Fostul fotbalist Gherasim Chioreanu (60 de ani) are sufletul făcut franjuri. O crimă decupată parcă din filmele de groază i-a lovit familia, în seara zilei de luni, 7 decembrie. Fiica cea mare, Laura, în vârstă de 36 de ani, a fost ucisă prin strangulare de soțul ei, Dorin Giurgiu. Cuplul aveau doi băieți: Horea (13 ani) și Ianis (1 an și 4 luni). Crima s-a petrecut într-un apartament aflat pe strada Berzei, din Brașov. Motivele? Nu sunt cunoscute, dar se poate specula: divergențe familiale.
O familie frumoasă a fost distrusă de un diavol cu chip de om. ”În ziua când a venit nenorocirea peste noi, soția mea a stat până pe la ora 16 acasă, la Laura, să aibă grijă de Ianis, ca orice bunică, până când fiica mea s-a întors de la serviciu. În casă era și acest individ. Acum, nici nu știu cum să-l numesc. Chiar îmi spunea nevasta - gândire de mamă: «Mai bine mă omora pe mine, că eram acolo, decât să-i ia viața Laurei!». Durerea n-o pot exprima în cuvinte”, își spune oful fostul jucător al echipelor de fotbal Tractorul, FCM Brașov și ICIM, pentru portalul newsbv.ro.