exemplar e bazat pe un Seat Toledo
TRENDING
13:57
Grindină uriașă de 10 cm, rafale de vânt de 120 de km și ploi abundente: se anunță furtuni extreme în Balcani
18:50
Loto 6/49 din 10 septembrie 2026. Report de peste un milion de euro la 6/49, categoria I
17:48
28 de TIR-uri ale unei firme românești, confiscate în Belgia. Șoferii dormeau de săptămâni întregi în cabine
16:02
Moscova acuză că prin Portul Giurgiulești sunt livrate arme Ucrainei: „Rusia este un risc pentru întreaga lume civilizată”
Pașaport, fotografie ilustrativă. Foto: Profimedia
20:03
A vrut să intre în Germania, dar polițiștii i-au desenat o literă în pașaport și l-au urcat în primul avion. Ce înseamnă marcajul „C”
Bine pentru tine, cu Dr Erna Stoian - despre infertilitate la bărbați și femei
17:10
Când devine infertilitatea o problemă de cuplu. Avertismentul medicului ginecolog Erna Stoian despre amânarea unei sarcini și diagnosticul corect
Catalin Cirstoveanu, seful sectiei ATI despre primul RMN Neonatal la Spitalul Maria Curie
16:06
Primul RMN neonatal din România, aproape de funcționare: Examinările la Spitalul „Maria Curie” ar putea începe în octombrie
Bancnote și monede euro într-un borcan pe plajă, la apusul soarelui
14:59
Românii au cheltuit aproape 5 miliarde de euro pe vacanțe în străinătate, în timp ce stațiunile din țară rămân pustii: „Este o bătălie pierdută”
Munții Kackar din Turcia | Foto: Agenția pentru Promovarea și Dezvoltarea Turismului din Turcia (TGA)
14:55
Imagini spectaculoase din Munții Kackar. Ce se întâmplă în septembrie 2026 în Turcia
Patru ardei grași roșii proaspeți și lucioși, ideali pentru gătit, așezați pe un tocător de lemn rustic
9 sept.
Gogoșarii: proprietăți, beneficii și diferențe față de ardeii roșii
Un bărbat verifică și alege vinete mari, lucioase și închise la culoare dintr-o ladă plină de legume proaspăt culese.
08:08
Cum alegi vinetele potrivite pentru congelare și zacuscă
 Morman de gogonele murate
9 sept.
De ce să înțepi gogonelele înainte să le pui la murat
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Imagine din timpul arestării unuia dintre presupușii ucigași ai românului omorât în Danemarca Sursa foto: captură YouTube/ Poliția Română
19:31
Un român a fost ucis, legat de o baterie și aruncat într-un râu, în Danemarca. Suspecții au fost arestați în patru județe din țară
Secretarul general al PSD, Claudiu Manda, dă mâna cu președintele Nicușor Dan pe 18 mai 2026, la Cotroceni, înaintea consultărilor pentru noul premier. Președintele PSD, Sorin Grindeanu, privește. Foto: Profimedia
17:22
„Toate partidele fac acest gen de propagandă!”. Claudiu Manda susține că PSD-ului nu-i e frică de anticipate, dar „România va plăti nişte costuri, ca ţară”
Dronă pe cer. Imagine cu caracter ilustrativ Sursa foto: Profimedia
16:32
Mesaj RO-Alert în județul Tulcea, din cauza riscului căderii unor obiecte din spaţiul aerian. Au fost ridicate 2 avioane F-18 și un elicopter
Imagine cu caracter ilustrativ: Monitorul de Galați
15:09
Faleza și strada Domnească se închid în Galați, vineri. 6 autobuze sunt deviate, care sunt rutele de la Potcoava de Aur
Educație juridică în școli
14:06
PISA provoacă noi răgete de plăcere și disperare
Arhiva foto
9 sept.
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate